URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2016, 14:17

Bihorean reţinut la Cluj! Poliţiştii l-au prins în flagrant vânzând bilete contrafăcute pentru Untold

Bihorean reţinut la Cluj! Poliţiştii l-au prins în flagrant vânzând bilete contrafăcute pentru Untold imagine cu titlu de exemplu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Atenţie de unde vă cumpăraţi bilete pentru festivalul Untold! Un bihorean de 21 ani a fost reţinut, marţi, de poliţiştii clujeni sub acuza de înşelăciune, după ce a fost prins în flagrant vânzând bilete contrafăcute pentru festivalul Untold.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Cluj, cercetările în caz au pornit în urma unei sesizări făcute de un clujean. Respectivul cumpărase 3 bilete de la o persoană care dăduse un anunț pe un site de vânzări on-line oferind abonamente de acces general la festival cu 270 lei / bilet, în condiţiile în care valoarea unui astfel de abonament este de 405 lei (375 lei + taxe).

Ulterior, un alt clujean s-a prezentat la Poliţie ca să reclame faptul că a primit un mesaj pe email, în care bărbat îi oferea spre vânzare bilete la festivalul menționat, la ofertă, sub prețul oficial, moment în care poliţiştii au decis să-i întindă o capcană, organizând o acţiune în care să îl prindă în flagrant.

Pe 26 iulie, vânzătorul de bilete contrafăcute a fost prins în momentul în care i-a înmânat victimei 4 bilete de intrare și o copie a unui act de identitate.

“Cu ocazia examinării s-a constatat că biletele ar fi contrafăcute. Totodată, cu ocazia controlului, polițiștii au descoperit asupra acestuia, într-o geantă, încă un bilet de intrare care avea seria identică cu cele comercializate celor două victime”, se arată în comunicatul Poliţiei Cluj.

Tânărul de 21 ani, de origine din Marghita, a fost reţinut 24 de ore pentru înşelăciune, iar în prezent este anchetat în stare de libertate.

Pentru a nu fi înșelați, poliţiştii recomandă spectatorilor achiziționarea biletelor de intrare la spectacole doar de la organizator sau de la agențiile specializate ori de la parteneri. Cei care, totuşi, cumpără din alte locuri sunt avertizaţi să verifice biletele înainte să le plătească iar dacă au suspiciuni legate de veridicitatea acestora, să sune imediat la 112. “Biletele de intrare "la ofertă", sub prețul oficial, sunt de multe ori o momeală folosită de infractori”, spun poliţiştii. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Da
Sa-l "capcaneze"?
Postat 28 Iulie 2016, 15:14 de nightwalker
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON