URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
07 Decembrie 2010, 18:06

OTL a introdus în turbo-giraţie semafoare pentru trecerea tramvaielor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din cauza faptului că în sensul giratoriu din Centrul Civic tramvaiele trebuiau să cedeze trecerea la intrare, societatea Oradea Transport Local (OTL) a introdus, începând cu săptămâna trecută, patru semafoare menite să-i oprească pe şoferi. Acestea dau undă verde garniturilor automat de câte ori traversează sensul giratoriu.

Tramvaie cu prioritate

După mai multe ajustări şi încercări pentru a fi stabilită viteza cu care tramvaiele ar trebui să intre în giraţie, semafoarele au început să funcţioneze normal, începând de luni, viteza de traversare fiind stabilită la 7 kilometri pe oră.

"Semafoarele au fost introduse pentru prioritizarea sistemului de transport în comun, deoarece la intrările în sens tramvaiele stăteau la mila şoferilor", a declarat marţi pentru BIHOREANUL, Csuzi Istvan, directorul OTL SA.

La intrarea în giraţie dinspre Casa de Cultură a Sindicatelor şi la cea dinspre Podul Dacia au fost montate patru semafoare comandate de senzori. "Înainte de sensul giratoriu, tramvaiele intră pe o buclă de sesizare de vehicule cu senzori metalici, încastrată în beton. Sistemul comută semaforul în roşu pentru maşini şi verde pentru tramvaie", a explicat Csuzi. Garnitura de tramvai are la dispoziţie 15 secunde pentru a trece de un semafor.

Investiţia, de "câteva zeci de mii de lei", potrivit directorului Csuzi, este suportată de OTL, iar semafoarele vor intra în patrimoniul public. "Ele vor fi date spre exploatare firmei care asigură coordonarea semaforizării în oraş", a mai spus Csuzi Istvan.

Intersecţii cu probleme

Directorul OTL SA a mai precizat că probleme similare celei din sensul giratoriu din zona Cele Trei Crişuri există şi la giraţiile de la intersecţia bulevardului Decebal cu strada Primăriei şi la cea dintre străzile Aviatorilor şi Aradului. "Şi în aceste situaţii, tramvaiele nu au prioritate de trecere, or nu este normal ca transportul în comun să fie blocat de autoturisme", a afirmat Csuzi Istvan.

Acesta a mai precizat că dacă semafoarele pentru accesul tramvaielor din Centrul Civic se vor dovedi viabile, conducerea OTL are în vedere introducerea acestui sistem şi la celelalte două giraţii cu probleme.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
???
este ca un film horor sa incerci sa iesi de pe Clujului ca sa te indrepti spre Centru sau Piata Mare!!! Vine ghetusul si sa vedeti atunci franare de urgenta din partea celor aflati in asa zisul sens prostescgiratoriu pentru ca nu ai decat sansa de a forta iesirea aceea. Accidentele stau la panda,acolo si nu va dura mult pana a se produce unul in lant. UN ESEC DECLARAT ;dupa atatia bani aruncati -------pentru ce??????????
Postat 08 Decembrie 2010, 13:00 de gratzy
PROSTIA VINE DINSPRE ALEJD !
GIRATII CU SEMAFOARE SI TRECERI PIETONALE TRANSVERSALE !!! MAI CE PROSTIE SI BLESTEM PE CAPUL ORADEANILOR !!
Postat 08 Decembrie 2010, 01:04 de SCORTOSUL
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON