URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 AUGUST 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când nu mai au argumente, adversarii primarului îl acuză că e un biet ţăran de la Birtin. De curând, Bolojan a anunţat că vrea să asaneze centrul oraşului de dughene, de magazine second hand şi de spaţii părăginite de ani buni. Reacţia a fost dură din partea inamicilor, semn că nu sunt altceva decât nişte peizani neintegraţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vi se pare normal că un drum de Cluj cu maşina vă ia cel puţin trei ore din viaţă? Asta dacă nu chiar viaţa, dacă ajungeţi cu bine, fără să daţi în "insulele de calmare" de pe DN1 şi fără să vă lovească alt nefericit la ieşirea din aceleaşi şicane, hotărâte doar pentru a da de lucru (vorba vine, lucru!) unor "băieţi deştepţi", cu pile la Ministerul Transporturilor şi/sau la Partid. Că n-am auzit pe nimeni că ar fi gonit pe şoseaua strâmtă şi prea aglomerată cu lejeritate occidentală...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Faţă de prima ediţie, când am stat înghesuiţi pe scaune de plastic lângă statuia din Parcul 1 Decembrie, Caravana Next de anul acesta a fost o întâmplare mult mai plăcută. Parcul Cetăţii e foarte potrivit pentru proiecţii în aer liber: eşti în centrul oraşului, dar nu e nici gălăgie, nici poluare, nu deranjezi pe nimeni, nu te deranjează nimeni şi, parcă, iarba verde te face să simţi că eşti plecat din oraş.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu transformarea Pieței Unirii într-o zonă preponderent pietonală?




De stiut
Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a stabilit că pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate hotărârile pronunţate în apel în litigiile evaluabile în bani, indiferent dacă acestea sunt pronunţate de către curţi de apel sau de către tribunale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Studiu extrem de controversat, apărut în această lună: Oameni de ştiinţă din SUA au prelevat celule de piele de la bolnavi de schizofrenie şi le-au injectat în creierul unor şoareci. În mod surprinzător, şoarecii care au primit celule de la pacienţii cu schizofrenie au început să manifeste simptome similare cu boala în cauză: somn deranjat, teamă faţă de străini, anxietate ridicată, efort în a reţine lucrurile nou-învăţate şi alte asemenea caracteristici.
11 Aprilie 2017, 15:06

Rectorul Bungău, despre ideea mutării Universităţii lui Soros la Oradea: „Nu are performanţe”

Rectorul Bungău, despre ideea mutării Universităţii lui Soros la Oradea: „Nu are performanţe” foto: hungarianfreepress.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, consideră că primarul Oradiei, Ilie Bolojan, s-a gândit la binele oraşului când a pus în discuţie posibilitatea mutării de la Budapesta a Central European University (foto), finanţată de George Soros, ca urmare a schimbării legislaţiei din Ungaria.

"Nu cred că domnul primar îşi doreşte să facă ceva rău pentru oraş, de aceea eu cred că dacă îl vom informa mai bine probabil şi-ar schimba cuvintele", a răspuns rectorul marți, la finalul unei conferinţe de presă, când a fost întrebat ce atitudine are despre ideea lansată public de primarul Ilie Bolojan, săptămâna trecută, pe propriul cont de Facebook.

Bungău a afirmat chiar că Universitatea din Oradea ar fi pe o poziţie de superioritate faţă de CEU, spunând că aceasta "nu este o universitate cu care să te poţi compara la nivel naţional şi internaţional", deoarece "nu este o universitate care are performanţe". "Cred că lumea din afara mediului universitar este complet dezinformată cu privire la această universitate", a adăugat Bungău.

Acesta a mai afirmat că este "foarte, foarte mic procentul domeniilor de studii gestionate de Universitatea Central-Europeană" care să se suprapună celor de la Oradea, întrucât "în ştiinţele exacte au foarte puţină activitate", peste 80% din profilul acesteia vizând domenii umaniste, care în Oradea se studiază şi la universităţile Emanuel, Partium şi Agora, şi care "au aceleaşi dimensiuni".

Citiți pe această temă și editorialul Şcoala lui Soros, de Mircea Chirilă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
bolovan cu doua fete
Pana mai ieri era in stare sa inchida universiatatea si liceele din Oradea, ca "la ce ne trebuie atatia absolventi cu diploma?"..
Postat 12 Aprilie 2017, 06:59 de bihoreanoradean
Chiar că n-avem noi atâta baftă...
Dacă nu vine CEO la Oradea, poate se simte mediul de afaceri și pune de-o universitate privată axată pe umanioare, științe care pe nedrept în ultimii ani și-au pierdut din impactul asupra publicului mai ales de când Băsescu - un nenea cu o cultură până la genunchiul amibei - anunța în urmă cu ceva vreme că patria-mumă n-are nevoie de filozofi (literați și teologi, istorici și diplomați), ci de tinichigii și mecanici... Ei, dacă tinichigii și mecanicii își au rostul lor la îndoit și dezdoit de fiare, filozofii explică ce rost are viața dincolo de îndoit și dezdoit fiare. Cea mai mare tâmpenie pe care o poate face țara asta e să-și îngroape oamenii care știu să gândească (și) dincolo de ce se vede, dar și dincolo de cum se zice/obișnuiește.
Postat 11 Aprilie 2017, 18:52 de Shogun
Bungau e un prostalau ...
... si trebuia sa fie ultimul care sa pronunte cuvantul performanta!
Postat 11 Aprilie 2017, 18:05 de WinDos
:-)
...auzi domle...daca ar sti Bolojan cat "de slaba" e CEU ar aloca sediul unui nou cazino sau ar mai construi o parcare doar exista in Oradea universitati cu "aceleasi dimensiuni Agora, Emanuel, Partium"...PENIBIL, GROTESC...nici nu mai am cuvinte...
Postat 11 Aprilie 2017, 18:03 de Cleopard
Stati linistiti
...Bungau are motive sa se teama, ipotetica mutare a CEU la Oradea ar pune pe butuci umanioarele din Sorbonica. Oricum CEU la Oradea e un scenariu SF...alungat din Budapesta Soros si-ar muta institutia la Praga, Cracovia sau macar Bratislava...de unde atata noroc si vizibilitate pt urbea de pe Cris.
Postat 11 Aprilie 2017, 17:44 de Cleopard
!?
Bungău e un amețit. CEU este o universitate de științe umaniste cu performanțe excepționale. UO o să crape la capitolul umanioare dacă apare CEU la Oradea. Sau îi dă afară pe făcătorii de nimic de la Litere, Istorie și Științe Politice - atenție, nu pe toți, ci doar pe putori - și se rezolvă problema.
Postat 11 Aprilie 2017, 17:24 de Shogun
@unu
pentru asta exista universitatile tehnice
Postat 11 Aprilie 2017, 17:15 de AlumniCEU
Unii fac studii de licenta in "istoria cinematografiei in Franta" si dupa ce 200 studenti termina, urla ca e statul de vina ca ei nu isi gasesc de lucru.
Din anumite puncte de vedere, are dreptate dl. Bungau, care de profesie e inginer si are o anumita perspectiva. In toata lumea se pune accent pe dezvoltarea viitoarelor generatii de tineri in domeniile STEM (stiinte, tehnolgoie, (e)inginerie, matematici) pentru progres stiintific-tehnologic si noi inventii, brevete, industrii creative, valoare adaugata si o crestere a productivitatii. A fi C.E.U. pe locul 30 in lume la filozofie, dar cu ce ajuta asta economia? Nu isi face Boeing fabrica de avioane in Oradea ca stie angajatu filozofa! Stiintele sociale nu pot creste economia or bunastarea.. Pot fi unii fericiti ca avanpostul libertinismului moral relativ vine in orar (se presupune), dar nu e cu nimic mai de valoare pentru economie decat o alta facultate ce sa fie tot in top 30 mondial dar in teologie.
Postat 11 Aprilie 2017, 17:02 de unu
What?
Sorbonelul traieste in lumea lui mica si prafuita ca si un invatator din Baragan. A ajuns UO singurul motiv de rusine pentru Oradea (ca salariile mici tot de la sorbonica ni se trage).
Postat 11 Aprilie 2017, 16:49 de alexcuce
CEU Ranks #39 Among Best Young Universities Worldwide, According to THE
Adevarat ca CEU nu formeaza ingineri in industria textila si mediu. Pentru asta va exista UO in continuare. CEU are alta adresabilitate si nu va corespunde nevoii actuale a orasului, insa ipoteza unei astfel de universitati in Oradea schimba si nevoile orasului. Limitarea dlui Bungau este atat de mare incat nu face diferenta dintre UO si CEU, care atat de lipsita de performanta este incat este a 39 Universitate din lume intr-un top al universitatilor tinere https://www.ceu.edu/article/2017-04-05/ceu-ranks-39-among-best-young-universities-worldwide-according
Postat 11 Aprilie 2017, 16:05 de AlumniCEU
proverbe pentru sefu
"Rade harb de oala sparta" sau "prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul"? "Daca taceai filosof ramaneai!"
Postat 11 Aprilie 2017, 15:40 de radu
conter
FOTO BIHOREANUL
  • Madrugada Concept a deschis cel mai modern showroom de tâmplărie PVC şi aluminiu, pe Calea Aradului nr. 4 (FOTO)
  • Noi 'angajaţi' la Jandarmeria Bihor: doi căţei rottweiler vor însoţi jandarmii în misiuni (FOTO/VIDEO)
  • Zoo s-a sălbăticit! Extinsă şi refăcută din temelii acum 4 ani, Grădina Zoologică din Oradea s-a degradat sub ochii celor plătiţi s-o îngrijească (FOTO)
  • Un nou accident la intersecţia bulevardului Magheru cu Parcul Traian din Oradea: Un Audi a intrat în plin într-un Peugeot (FOTO)
  • Drumul spre o casă: Drama familiei care locuia sub Podul Prezan sensibilizează autoritățile şi câţiva binevoitori (FOTO)
  • Orădenii din străinătate s-ar întoarce acasă. Dacă n-ar fi atâta birocraţie, iar Educaţia şi Sănătatea ar fi puse la punct! (FOTO)
  • Avionul a plecat! Cursa Oradea - Milano, anulată de Ryanair din cauza furtunii, a fost reluată duminică dimineaţă (FOTO)
  • Prima seară la Armonia. Cea mai mare şi impresionantă sală de evenimente din Oradea a fost inaugurată cu un show pe cinste (FOTO/VIDEO)
  • Marea 'săpuneală': RER spală şi dezinfectează containerele şi pubelele din oraş (FOTO)
  • Termen 31 decembrie. Policlinica cu plată va fi evacuată de Primăria Oradea din cauza stării avansate de degradare a clădirii (FOTO)
TIMP LIBER
Timp liber
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 3.9104 RON
  • 1 EUR = 4.5816 RON
  • 1 HUF = 0.0151 RON