URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Octombrie 2016, 20:30

Elevi şi profesori de la Ghibu au ţinut parastasul rezervaţiei Peţea (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parcul Salca din cartierul orădean Nufărul a fost, joi seară, scena unui moment emoţionant. Aproximativ o sută de elevi şi profesori de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu s-au adunat acolo, după ce au făcut o plimbare pe biciclete, role sau skateboard-uri pe malul Peţei, în memoria rezervaţiei naturale Pârâul Peţea, care găzduia nufărul termal, roşioara lui Racoviţă şi melcul termal, şi care este acum aproape în totalitate distrusă.

Din cele trei specii endemice, doar două – nufărul termal şi roşioara lui Racoviţă – au supravieţuit în acvariile Muzeului Ţării Crişurilor, care a fost custode al rezervaţiei, în timp ce melcul Melanopsis parreyssi a dispărut pentru totdeauna, întrucât nu s-a reprodus în captivitate.

Profesoara de chimie Mirela Ardelean, organizatoarea evenimentului, şi-a cerut iertare în faţa a aproximativ o sută de elevi ai şcolii pentru că, laolaltă cu ceilalţi bihoreni adulţi, n-a făcut destule pentru salvarea acestei rezervaţii. "Eu îmi imaginez acel lac cu nuferi, pe care voi astăzi nu-l puteţi vedea, ca pe un glob de cristal pe care natura ni l-a dăruit şi ni l-a pus în palmă numai nouă, bihorenilor. (…) Noi, adulţii, am aruncat acest glob de cristal, prin nepăsare, prin ignoranţă şi prin lăcomie", le-a spus profesoara elevilor adunaţi în parc.

"Ne facem acum o penitenţă în faţa voastră noi, părinţii voştri, pentru că nu am ştiut să păstrăm moştenirea valoroasă pe care am primit-o. Iertaţi-ne că am distrus natura şi că noi continuăm să o facem. Sperăm ca voi să nu faceţi aşa cum au făcut părinţii voştri", le-a mai spus dascălul tinerilor, precizând şi că acţiunea lor poate fi descrisă ca un parastas pentru rezervaţia moartă.

La acţiune au mai luat cuvântul muzeograful Adrian Gagiu, care le-a spus tinerilor că rezervaţia a murit din cauza consumului iraţional de apă geotermală şi că însăşi cele două staţiuni balneoclimaterice vecine Oradiei riscă să dispară în timp din acelaşi motiv, şi jurnalistul Florin Budea, care le-a mărturisit că în urmă cu mai bine de un deceniu, când a fotografiat vacile păscând nuferii termali, a ştiut că rezervaţia este pe drumul pieirii.

De asemenea, au vorbit şi câţiva liceeni de la Ghibu, care au atras la rândul lor atenţia că stă în puterea tinerilor ca astfel de dezastre să nu se mai petreacă. Un alt profesor al şcolii, Nicolae Ardelean, le-a zis elevilor că, deşi nu mai pot face nimic pentru rezervaţia Peţea, trebuie să ştie că "toţi suntem nişte Melanopsis pe un fund de mare" şi că trebuie să îşi trăiască viaţa făcând ceea ce contează.

Acţiunea de joi a fost plănuită de profesoara Mirela Ardelean, după ce în iulie, în plină vacanţă de vară, trei elevi ai liceului, Ştefan Pantiş Raul, Marius Cazan şi Andrei Oros, toţi acum în clasa a X-a la profil Ştiinţele Naturii, şi-au petrecut fiecare zi colectând probe de apă din Peţa şi analizându-le în laborator. Aşa au înţeles cât de specială este această rezervaţie şi ce mare pierdere aduce lumii moartea ei. Aceeaşi profesoară va mai organiza pentru elevi şi un concurs de desene şi fotografii, cu tema Peţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
H2O
Dna prof. Ardelean, protejarea rezervatiei era " tema de casa " a unor institutii ' specializate ' ,da sau nu ?! Lasati metaforele si puneti degetu pe rana . Lipsa de reactie unde a fost de fapt ?
Postat 14 Octombrie 2016, 15:10 de Iness
Felicitari,d-nei Ardelean!
Sunt foarte mandra de dvs,d-na profesoara! Sa o tineti tot asa,sunteti un exemplu.Cu drag,o fosta eleva.
Postat 14 Octombrie 2016, 12:53 de AndreeaM
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON