URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Noiembrie 2016, 18:55

Fără monopol: Consiliul Concurenţei cere eliminarea zonelor unitare de încălzire după trei ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zonele unice de termoficare ar trebui să aibă termen de expirare! Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, aflat în vizită de lucru la Oradea, a spus că monopolul Termoficare asupra arealului în care deţine conducte ar trebui să fie unul limitat în timp.

"Legea spune că poţi să impui un singur sistem de termoficare pe un anumit areal. Mi se pare OK să îi forţezi pe oameni să intre într-un anumit sistem, dar după aceea trebuie să vadă avantajele şi să fie lăsaţi să opteze între un furnizor sau altul. Noi am propus un termen de trei ani", a declarat Chiriţoiu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Primărie.

Chiriţoiu a precizat că avizul Consiliului Concurenţei este doar consultativ şi municipalitatea poate sau nu să ţină cont de el.

Prezent la eveniment alături de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Şandor, viceprimarul Mircea Mălan a refuzat să se pronunţe cu privire la perioada în care municipalitatea va menţine interdicţia introducerii încălzirii pe bază de gaz în zonele unitare rezervate operatorului centralizat. Edilul a afirmat, însă, că Primăria analizează oportunitatea menţinerii acestora în forma actuală.

"Suntem în procedură de licitaţie publică pentru a realiza un nou studiu de fezabilitate privind zonele unitare. Vrem să se pronunţe specialiştii, din punct de vedere tehnic şi legal, cu privire la întinderea şi conţinutul zonelor unitare", a spus Mălan. În funcţie de rezultatele studiului, municipalitatea va decide restrângerea sau menţinerea zonelor unitare de încălzire.

Pe de altă parte, municipalitatea a făcut demersuri pe lângă Consiliul Concurenţei pentru avizarea atribuirii contractului de delegare a serviciului privind transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice către societatea Termoficare.

"Avem nevoie de avizul Consiliului Concurenţei, ca să putem încheia contractul de finanţare pentru etapa a doua de reabilitare a termoficării, în care se vor înlocui 22 kilometri de reţea magistrală", a spus Mălan.

Potrivit preşedintelui Chiriţoiu, acordarea acestui aviz este în momentul de faţă în analiză. La fel, Consiliul Concurenţei urmează să se pronunţe cu privire la proiecte importante pentru Bihor, cum ar fi modernizarea aeroportului orădean sau proiectul strategic pe sănătate al Consiliului Judeţean, care vizează reabilitarea unor spitale din judeţ.

Instituţia trebuie să se asigure că măsurile luate de autorităţile judeţene nu vor afecta mediul concurenţial prin avantajarea aeroportului, respectiv a instituţiilor spitaliceşti bihorene, în raport cu cele din ţările vecine.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
postacii
Bai postac "destept", nu vreti nici cum sa luati in calcul si costurile centralei de gaz si a racordarii, nu? Banii aia de unde ii scoate cel care vrea sa treaca pe gaz? De la voi de la partid sub forma de premiu? E vorba de cateva mii de euro pe care ii amortizezi in ani de zile, dar faceti pe prostii doar ca sa aruncati cu noroi in altii si aveti impresia ca va si crede cineva daca aruncati pe aici cifre pe care le scoateti din burta. Tu ti-ai facut cont cu numele ilie doar ca sa il injuri pe Bolojan si apoi ii faci pe altii postaci :)))
Postat 17 Noiembrie 2016, 14:44 de hateretards
@pinonel
... Tu vorbesti de dreptul de a alege, el il pupa-n cxr pe bolovan. Sa-i dau si argumente pt. o forma de incalzire individuala.30 iunie 2916: Consilierii pnl, proaspat alesi, au aprobat fără comentarii o majorare cu 21% a preţului gigacaloriei produsa pe gaz în centrala nouă: 294,76 lei cu TVA. Preţul de facturare la populaţie va rămâne neschimbat, de 240 lei/gigacalorie. 20 oct.2016: aceeasi consilieri pnl au majorat pretul Gcal de la 294,76 lei la 297,31 lei, începând cu data de 1 noiembrie. Subventia pt. populatie urca la 57,31 lei/gcal. Spune-ne, de unde se dau cei 57 de lei?! Ca nu de la primar sau de la slugile lui care au votat majorarea!
Postat 17 Noiembrie 2016, 14:36 de ili3
pioneza infipta in...
Bah pioneza stramba, ca nu gandesti drept, pretul gigacaloriei a crescut cu fabuloasa suma de 2 LEI, bani care oricum vor fi subventionati de Primarie, ar cum am spus, cele cateva mii de euro pe care ii dai pe instalatie si pe racordare in cat timp ii amortizezi inteligentule?? Tu le intelegi pe toate doar cum vrei tu ca asa ti se dicteaza si apoi ii faci pe altii postaci :)) Va invata bine tovarasul condamndat :))
Postat 17 Noiembrie 2016, 13:28 de hateretards
Uf, greu cu cei grei de cap...Vorba vine ,,grei"...
Posteaza unii care cica nu inteleg de ce (ne-)am vrea raul si ne averizeaza ca gazul e scump si va fi si mai scump si, mai ales, ca va trebui oricum sa-l platim. Corect, asa e, e scump si va fi si mai scump. Doar ca uitati-va la pretul Gca-ei, a crescut ca fat frumos, fara nicio legatura cu pretul gazului, dar direct proportional cu incompetenta si prostia factorilor de decizie! Asta nu-i deranjeaza pe postacii penali! In fine... Sa lamurim problema odata pt. totdeauna: consiliul concurentei si instantele de judecata, Tribunalul Bihor si Curtea de Apel Timisoara, au sanctionat interzicerea/limitarea dreptului de a alege sursa de incalzire, despre asta e vorba, despre niste hcl-uri care incalca legislatia nationala si , culmea! si oe cea a UE!!! Ce zice dom' vice si avocat malan?! Vrea ,,studiu de fezabilitate"!!! Ce sa studieze, hotararea instantei?! Daca nu o pricepe sa-si dea foc la diploma! Si nu e singurul care nu-si merita diploma de absolvent de Drept, mai sunt niste consilieri absolventi de drept, liberali, care cand trebuie sa ,,legalizeze" ilegalitatile primarului se comporta de parca ar fi absolvit scoala profesionala! Ce treaba are birtinezul si onor consilierii (si i-as adauga si pe postacii penali) ca unii vor sa arunce banii pe un sistem individual de incalzire si de preparare a apei calde?! Vor plati cat ard ei, nu cat ii arde niculӑiţӑ minciunӑ ot Brӑila! S-a uitat deja de iarna 2015-2016, cu incalzirea mai mult lipsa si cu apa calda si mai lipsa?! Nici iarna 2016 nu a inceput mai bine...
Postat 17 Noiembrie 2016, 05:33 de pinonel
mascarici
clovnule cu mai multe conturi, daca treci pe gaz ai impresia ca va fi gratis? Doar instalatia si racordarea te costa cateva mii de euro, si apoi platesti in functie de cat consumi, deci ce te agiti ca si pepsi in sticla pe aici?
Postat 16 Noiembrie 2016, 17:03 de hateretards
Pur si simplu un smen ...
Chestia asta cu zone unitare si cu monopolul, care este un lucru bun (conform unui liberal in viata), e pur si simplu un smen realizat pe spinarea si din buzunarul nostru. Este cat se poate de clara, ca este o ilegalitate, un abuz, cand isi vor da seama oradenii ca ce li se intampla ...?
Postat 16 Noiembrie 2016, 11:01 de ClovnTrist
RECOMANDA !!!
Recomandare consultativa ... adica noi venim ne vorbim si plecam iar voi luati recomandarea si o bagati la sertar !!!! Eu recomand bitinezului sa pleca la ... in Birtinia sa se bucure si aia de (in)competentele lui pline de fudulie !!! Oare o sa bage in seama recomandarea mea ????
Postat 15 Noiembrie 2016, 20:45 de scortosul
@pinonel
Şi, între timp, marmota împacheta ciocolată la prefectură! După cum vom afla din interviul acordat, el "dă" nu "cere". Încă o dată se dovedeşte că nu partidul contează ci biserica la "umbli".
Postat 15 Noiembrie 2016, 19:46 de eutanasiu
OAMENI SI FAPTE pentru Bihor
Inca o SMETIE incasata de penelei in plina campanie?
Postat 15 Noiembrie 2016, 19:24 de TDS
?!
Ce nu intelegi, domnule vice?! Ce ,,comisie", ce ,,studiu de fezabilitate" vrei?! Alti bani aruncati pe apa sambetei?! Cu aviz de la consiliu, fara aviz de la consiliu, situatia e aceeasi: exista o hotarare definitiva a unei instante de judecata care obliga primaria sa-si dea acordul pt. racordarea unui imobil aflat in zona de exclusivitate la reteaua de gaz. Doar ,,smecheria" (n-a cerut desfiintarea hcl-urilor, ca sa beneficieze in continuare de actiuni in nume personal, cu onorarii, evident!) maestrului Cigan mentine hcl-urile ILEGALE in vigoare! Uite, dle avocat malan, cum a vazut instanta situatia: ,,În urma dezbaterilor, instanţa a decis că dreptatea se află de partea avocatului, stabilind că Regulamentul prin care s-au instituit zonele unitare încalcă nu doar legislaţia naţională, ci şi prevederile comunitare. Potrivit sentinţei, prima încălcată e chiar Constituţia, care obligă statul să asigure "protecţia concurentei loiale", apoi Legea 325/2006, care impune "asigurarea cu energie termică pentru încălzire, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor", dar şi Legea 51/2006 privind regimul de funcţionare al serviciilor de utilităţi publice, care obligă la "respectarea principiilor economiei de piaţă". "Aceste principii nu au fost respectate câtă vreme în zona A a fost impus un singur furnizor de energie termică, împiedicând accesul altor furnizori", a considerat instanţa, constatând că "cele două HCL, deşi nu sunt acte normative, ci individuale, adresându-se unei categorii de consumatori, cărora li se limitează accesul la piaţa economică, au un puternic impact concurenţial". Instanţa a stabilit, totodată, că prin monopolul instituit municipalitatea a încălcat şi prevederile comunitare, "cu aplicabilitate directă şi prioritară", care interzic "folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante pe piaţa comună prin aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial".Ca atare, judecătorul a considerat acţiunea lui Cigan întemeiată şi a admis toate cererile. Astfel, Primăria va fi obligată să-i elibereze atât acestuia, cât şi vecinei, avizul pentru racordarea la Distrigaz, dar şi să revizuiască prevederile nelegale ale celor două HCL-uri, mai exact "în ce priveşte îngrădirea dreptului reclamanţilor de a benefica de oferte alternative la încălzire".
Postat 15 Noiembrie 2016, 19:16 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON