URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Iunie 2012, 14:09

Înalt funcţionar bancar din Ungaria, trimis în judecată după ce a investit în Bihor 4,8 milioane de euro provenite din fraudă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, marţi, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţi Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub directa coordonare a procurorilor DIICOT Oradea, au sesizat instanţa de judecată în cazul unui grup organizat format din cetăţeni ungari acuzaţi că au investit în Bihor 4,8 milioane de euro proveniţi dintr-o fraudă bancară.

Cazul se referă la o fraudă comisă în perioada 1998-2003 de un înalt funcţionar bancar din Ungaria, cu consilierea şi complicitatea unui specialist în finanţe-bănci şi a unui om de afaceri. Cei trei au fost puşi sub anchetă după ce s-a descoperit că au delapidat 18 milioane de euro de la o bancă din Budapesta iar pentru a ascunde originea banilor, precum şi pentru a face posibilă folosirea acestora mai departe în scop de investiţie, au transferat o parte din suma furată către firme înfiinţate şi înregistrate în străinătate, în paradisuri fiscale şi apoi către un grup de firme din Ungaria.

Printr-o sentinţă penală nedefinitivă, cele trei persoane, K.C.I., 56 de ani, M.J., 47 de ani şi K.A., 39 de ani, au şi fost condamnaţi în Ungaria la pedepse privative de libertate cuprinse între 2 şi 8 ani închisoare, pentru delapidare repetată, fals repetat în înscrisuri şi spălare de bani.

Cum prejudiciul nu a fost recuperat, ancheta autorităţilor judiciare din Ungaria a continuat, descoperindu-se că o parte din cei 18 milioane de euro a fost reinvestită în Bihor.

Sesizaţi, poliţiştii BCCO Oradea au demarat cercetările sub coordonarea procurorilor DIICOT Oradea şi au stabilit că, în perioada decembrie 2001 - mai 2003, grupul de firme din Ungaria aparţinând celor trei a transferat cel puţin 4,8 milioane de euro către societăţi şi persoane fizice din Oradea.

"Poliţiştii BCCO Oradea au identificat circuitele financiar-bancare prin care grupul de firme din Ungaria a transferat în contul unor persoane fizice şi juridice din România, suma totală de 4.771.421 euro şi 24.255,98 dolari, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora", se arată în comunicatul Poliţiei Bihor.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT Oradea au aplicat în cauză sechestru asigurator pe părţile sociale deţinute de către cei trei cetăţeni ungari în firmele din România, reuşind să asigure recuperarea integrală a prejudiciului.

Doi dintre membrii grupării, un om de afaceri şi specialistul în finanţe-bănci, au fost trimişi în judecată în cursul lunii ianuarie 2010, însă faţă de înaltul funcţionar bancar cercetările au continuat până acum, când procurorii DIICOT Oradea au reuşit să strângă suficiente dovezi pentru a dispune trimiterea în judecată, acuzaţia în cazul lui fiind de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, iniţierea, constituirea, aderarea ori sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spălare de bani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
gdggh
De ce nu dati numele infractorilor unguri, numele bancii si numele firmelor prin care s-au spalat banii ???? Cand e vorba de autohtoni vad ca dati si numele si prenumele si numarul de la pantofi si ce fel de cafea prefera !
Postat 27 Iunie 2012, 10:31 de cc
INTREBARE
CE INSEAMNA INAT FUNCTIONAR BANCAR............SI MAI ALES, DIN UNGARIA....
Postat 26 Iunie 2012, 22:56 de BULA
Imperiul se clatina?
http://tunuridinbihor.blogspot.ro/2007/09/famiglia-regelui-kinder.html
Postat 26 Iunie 2012, 16:32 de La piovra
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON