URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Iunie 2015, 10:47

Veste bună pentru Oradea Mare: prezenţa la referendum e dublă faţă de turul I

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă tendinţa înregistrată în primele trei ore la turul al doilea al referendumului pentru unirea între Oradea şi Sînmartin se menţine, proiectul Oradea Mare are toate şansele să devină realitate, iar ziua de 14 iunie să devină una istorică pentru oraş.

Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Municipal, la ora 10.00 a acestei duminici în cele 143 secţii de votare din Oradea s-a înregistrat o prezenţă la vot de 3,28% din totalul alegătorilor.

Acest nivel este dublu faţă de cel înregistrat la aceeaşi oră de către BEM la primul tur de scrutin, pe 10 mai, când la urne se prezentaseră doar 1,58% dintre orădenii cu drept de vot.

În cazul în care şi la următoarea raportare, la ora 13.00, tendinţa de creştere a participării la vot va fi aceeaşi, se poate prognoza că referendumul pentru unirea cu Sînmartin va fi validat.

În comuna limitrofă oraşului, referendumul a fost validat "din prima", deoarece pe 10 mai s-au prezentat la urne 47,89% din localnici, iar 54,48% au votat în favoarea unirii.

Pentru ca referendumul să fie valabil şi în Oradea, este necesar să se prezinte la urne cel puţin 30% din populaţia cu drept de vot a oraşului, adică 56.825 de cetăţeni din totalul de 189.416 de persoane trecute în listele electorale, iar cel puţin jumătate plus unul să voteze DA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Erata
187000 in loc 178000
Postat 14 Iunie 2015, 20:19 de User anonimizat
@eutanasiu
Aberatiile astea se intampla doar in Romania. Orasul are in jur de 196000 de locuitori dar pe listele electorale sunt 178000 de cetateni! E de noaptea mintii!
Postat 14 Iunie 2015, 20:18 de User anonimizat
@vlad_oradea
Stai relaxat. Acelasi indemn cu predarea probelor catre autoritatile competente, Parchetul General, DNA ... il adresez lui TDS de cel putin doua luni. Nimic. E bun numai la dat din gura!
Postat 14 Iunie 2015, 20:16 de User anonimizat
@mitomani şi controlaţi
În Oradea mai sunt doar 6472 de persoane cu vârsta sub 18 ani, adică fară drept de vot. Dacă nu este aşa, şi nu este, înseamnă că nu are rost să ne facem probleme că am fi oraş de rangul II. Sau metoda Dragnea este valabilă şi aici? Din păcate pentru organizator aplicarea metodei depinde tot de prezenţă.
Postat 14 Iunie 2015, 14:46 de eutanasiu
sunteţi nişte micimani, toţi contralăii !!!
aş fi curioasă ce realizări aveţi că prunele din straiţă vi se văd!!! dacă atâta nu pricepeţi că unirea e binevenită, să nu vă mai văd scriptele pe aici!!! sunteţi caraghioşi toţi care sunteţi contra!!! oricum, fără voi e mai bine!!! de-alde tsd şi mai care vă daţi în spume!!!
Postat 14 Iunie 2015, 14:27 de ADINA
vlad
@vlad_oradea(ma abtin sa-ti scriu numele ca stiu cine esti dar nu un nume e important): am fost, voi mai merge! nu e vorba numai de DNA(pentru ca fiecare Parchet are competenta lui). Deci stai linistit!
Postat 14 Iunie 2015, 14:01 de TDS
HE HE
@hehe: HE HE!
Postat 14 Iunie 2015, 13:59 de TDS
30 % procent impus de hotii din PSD
Chiar daca ar fi sa treaca acest referendum, in cazul in care prezenta va fi in jurul la 30%, amintiti-va cine a cerut schimbarea legii: hotii fin PSD la referendumul anti base, hoti pe care tot Bolojan va indemna sa-i votati la parlamentarele din 2012 cu ocazia vizitei lui ponta la Oradea.
Postat 14 Iunie 2015, 13:29 de User anonimizat
dublu din NIMIC
Dublu din nimic e tot NIMIC.
Postat 14 Iunie 2015, 13:19 de User anonimizat
@vlad_oradea
TDS si ceilalti sunt doar niste postaci psd-isti, asta e slujba lor, prea putin ii doare in cot de bolojan&company, ei isi castiga painea stand in fata calculatorului si scriind tampenii.
Postat 14 Iunie 2015, 13:17 de hehe
si eu zic
@tds daca tot esti un cetatean asa de implicat impotriva lui Bolojan, de ce nu mergi la DNA si il denunti, pui pe masa probele si game over? Las? Sau doar vorbe goale?
Postat 14 Iunie 2015, 13:03 de vlad_oradea
yep
imi place cand psd-istii o dau la intors, TDS, windos, sper ca nu e ultima voastra zi de plata pt comentariile antibolojan, m-am distrat pana acuma cu comentariile voastra penibile, sper sa ma imbucurati si pe viitor.
Postat 14 Iunie 2015, 12:55 de hehe
ZIC...
@vlad_oradea: poate noi nu vom reusi sa stergem! dar poate vor reusi altii sa stearga ILEGALITATILE? sau macar sa le cercteze? zic si eu...
Postat 14 Iunie 2015, 12:14 de TDS
Oradea Mare
Cu niste comentarii inutile si imbecile nu puteti sa stergeti voi ce a facut acest primar pentru Oradea. Da pentru Oradea Mare.
Postat 14 Iunie 2015, 12:09 de vlad_oradea
PA!
De saptamana trecuta tot spun ca acum REFERENDUM-ul va trece! Prin orice mijloace! Deci ce sa zic? Pa!(am citat din ALINA GORGHIU, la fel de insistenta si ea cand statea cu de vorba cu un copil din spatele usii, ea insistand sa-i dea materiale electorale! Tac'tu, ma-ta nu-s acasa dar eu vreau sa-ti dau materiale electorale!)
Postat 14 Iunie 2015, 11:36 de TDS
Referendumul "trece" la pas de astă dată !!!
Nu vă îngrijoraţi orădeni, Bolojan lucrează pentru voi cu eficacitatea cu care va obişnuit până acum !!! De mâine puteţi defila până în Felix şi înapoi pe gratis !!!
Postat 14 Iunie 2015, 10:56 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON