URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 August 2015, 14:29

Când pisica nu-i acasă: În lipsa prefectului, şefii OPC şi ARR Bihor au "adormit" directorimea Colegiului Prefectural

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În absenţa prefectului Claudiu Pop, aflat într-o deplasare la Bucureşti, reuniunea de miercuri a Colegiului Prefectural, structură informală din care fac parte şefii serviciilor guvernamentale deconcentrate din judeţ, a fost condusă de subprefectul Iulius Delorean, care a făcut eforturi uriaşe să tolereze lipsa de pregătire prealabilă şi, în fond, de respect profesional şi instituţional de care au dat dovadă şefii ARR şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.

Conform procedurilor legale, celor doi le-a venit rândul să prezinte un raport de activitate pe semestrul trecut, dar, potrivit cutumei deja încetăţenite în ultimii doi ani, au făcut-o de o manieră descalificantă, citind de pe foi prevederi legale în baza cărora funcţionează cele două instituţii, statistici şi cifre, nepuse în nicio relaţie şi – mai ales – abia silabisind textele scrise, probabil, de alte persoane, din rândul subalternilor.

Primul care s-a căznit a fost Giani Bura (foto dreapta), şeful OPC-ului, iar apoi adjunctul ARR Oradea, Ioan Coraş (foto stânga). Conform prezentării lui Bura, în primele şase luni ale acestui an, CJPC Bihor a făcut 3.424 controale, aplicând 1.504 amenzi, în valoare totală de 6,59 milioane lei, din care 1.408 au şi fost încasate, valoarea totală a acestora fiind însă mult mai mică, şi anume de 0,72 milioane lei. În această perioadă, OPC-iştii bihoreni au înregistrat 1.262 reclamaţii şi sesizări, din care 15 au fost retrase chiar de autori, 40 au fost "închise ca nesoluţionabile", 62 redirecţionate către alte instituţii de control, iar 370 s-au dovedit neîntemeiate.

În ce priveşte activitatea ARR, adjunctul Coraş a enumerat câte licenţe de transport marfă şi persoane au fost emise, câte certificate profesionale pentru profesori de legislaţie şi instructori rutieri, manageri de transport, şoferi profesionişti etc, câte şcoli auto au fost autorizate etc. Totul, ca mulţi alţi colegi, fără a compara aceste cifre cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, astfel încât asistenţa să-şi facă o idee dacă activitatea de acum este în scădere/urcare de parametri, adică doar pentru a "bifa" o obligaţie formală.

În timp ce şefii celorlalte instituţii deconcentrate fie şuşoteau despre greutatea cu care colegii lor citeau de pe foi, fie citeau ştirile pe telefoanele mobile, subprefectul Iulius Delorean a pus capăt caznelor celor doi, întrebând dacă are cineva întrebări pentru ei. Şi, cum nimeni nu s-a mai obosit să-i chinuie în plus şi să-şi consume timpul, în cele din urmă, după aproximativ o jumătate de oră, a declarat şedinţa închisă.

Atitudinea directorilor de servicii guvernamentale care întocmesc şi prezintă rapoarte formale a fost adesea taxată de prefectul Claudiu Pop, care la numeroase reuniuni ale Colegiului Prefectural i-a oprit pe şefii acestor instituţii să mai citească de pe foi sau să turuie despre cifre fără relevanţă. Cum se vede, însă, cam degeaba...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON