URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2010, 17:59

Dezbateri cu "înţepături" în Consiliul Local

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrunit marţi în şedinţă extraordinară, Consiliul Local a adoptat 66 de proiecte de hotărâri, în mai puţin de 90 de minute. Cel mai disputat punct de pe ordinea de zi l-a constituit, de departe, proiectul de regulament pentru parcările cu bariere propus spre adoptare de Administraţia Imobiliară Oradea. Normativul se referă la parcările existente în străzile Tudor Vladimirescu şi Independenţei, dar şi la parcarea din faţa Spitalului Municipal Gavril Curteanu, care va fi închisă cu bariere.

Consilierul PDL Dorin Corcheş a avut în repetate rânduri intervenţii pe marginea proiectului. "Regulamentul vorbeşte despre locaţii păzite şi închise cu barieră, pentru care orădeanul plăteşte suplimentar, dar i se interzice să lase lucruri în maşină la vedere", spune Corcheş.

Pedelistul s-a opus propunerii ca orădenii care au deja abonament de parcare să fie obligaţi să plătească în plus dacă vor să îşi lase maşina în parcările cu bariere. "Orădenii care şi-au făcut abonament de parcare la începutul anului nu mai înţeleg nimic. Omul se întreabă acum dacă e bun sau nu e bun abonamentul său. Stabiliţi la începutul anului cât costă abonamentul de parcare şi nu mai modificaţi tarifele!", a cerut Corcheş.

Respins la limită

Protestele consilierului au declanşat o avalanşă de luări de cuvânt pro şi contra, care a culminat cu supunerea la vot a proiectului. Discuţiile în contradictoriu l-au zăpăcit inclusiv pe preşedintele de şedinţă. La vot, consilierul local PNL Daniel Vulcu a declarat regulamentul adoptat, deşi nu a întrunit numărul de voturi cerut de lege. "17, voturi "pentru". Materialul a trecut", a decretat Vulcu, în protestele vehemente ale lui Corcheş care i-a atras atenţia că regulamentul are nevoie de minim 18 voturi pentru a fi adoptat.

"Frecuşuri" colegiale

În replică la intervenţiile repetate făcute de Corcheş în timpul dezbaterilor pe marginea regulamentului, la punctele ulterioare de pe ordinea de zi, Vulcu l-a invitat de fiecare dată pe democrat-liberal să ia cuvântul. "Mă scuzaţi, am văzut că ridicaţi mâna şi am crezut că vreţi să spuneţi ceva", a spus el ironic.

Cei doi consilieri s-au înţepat din nou la dezbaterile pe materialul privind componenţa comisiei care avizează adunările publice, comisie în care şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, Adrian Bucur, urma să fie înlocuit cu şeful Poliţiei Municipiului, Ioan Lenghel. "Domnu' Vulcu, să înţeleg că trebuie să ne pregătim să ne apărăm de manifestaţii publice?", a întrebat, forţând o glumă, Corcheş. "Nu, domnu' Corcheş, ne apărăm de guvernarea PDL de la nivel central", a spus Vulcu. "Eu am fost informat că probleme ne face executivul local", a replicat pedelistul. "Asta e, avem informaţii din surse diferite", a încheiat schimbul de replici consilierul Daniel Vulcu, în hohotele de râs ale consilierilor locali.

Dezbateri "liniştite"

După schimbul de ironii dezbaterile pe marginea proiectelor de hotărâre au decurs fără alte polemici. Consilierii locali au aprobat fără comentarii şi cu unanimitate de voturi înfiinţarea unui ocol silvic la nivelul Zonei Metropolitane Oradea şi preluarea în administrarea municipalităţii a Bisericii cu Lună şi a Catedralei greco-catorlice Sfântul Nicolae, pentru a fi reabilitate în vederea reintroducerii în circuitul turistic.

În aceeaşi şedinţă aleşii orădenilor au aprobat noile tarife de închiriere a terenurilor de tenis de la baza din Ioşia la un tarif de 200 de lei pe lună pentru 20 de ore de joc între orele 8-15, respectiv 400 lei pe lună între orele 15-22. Sâmbăta şi duminica, abonamentul pentru zece ore de joc va fi de 200 lei pe lună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Corches are minte nu cum sunt altii...
Mi se pare foarte corect ce zice Corches atat despre actualele abonamente cat si despre paza asupra automobilelor din pacate voi asta stiti sa ii improscati cu noroi pe cei care zic ceva ce este adevarat dar nu vine din parte psd sau pnl
Postat 28 Aprilie 2010, 23:48 de Anca
e clar !
corches e un papagal jalnic.
Postat 27 Aprilie 2010, 20:17 de oradean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON