URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
16 Octombrie 2010, 10:40

Dezbatere cu scântei pe tema reamenajării pieţelor Unirii şi Ferdinand

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectul reamenajării "Ansamblului Urban Piaţa Unirii - Piaţa Ferdinand", propus de municipalitatea orădeană în urma unui concurs de idei organizat cu arhitecţii orădeni şi dezbătut deja cu reprezentanţii Comisiei pentru Monumente de la Cluj, a pus din nou pe jar relaţiile municipalităţii cu reprezentanţii ecologiştilor.

La dezbaterea publică organizată în sala mare a Primăriei au participat vineri seară circa 50 de persoane, printre care reprezentanţi ai presei locale, ecologişti şi simpli orădeni, discuţiile pe tema proiectului propus de municipalitate prelungindu-se mai bine de două ore.

Proiect "îndulcit"

Primăria, prin intermediului arhitectului Emodi Tamas, a propus dezbaterii publice un proiect de reamenajare a celor două pieţe în care partea dalată a spaţiului va fi contrabalansată de zone de verdeaţă şi copaci de mici dimensiuni. "În propunerea actuală se va interveni la reabilitarea ansamblului de la statuia voievodului Mihai Viteazul, cu restaurarea celor două fântâni care existau în anii '30. Intenţionăm să păstrăm toţi copacii din zona perimetrală şi chiar să plantăm alţi 87 de arbori de înălţime mică şi cu un coronament redus pentru a nu acoperi faţadele", a afirmat Emodi.

În accepţiunea municipalităţii, întreg ansambul format de cele două pieţe va fi dalat, iar spaţiile verzi vor cuprinde vegetaţie de joasă înălţime pentru a nu acoperi faţadele clădirilor. Cel mai bun exemplu este cel al arborilor de tisa care acoperă în prezent faţada restaurată a Teatrului de Stat. "Până la sfârşitul războiului a existat o perspectivă bună asupra clădirii teatrului, după care, datorită neîngrijirii, arborii de tisa au crescut necontrolat, fapt pentru care propunem păstrarea lor doar în proporţie de 80%", a spus arhitectul.

Centrul cu terase

Conform proiectului, giraţia din faţa actualei Agenţii CFR urmează să fie strămutată în dreptul restaurantului "Transilvania", circulaţia pe strada Madacs Imre urmând să fie blocată. "Aici ar putea fi montat un tramvai de epocă în care să funcţioneze partea de servicii a unei eventuale terase", a declarat Emodi. Prin această strămutare municipalitatea ar lărgi spaţiul pietonal din prelungirea străzii Republicii, pe aliniamentul către Piaţa Unirii, ca un prim pas înaintea transformării zonei într-un centru pietonal.

"Toate aceste extinderi ale pietonalului ar urma să se facă treptat, cu asigurarea conservării centrului istoric şi valorificarea componentei turistice a Oradiei", a spus primarul Ilie Bolojan. Astfel, municipalitatea vrea să descurajeze funcţionarea unor centre bancare sau a unor show-room-uri auto în zona centrală, aceasta urmând să fie destinată exclusiv pietonilor şi teraselor, fapt care ar putea atrage noi turişti.

Nu tăiaţi nimic!

Deşi prevede scoaterea traficului auto din zona centrală, proiectul municiplităţii nu a fost pe placul reprezentanţilor societăţii civile. "Dată fiind importanţa proiectului, vă cerem să organizaţi un concurs internaţional de proiecte, jurizat de arhitecţi şi peisagişti recunoscuţi în Europa, iar în tema de proiectare să prindeţi cerinţa ca spaţiul verde al acestor pieţe să sporească atât cantitativ cât şi calitativ", a cerut, în numele Fundaţiei Academia Civică, Orlando Balaş, până anul trecut consilierul pe probleme de mediu al primarului Bolojan.

În aceeaşi idee, biologul Ana Marossy s-a opus făţiş dalării pieţei Unirii şi reducerii numărului de arbori. "Astăzi, spaţiul verde nu are rol estetic şi vitalizant, ci vitalizant şi estetic. Clima se încălzeşte şi veţi vedea că în perioada verii temperatura se va ridica la 40-50 de grada Celsius în pieţele acestea pe care le doriţi fără spaţii verzi şi umbră", a avertizat Marossy.

Biologul a insistat şi pentru păstrarea arborilor de tisa din faţa teatrului, chiar dacă aceştia obturează faţada clădirii. "Cele două exemplare sunt femele. Nu se pot scoate plantele de acolo pentru că sunt ocrotite prin lege europeană şi nici nu se pot tunde pentru că au trecut de 50 de ani şi nu ar supravieţui", a spus Marossy.

"Dumbrava minunată"

Discuţia a căpătat inclusiv accente comice în momentul în care consilierul local Daniel Vulcu, directorul trupei Iosif Vulcan, a ironizat cererile ecologiştilor. "Nu trebuie să uităm că prezenţa tiselor, pe care le iubesc, nu e mai importantă decât reabilitarea teatrului. Păi atunci mai bine facem o cerere pentru a muta teatrul într-o dumbravă, ca să împăcăm şi o parte şi alta", a spus Vulcu.

De aceeaşi părere a fost şi arhitectul orădean Pafka Ernest, care a susţinut necesitatea înlocuirii arborilor de tisa cu alţii mult mai mici, pentru a asigura vizibilitatea clădirii. "Să nu uităm că nu doar plantele, dar şi clădirile sunt ocrotite. Am un deosebit respect pentru viaţa sexuală a acestor arbori, dar nu cred că existenţa lor ar trebui să împieteze asupra clădirii teatrului", a mai spus Pafka.

Arhitectul a afirmat că arborii de tisa au fost plantaţi anume în parcul din faţa teatrului pentru că pot fi tunşi astfel încât să nu acopere faţada. Numai că de asta nu s-a mai ocupat nimeni în ultimele cinci decenii. Iar acum e prea târziu...

Sub presiunea timpului

Ilie Bolojan le-a mulţumit celor prezenţi pentru propunerile formulate. "Vom ţine cont de observaţiile făcute de dumneavoastră. Spre exemplu, sunt de acord ca arborii sănătoşi să fie păstraţi", a spus primarul. Şeful executivului local a insistat, în schimb, pentru strămutarea măcar a unuia dintre arborii de tisa din faţa teatrului, astfel încât clădirea să redevină vizibilă, şi a insistat pentru materializarea proiectului în forma propusă de arhitecţi. "Noi trebuie să depunem un proiect pentru a accesa fonduri europene. Nu ne permitem să pierdem această ocazie, pentru că nu ai în fiecare zi posibilitatea să accesezi o infuzie de 3,5 milioane euro", a avertizat Bolojan.

Primarul a mai spus că aleşii oraşului vor aproba în şedinţa de la sfârşitul lunii octombrie indicatorii tehnico-economici ai reabilitării ansamblului format din pieţele Unirii şi Ferdinand pentru ca pe 3 noiembrie documentaţia să poată fi dezbătură în cadrul Comitetului de Monitorizare al Planului Operaţional Regional în vederea atragerii de finanţări din fondurile destinate stimulării turismului.

Înaintea lucrărilor de reabilitare a celor două pieţe, care ar putea demara în primvăra anului viitor, municipalitatea intenţionează să facă modernizarea infrastructurii de sub carosabil, astfel încât, odată reabilitat, centrul să nu trebuiască spart la loc pentru înlocuirea vreunei conducte sau a unui racord.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
desert
Cred ca centrul orasului va arata ca o urbe medievala pustiita cu temperaturi de 50- 60 grade- la soare, ca de umbra nici vorba, desert de piatra cubica (pardon... paralelipipedica din bazalt chinezesc) cu arbori rahitici incastrati in bazalt (la pret de bonsai). Intelegem ca trupa lui Filip a ras cam tot si cand au ajuns astia la cascaval... s-a cam terminat, dar nu sacrificati ambianta orasului pentru afacerile voastre. Daca trebuie neaparat, luati-ne banii, dar lasati-ne copacii
Postat 21 Octombrie 2010, 16:16 de dorina fugaru
Graba strica treaba
Vreau sa vad cum va lua Bolojan in considerare propunerile venite in urma dezbaterii publice! Argumentul ca trebuie facuta acuma repede repede(iioooiii) ca pierdem banii de cucoanei Europa, nu sta in picioare. Bolojan nu a fost nici o data heirupist, nu e nici acuma. Pe mine nu a convinge deloc asta cu pierdem banii daca nu ne grabim. E netransparent si viclean modul asta de a face un lucru! Concursul international pt proiect, consultarea mai multor arhitecti din alte parti, e o idee f buna. Dar daca vrei sa faci dedicatie pt cutarica, o tii ascunsa in plan local! Bolojene, nu te prosti, ca nu de aia te-am inlocuit cu tzaranaul ala din Slobozia!
Postat 17 Octombrie 2010, 21:39 de Blue
Felicitari
Il felicit pe autorul articolului pentru prezentarea echilibrata. Ma bucur ca nu a scris si el ca s-a vorbit despre viata sexuala a arborilor de tisa. Doamna Marossy a precizat ca tisa e o specie dioica, adica are flori masculine si feminine pe exemplare diferite, cele din fata teatrului fiind femele (se recunosc dupa fructele rosii). Domnul Pafka a inteles atat cat l-a lasat cultura si mai ales educatia lui, si a inceput sa faca semne obscene cu degetul, aluzii la sex, probabil referindu-se la prostituatele care lucreaza in zona. Si a si spus prostia cu viata sexuala a tiselor, in rasetele unora la fel de spirituali ca si el. Felicitari deci domnului Simai, care nu a coborat la acest nivel si care a inteles mai bine decat cei care iau decizii despre ce e vorba.
Postat 17 Octombrie 2010, 20:12 de Oradean
Mutati buxushii
Sunt perfect de-acord cu toaletarea tufelor crescute necontrolat, chiar daca sunt ecologist si particip la plantarile care se desfasoara in oras!!. Umbra pe care o fac atualmente toti arborii Tisza este nesemnificativa. Exista si posibilitatea stramutarii lor fara nicio problema. Oradea, cu cladirile ei este unica in Romania; se situeaza pe axa Budapesta-Wiena.
Postat 16 Octombrie 2010, 13:17 de Ioenl
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON