Piaţa Unirii a fost din nou furnicar joi seară, la concertul susţinut de Ştefan Bănică Jr. la Târgul de Crăciun. Artistul a făcut show în faţa celor câteva sute de orădeni sosiţi să îl vadă, care nu mai conteneau să ţopăie. De frig, dar şi de muzică bună…
Concertul a început în jurul orei 20, iar pe parcursul acestuia, Bănică a cântat, a dansat şi i-a "antrenat" pe orădenii adunaţi în faţa scenei. Jovial, artistul i-a acaparat pe spectatori, interpretând piese mai vechi, precum "Doar o dată e Crăciunul", "S-o facem lată", ori mai noi, ca de pildă "Şefa mea e belea, care au făcut oamenii să ţopăie, alungând frigul tăios de afară.
După aproximativ 45 de minute, Bănică a ieşit de pe scenă, revenind la chemările publicului şi interpretând cea mai aşteptată şi cerută piesă a serii: "Veta!".
Concertul s-a terminat cu Bănică interprettând piesa Can't Help Falling In Love, de la Elvis Presley, cucerindu-şi încă o dată publicul, care l-a "acompaniat" cu luminile de la smartphone-uri.
La final, artistul le-a urat celor prezenţi sărbători fericite şi le-a spus orădenilor să nu uite să trăiască liber, "cum vreţi şi cu cine vreţi"…
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.