URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2016, 09:10

Handbaliştii de la CSM Oradea s-au impus cu 32-28 în derby-ul cu HCM Sighişoara şi au încheiat turul de campionat neînvinşi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Handbaliştii formaţiei CSM Oradea au încheiat turul de campionat al Diviziei A, Seria B, cu o victorie la patru goluri, pe care au obţinut-o marţi, în ultima etapă a primei jumătăţi a competiţiei, scor 32-28, în disputa cu HCM Sighişoara.

Partida, care s-a desfăşurat la Arena Antonio Alexe, a reprezentat derby-ul etapei cu numărul 13 şi a  oferit un spectacol agreabil spectatorilor prezenţi în tribune, onorându-şi statutul de derby al etapei.

Meciul a început de o manieră echilibrată, cele două echipe mergând cap la cap până pe finalul primei reprize, când elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au desprins la două goluri şi au intrat în avantaj în pauză cu scorul de 15-13.

În repriza a doua, orădenii s-au desprins treptat pe tabelă, în pofida bunei evoluţii a experimentatului portar al echipei din Sighişoara, Levente Szabo, care a închis de mai multe ori poarta. Cu toate acestea, CSM Oradea a condus în permanenţă pe tabelă în mitanul secund, scorul devenind 20-17 în minutul 39, când orădenii s-au desprins pentru prima dată la o difernţă de trei goluri. Apoi, ecartul a crescut la şase goluri, în minutul 49, scor 25-19, pentru ca în final CSM să-şi mărească diferenţa la 31-24, în minutul 57.

Chiar în final, antrenorul Sebastian Tudor a trimis în teren jucătorii care de obicei evoluează mai puţin, iar acest lucru s-a văzut, echipa din Sighişoara apropiindu-se la trei goluri, scor 31-28. Ultima reuşită a aparţinut totuşi bihorenilor, care au câştigat, astfel, jocul cu scorul de 32-28.

A fost, astfel, cel de-al zecelea succes stagional pentru CSM Oradea în Seria B a Diviziei A.

Cel puţin până la partida de miercuri a celor de la Minaur Baia Mare, din ultima etapă a turului, CSM Oradea a revenit pe primul loc al clasamentului.

"A fost un adevărat derby. Ţin să felicit echipa mea pentru evoluţia din această partidă, în condiţiile în care noi am avut doar zece jucători de câmp, după ce Elvis Acsinia s-a operat de menisc, iar Păunescu s-a accidentat la jocul trecut. Ei au avut un portar foarte experimentat, un portar de lot naţional, care a fost adus recent de la Odorhei. Dacă nu ar fi fost el, am fi câştigat şi mai clar. Nu pot decât să fiu mândru de această echipă în care nu am pierdut niciun meci. A fost un tur de campionat aproape perfect", a declarat, la finalul partidei, antrenorul echipei orădene, Sebastian Tudor.

Tehnicianul orădean a folosit echipa: Nedelcu, Duma – portari; R. Radu 2 goluri marcate, Mihăilescu 2, Al. Pop 2, Niţu 2, Stroe 6 (2 din 7 m), Haiduc 8, Chiş, Svoboda 7, Liberţ 3, Szilágyi. Au absentat Acsinia şi Păunescu, accidentaţi.

De la oaspeţi, principalul marcator a fost Nicolae Pop, autor a 7 goluri. L-a urmat Grigore Coman, cu 6 reuşite.

Returul de campionat este programat să debuteze pe 18 februarie 2017, atunci când orădenii vor juca pe teren propriu cu CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON