Astfel, Tribunalul a dispus condamnarea femeii la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Totodată, Tribunalul a dispus obligarea Cristinei Afloare la restituirea sumelor pretinse ca şpagă şi menţinerea sechestrului asigurator asupra bunurilor pe care le deţine.
Hotărârea judecătorilor nu este definitivă. Ea poate fi atacată, prin apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Funcţionara a fost reţinută în luna iulie de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Oradea şi arestată ulterior de Tribunalul Bihor pentru o perioadă de 29 de zile, după ce a fost prinsă în flagrant cu 500 lei din cei 1.000 lei ceruţi de la administratorii unei firme orădene ca să-i aplice o amendă minimă pentru neregulile constatate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.