Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bihor, Ioana Indrieş, accidentul a fost provocat de un tânăr de 29 de ani. "Şoferul a pierdut controlul maşinii la o curbă la dreapta, din cauză că nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un tânăr din Beiuş. În microbuz erau şase persoane, inclusiv şoferul, iar în cealaltă maşină se aflau patru personae", a declarat Indrieş pentru eBihoreanul.ro.
În urma impactului, cele zece persoane, printre care şi cei doi şoferi, au fost rănite şi transportate la Spitalul judeţean.
Directorul spitalului, Florian Bodog a declarat pentru eBihoreanul.ro că răniţii au ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde li se fac investigaţii. "Din cele zece persoane, două vor necesita monitorizare, având fracturi mai dificile. O persoană are o fractură a membrului inferior, iar cealaltă o fractură de antebraţ. Celelalte persoane au suferit fracturi şi contuzii mai uşoare. Starea celor zece victime este bună", a spus Bodog.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.