URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2014, 12:02

PDL-iştii au părăsit şedinţa CJ, supăraţi de împărţirea banilor: "Cornel Popa pune Bihorul pe primul loc, în Congo"

Reuniunea de luni a Consiliului Judeţean Bihor a reuşit să marcheze încă o dată ruptura dintre putere şi opoziţie. Consilierii judeţeni au avut de adoptat trei proiecte importante: împărţirea a 33 milioane lei revenite Bihorului de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale (bani rezultaţi din cotele de 20% din TVA şi din impozitul pe venit colectate în anul precedent), aprobarea unei linii de creditare de aproape 20 milioane euro (din care judeţul să asigure cofinanţarea a trei proiecte europene deja aprobate) şi aprobarea parteneriatului cu Primăria Oradea (prin care aceasta va asigura o parte din banii necesari subvenţionării curselor noi ce vor fi deschise la Aeroport).

Vot fără PDL

Imediat după ce preşedintele CJ Cornel Popa a supus votului primul proiect, cel privind alocarea sumelor din TVA şi din impozitul pe profit pentru primăriile din judeţ, liderul grupului PDL, Ionel Avrigeanu, a anunţat că democrat-liberalii vor părăsi şedinţa, ca semn de protest împotriva faptului că oraşele şi comunele cu primari democrat-liberali au fost "abandonate", dar şi pentru că împrumutul pe care conducerea CJ intenţionează să-l ia nu va asigura şi finanţarea altor proiecte judeţene, demarate în urmă cu patru ani, cum ar fi drumul Leş-Tinca.

"Am analizat lista cu sumele de bani pentru primari şi cu regret constat că primarii PDL, care reprezintă peste 100.000 de locuitori, peste un sfert din populaţia judeţului, au fost abandonaţi. Cum veţi merge în comune ca Sântandrei şi Sânmartin (n.r. - cu primari PDL), unde mulţi locuitori v-au votat? Aţi abandonat nu doar aceşti locuitori pentru care nu aţi alocat niciun leu, ci şi propriul dumneavoastră slogan electoral, "Punem Bihorul pe primul loc". Eu văd că puneţi Bihorul pe primul loc, dar nu în România, ci în Congo", i-a spus Avrigeanu şefului CJ, Cornel Popa.

Apoi, toţi reprezentanţii PDL s-au ridicat de pe scaune şi au părăsit sala de şedinţe a CJ, fără a mai aştepta un răspuns de la Popa.

"Nu citiţi"

Replica preşedintelui CJ a venit de îndată, dar cam degeaba, căci pedeliştii erau deja în drum spre uşă, cu spatele la el. "Bunul-simţ v-ar fi cerut să rămâneţi în sală să ascultaţi şi răspunsul. Eu v-am ascultat în timp ce vorbeaţi, până la capăt", a spus Cornel Popa, apucând - înainte ca reprezentanţii PDL să fi ieşit - să le reproşeze că nu au citit cu atenţie anexele proiectului, ce demonstrează că s-au prevăzut sume şi pentru câteva primării pedeliste. "Nu citiţi sume care sunt în dreptul Borodului, Şoimilor, la Lunca", a spus Popa, adăugând că "eu îmi fac datoria şi supun votului ceea ce am primit de la comisii" (adică decizia politică a PNL, PSD şi UDMR, majoritare la conducerea Consiliului).

Mai mult, Popa a contraatacat, afirmând că PDL-iştii, prin plecarea lor şi refuzul de a vota proiectul privind aprobarea de principiu a contractării împrumutului de tip revolving pentru cofinanţarea proiectelor europene deja aprobate, între care şi pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului, nu fac decât să fie consecvenţi cu opoziţia lor la dezvoltarea aerogării.

În aceste condiţii, consilierii judeţeni ai PNL, PSD şi UDMR rămaşi în sală au votat în unanimitate alocarea celor 33 milioane lei pentru primăriile bihorene. Ca detaliu, deşi săptămâna trecută liderul PSD Bihor Ioan Mang susţinea că va pleda pentru ca şi primarii PDL să fie luaţi în calcul la împărţirea banilor, nu a luat cuvântul, votând alături de aliaţii liberali şi udemerişti.

Bani cu dedicaţie

Ulterior reuniunii, BIHOREANUL l-a contactat pe liderul PDL din CJ, pentru a-l întreba dacă a citit cu atenţie anexele proiectului de alocare a banilor şi dacă a observat că există şi localităţi cu primari PDL cărora li s-au repartizat diverse sume. "E adevărat că s-au dat nişte bani şi la primării PDL, dar cu dedicaţie", a fost răspunsul lui Ionel Avrigeanu.

"Nu poţi să dai bani, de fapt, cu dedicaţie, pentru repararea bisericii reformate dintr-o comună PDL şi să spui apoi că i-ai dat pentru primar sau pentru comună. La fel, nici când dai bani la altă comună după ce constructorul care repară podul a făcut lobby să-şi primească prin primărie banii sau o parte din bani", şi-a motivat Avrigeanu afirmaţia.

În acest al doilea caz, liderul PDL se referea la comuna Şoimi, care a primit 200.000 lei pentru "reparaţii pod peste Crişul Negru, sat Urviş". Verificând spusele sale, BIHOREANUL a aflat de la primarul comunei Şoimi, Ioan Vaida, că lucrarea a fost contractată cu societatea Drumuri Bihor, parte a grupului Selina, acuzat în mai multe rânduri că ar fi apropiat liberalilor.

Citiţi pe această temă şi articolul "Arma bugetară: Cum împart politicienii banii judeţului"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
cine, pedelistii ?
PEDELISTII SA SE DUCA PE PUSTII, ALATURI DE UDEMERISTI !
Postat 31 Martie 2014, 17:36 de consiliu
BOLOJAN SALVATORUL PNL
asta-i POPA CORNEL atata poate el ,se chinuie s-a faca rost de bani pentru hotii lui ,pentru PETI SI CORAS ,atata stie el ,asa a inteles el functia de presedinte de C.J .REGRET ZIUA DE 10 IUNIE 2012 CAND L-AM VOTAT !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! REGRET AMARNIC !!!!!!!!!! NUMAI HOTI SI MINCINOSI !!!!!!!!!!!!HAI BOLOJANE ,INCEPE ODATA DERATIZAREA IN PNL BIHOR !!!!!!!!!
Postat 31 Martie 2014, 16:15 de un P.N.L-ist
La Soimi e primar de tate felurile pedeliste si peneliste si taraniste si ce o mai fi
Partidul moare dar nu se preda ca e rost de inotat pe sub podu lui Vaida ca amu vine iara iarna
Postat 31 Martie 2014, 14:14 de Codru
AEROPORT ORADEA!!!!
Cand aflam rezultatul licitatiei??????????? se se apuce de el odata.... TREBUIA SA FIE DESCHISE OFERTELE SAPTAMANA TRECUTA, vineri!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 31 Martie 2014, 14:11 de AEROPORT ORADEA!!!!
Modul în care se face bugetul anual al judeţului e caz penal !?!
Este de neconceput că DNA stă să privească cum legile, nomativele, standardele şi procedurile de alocare ale banilor de la un buget judeţean, sunt călcate în picioare de nişte infractori ce se erijează în postura de politicieni (aleşi) !?!
Postat 31 Martie 2014, 14:04 de Carp III
AEROPORT ORADEA!!!!
LICITATIA AEROPORTULUI trebuia sa se incheie vineri (28 MAR 2014). CE SE INTAMPLA CU ACEASTA???????????
Postat 31 Martie 2014, 12:21 de Alex
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON