URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Martie 2017, 09:06

La secret. Dezbaterea bugetului local pe 2017 a atras doar câteva ONG-uri şi aleşi locali

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Intenţionat sau nu, Primăria Oradea a omis să anunţe cu câteva zile înainte dezbaterea publică a bugetului local pe anul 2017, desfăşurată vineri, de la ora 16, iar rezultatele s-au văzut.

La întâlnire au participat circa 20 de orădeni şi patru consilieri locali veniţi să ia pulsul dezbaterii. Astfel, în sala mare a Primăriei au putut fi văzuţi liberalul Laurenţiu Chiană, udemeristul Kiss Gabor şi social-democraţii Adrian Negrea şi Mariana Blaga.

Asistenţa a urmărit prezentarea proiectului de buget local făcută de directorul economic Eduard Florea, care a venit însoţit de adjunctul său Nadia Haş şi de şeful serviciului Buget, Simona Vlad.

Florea a arătat că anul acesta oraşul mizează pe un buget de un miliard de lei, cu 8% mai mult decât anul trecut. Directorul a explicat punctele tari ale bugetului, modul în care vor fi cheltuiţi banii oraşului şi a enumerat principalele investiţii programate pentru anul acesta, de la reabilitarea de clădiri la construcţia unui pod nou peste Crişul Repede.

Bani pentru ong-uri

Principalele propuneri ale participanţilor la dezbatere au fost legate de sprijinul financiar pe care municipalitatea îl acordă elevilor, studenţilor şi ONG-urilor.

Spre exemplu, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor, Titus Maghiar, a cerut ca municipalitatea finanţeze acţiunile organizate de asociaţiile de profil. "Nu s-au mai acordat fonduri pentru tineri din 2013", a spus tânărul.

Maghiar a mai cerut ca municipalitatea să plătească burse pentru elevii silitori sau provenind din familii cu probleme pentru a recompensa performanţa şi a preveni abandonul şcolar.

La rândul său, preşedinta Uniunii Femeilor Bihor, Angela Popa, a cerut municipalităţii ca, atunci când finanţează proiectele ONG-urilor, să ia în calcul şi amploarea proiectelor pentru o evaluare mai corectă a acestora.

La rândul său artistul fotograf Toth Ştefan, preşedintele asociaţiei Euro Foto Art, a cerut realizarea unui clasament al organizaţiilor neguvernamentale locale şi stabilirea celor care sunt de interes local şi necesită o atenţie sporită.

Pe de altă parte, orădeanul Adam Sinka a cerut, în numele vecinilor din strada Gheorghe Doja, alocarea de fonduri pentru reabilitarea reţelelor de apă care coboară de pe deal, pentru a evita pe viitor inundaţiile care apar la cea mai mică ploaie.

Finanţare după rezultat

Reprezentanţii municipalităţii şi-au notat propunerile orădenilor şi au promis că acestea vor fi aduse la cunoştinţa Consiliului Local înainte de supunerea la vot a bugetului pe anul în curs. Au existat, însă, şi răspunsuri punctuale...

Spre exemplu, directorul Florea i-a răspuns reprezentantului Consiliului Judeţean al Elevilor că municipalitatea va pune anul acesta la bătaie un buget de 300.000 lei pentru finanţarea ONG-urilor.

Organizaţiile tinerilor vor putea concura pentru atragerea de finanţări cot la cot cu cele din alte domenii. Cu această ocazie directorul i-a răspuns şi preşedintei Uniunii Femeilor, Angela Popa.

"Un criteriu de selectare a proiectelor care vor obţine finanţare va fi grupul ţintă al acţiunii pe care vrea să o facă. Pentru noi e important ca evenimentul să fie unul de masă, la care să participe cât mai multă lume, şi nu unul de nişă", a spus Florea.

După două ore de discuţii, doar reclamantul din strada Gheorghe Doja, a cărui casă se inundă la fiecare furtună, nu a reuşit să îi smulgă directorului promisiunea unei analize mai atente a propunerii sale. Florea şi-a notat plângerea şi atât, gest care, în lipsa unei finanţări concrete, va rămâne apă de ploaie...

Citiți pe aceeași temă articolul Prin noi înşine! Oradea mizează în 2017 pe un buget de un miliard de lei, mai mare cu 8% decât anul trecut


DREPTUL LA REPLICĂ

„Ne-am înddeplinit obligaţiile legale”

În legătură cu ştirea de mai sus, Primăria Oradea susţine că, prin raportare la cerinţele legii, „și-a îndeplinit obligațiile legale și a anunțat din timp dezbaterea publică a bugetului municipiului pe 2017”, astfel că „titlul folosit în știrea apărută pe site-ul eBihoreanul este unul tendențios și nesocotește flagrant realitatea”.

„Data dezbaterii publice a bugetului care urma să aibă loc în 24 martie ora 16.00 a fost anunțată de către Eduard Florea, directorul economic din cadrul Primăriei Oradea, într-o conferință de presă susținută în data de 10 martie și care a fost publicată pe site-ul www.oradea.ro în aceeași zi”, arată replica.

Primăria mai precizează că, tot în data de 10 martie, pe site-ul propriu, la secțiunea Dezbateri publice, a fost postat anunțul privind dezbaterea publică, cuprinzând data, ora şi locul dezbaterii publice, precum şi faptul că "toţi cetăţenii interesaţi sunt aşteptaţi să participe”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
@tds
Cercopitecule......ai fost acolo ? Nu. In consecinta nu te mai poti erija in latrator sef. De acum incolo botu mic si somn de voie.
Postat 26 Martie 2017, 16:35 de elev
MIMA
@pinonel : Asa se face ! Se mimeaza el or...ul, d-apoi bugetul ! Si maimutele au nevoie de legitimitate ! Acu' o au ! Si daca erau prezenti 1000 oameni ce se intampla ? NIMIC ! Stapanul Bolojan STAPANEA discretionar in continuare ! Punct !
Postat 25 Martie 2017, 13:07 de TDS
Cei care au mers la ,,discutii" au avut timp! Sau au fost pr*sti si nu cunosc legea!
Ce spune legea finantelor publice: ,, Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale." Am clarificat in pixul cui sta cheltuirea banilor Oradiei! Un minim respect fata de b*ii care l-au votat si i-au votat armata de maimute din cl ar fi impus neaparat prezenta birtinezului. Sigur, insotit de specialisti capabili sa raspunda concret la intrebarile.propunerile venite din sala. Cand spun ,,specialisti" nu ma refer neaparat la directorul directiei economice si cu atat mai putin la adjunctii domniei sale. A-ti nota intr-un carnetel intrebarile denota cateva aspecte: primul, si cel mai grav e ca esti castrat, adica nu ai putere de decizie. Al doilea, tot grav, e ca pur si simplu nu stii ce sa raspunzi! Iar cand raspunzi a o face batand apa-n piua... Concluzia dupa aceasta mascarada e una singura: s-a bifat o etapa premergatoare adoptarii bugetului local. Populimea nu a contat, nu conteaa si nu va conta! Mai e mult pana-n 2020. Si alesii stiu cat tin minte romanii. Vorba Lapusneanului: prosti, da' multi!
Postat 25 Martie 2017, 10:57 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON