Mama băiatului ieşise în casa scării, moment în care uşa s-a blocat şi femeia n-a mai putut să intre în locuinţă.
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea au acţionat cu scara culisabilă şi au intrat prin fereastra bucătăriei în apartamentul situat la etajul 2.
"Copilul, ce se afla în hol în momentul descinderii forţelor de intervenţie în locuinţă, a fost redat mamei, evitându-se astfel producerea unui eveniment nedorit", a precizat locotenentul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.