URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2012, 21:10

20 milioane lei pentru Oradea: Primarul Ilie Bolojan a semnat contractul pentru finalizarea utilităţilor din parcul industrial pe fonduri europene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea a obţinut fondurile necesare pentru introducerea infrastructurii pe toată suprafaţa parcului industrial Eurobusiness din Şoseaua Borşului. Primarul Ilie Bolojan şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, au semnat, sâmbătă seara, la Oradea, contractul de finanţare pentru cea de-a doua etapă a lucrărilor de introducere a infrastructurii în parcul industrial. Investiţia se ridică la 19,7 milioane lei şi este suportată în părţi egale din fonduri europene şi alocaţii ale municipalităţii orădene.

"Este un contract important pentru că în urma finalizării aceastei investiţii, care va avea o durată de implementare de aproximativ 26 de luni, şi pe a doua suprafaţă din parcul industrial, pe aproximativ 45 hectare de teren, vom avea toate utilităţile, începând de la reţele de apă, de canalizare până la electricitate şi drumuri", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Edilul a mulţumit pentru ajutor atât ministrului Eduard Hellvig, cât şi orădeanului Marcel Boloş, fostul director al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI), în prezent secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Iniţiator al proiectului, în vremea în care era angajat în Primărie, Boloş a fost şi el de faţă la semnarea documentelor.

Exemplul de la Oradea...

În luarea sa de cuvânt, ministrul Eduard Hellvig a felicitat autoritatea locală modul în care a ştiut să utilizeze resursa financiară asigurată prin Programul Operaţional Regional. "Cred că municipalitatea din Oradea are cele mai multe proiecte finanţate din fonduri europene. Dacă media naţională pe primărie de reşedinţă de judeţ este de 20-22 de proiecte, Primăria Oradea are 36 de proiecte", a spus Hellvig.

Ministrul Dezvoltării şi Turismului a mai afirmat că numărul mare de proiecte implementate de municipalitatea orădeană a fost şi motivul pentru care a insistat să fie secondat la conducerea ministerului de fostul director al DMPFI, Marcel Boloş. "Am făcut-o cu responsabilitate, gândindu-mă că ministerul trebuie să aibă un secretar de stat care să fi fost din partea beneficiarului şi nu din partea aparatului tehnic sau politicului", a declarat ministrul.

... se aplică în toată ţara

Eduard Hellvig a mai afirmat că, pornind de la expertiza câştigată cu proiectul de la Oradea, ministerul va implementa un program menit să sprijine apariţia de noi platforme industriale capabile să genereze locuri de muncă.

"Dumneavostră aţi fost printre primii oameni din România care aţi înţeles că fără a crea facilităţi de dezvoltare pentru afaceri orice comunitate se sufocă. Din aceste considerente, probabil că din lunile iunie - iulie va fi iniţiat un proiect privind sprijinirea dezvoltării parcurilor industriale prin infrastructură", a spus Hellvig. Ministrul a afirmat că ar fi încântat ca fiecare reşedinţă de judeţ să aplice pentru obţinerea de fonduri vizând amenajarea de parcuri industriale.

Situat în Şoseaua Borşului, la intrarea în Oradea dinspre Ungaria, parcul industrial Eurobusiness ocupă o suprafaţă de 121 de hectare. În prima etapă, municipalitatea a demarat lucrările de introducere a infrastructurii pe cele 76 de hectare de teren cu front la stradă, diferenţa rămasă urmând să fie viabilizată prin contractul de finanţare semnat sâmbătă. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 98,6 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
51 Comentarii
lol
Mai terminati cu circul, talhari pdlisti. Realitatea e ca Bolojan a facut si va mai face mult pt orasul Oradea, si e singurul care a facut ceva. V-a ajuns cutitul la os si latrati, javrelor.
Postat 31 Mai 2012, 13:07 de Mihai
muhaha
baga banii in parcuri cand mai trebuiesc facute atatea
Postat 29 Mai 2012, 12:34 de Muhaha
muhaha
Habar nu aveti cu centrala voastra din Brasov numai vorbiti ca asa vi-a dat ordin Bolojan!!! Prima data documentati-va! Suntem in Bihor, avem alternative, avem apa geotermala! Dar d e ce sa se ia in evidenta asta? PENTRU CA ASA NU AR MAI PUTEA FURA BOLOJAN CU ECHIPA LUI! Lasati-ne, plecati la Brasov sau unde vreti voi, ne-am saturat de hotiile si monopulul pe care le faceti si va dati baieti cuminti ...cand colo sunteti cei mai mari hoti pe care i-a avut Oradea!! Cati bani ati furat din contractele din ultimii 4 ani puteati face 4 centrale pe gaz!!! Pleaca Bolojane, pleaca USL!!!!
Postat 29 Mai 2012, 12:23 de Muhaha
bine
e foarte ok pentru economia locala care e oricum in urma altor orase ca si Cluj, Timisoara, Bucuresti...
Postat 28 Mai 2012, 21:04 de radu
Felicitari
O veste foarte buna pentru oradeni. Bafta d-le primar!
Postat 28 Mai 2012, 19:48 de Carmen
pam pam
vai, bine ca tot vorbiti voi, pdl-istilor...voi va tot laudati cu proiectul aeroportului...ati uitat cumva ca proiectul a fost acceptat in ultima zi si nici macar nu a primit finantare....cu asta va tot laudati...unde pana la urma e binele orasului? macar bolojan ce a propus a si inceput sa faca...
Postat 28 Mai 2012, 15:12 de popadriana
BOLO
Nu putem spune decat ca acest lucru este benefic Oradiei , dupa atatia ani in care orasul nostru a primit doar firimituri de la guvernarea PD-L.
Postat 28 Mai 2012, 14:19 de carmen
Penibili
O gramada de mesaje... PD-Liste, dar sunteti penibili. Nimeni nu a scris, decat o persoana, doua poate trei, ca sa arate cati pdelei sunt in oras,sub diferite pseudonime, nu ati vazut ca nu va baga nimeni in seama? Interesant ca sunt lasate tot la 2-3 minute comentariile unul de altul:)), sau voi chiar nu aveti altceva mai bun de facut? Si daca va puneti tot in cap mai sus de locul 3 nu ajungeti in Oradea, si stati linistiti, Bolojan va iesi, nu va tot ''ajitati''.:)) Zici PD-L si tragi apa...
Postat 28 Mai 2012, 09:42 de 401
Bravo
Bravo, in sfarsit primim si noi banii care trebuia sa ii avem de mult , dar fosta guvernare a uitat de noi. Bine ca si-a adus aminte actuala .
Postat 28 Mai 2012, 08:47 de DA
UUUU PDL ISTILOR
SE VEDE DE LA O POSTA CA SUNTETI DE LA PDL,SLUGILOR ATI FOST PUSE DE MAI MARII VOSTRI SA URLATI NEGATIV DESPRE PROIECTELE VIABILE PENTRU ORADEA!!! BOLO N-A FACUT NIMIC???? SUNTETI ORBI SAU ORBITI??? MAI DEGRABA PROSTI ! EL VA FI ALES CU MAJORITATE DE VOTURI ASA CA PREGATITI-VA SPANZURATOAREA!!!
Postat 28 Mai 2012, 08:05 de adriana
sa-si bage fondurile in spranceana
ma tot mir unde erau oradenii nemultumiti de pe net pe vremea cand Filip si Groza realizau diverse proiecte prin Oradea. de exemplu proiectul cu Keviep si...mai stiti voi care, e plin orasul de ele! poate nu aveau bani de internet pana la venirea PDL la Guvern?! ps parca au mai facut si un WC public in Parcul Magnolia pe scena...bine. ar mai fi tramvaiele care au dublat datoria externa a României si un termometru electronic langa magazinul Crisul. dar ne-a trebuit taranul asta sa umple orasul asta frumos cu santiere. rusine comunistii naibii, numai santiere visati!
Postat 28 Mai 2012, 00:51 de rossi
VRAJEALA electorala
hahahahahah, mai puteti ??? maturati si voi acuma gunoiul inainte de alegeri dar traiesc cu speranta ca oradenii nu vor fi in asa hal de naivi !!! Cine mai suporta musamalizarea asta ordinara!!
Postat 28 Mai 2012, 00:14 de titi frent
inteligenta
pedeleii! atentie, daca tot postati zeci de comentarii, faceti-le mai inteligente ca sa nu se prinda lumea!
Postat 28 Mai 2012, 00:02 de TDS
JOS BOLOJAN
BOLOJAN BAGA CANALIZARE IN PARCUL INDUSTRIAL IAR IN ORAŞ SUNT ZECI DE STRAZI FARA CANALIZARE...RUŞINE..ASA ITI FACI CAMPANIE ELECTORALA..AR TREBUI SA MERGI DEASPURA GARII SA CAUTI CANALIZAREA PT CA NU EXISTA
Postat 27 Mai 2012, 22:57 de fellix
adiooooo!
ma bolojan, tu bagi utilitati in parcul industrial, dar noi avem apa calda oprita la fiecare 2 luni si in fiecare vara pentru ca sunt avarii pe retea! o sa pupi tu primarie doar in vis! oradenii pentru cate impozite platesc nu au drept la conditii mai bune de trai? nu vorbim de giratii, ci de apa, caldura >ne-am fript toti la buzunare cu tine iarna asta, gunoaie >inclusiv putoarea din iosia si parcarile tale goale din centru, ca si asa parcheaza pretenii tai tot pe zebra si in intersectii, deszapezire, etc. nu primesti fonduri europene daca nu aduci si tu cotizatia ta din pretul total al investitiei -- cum tu ai facut credite pt partea noastra, pot spune ca ne-ai bagat in buuuuda cu afacerile si platile tale! asa ca...adioooooooo!
Postat 27 Mai 2012, 22:53 de barbosu
cu o floare nu se face primavara
cu o floare nu se face primavara si nici mirosul de excremente din oras nu o sa dispara si nici facturile noastre de incalzire nu o sa fie mai ieftine si nici dumneavoastra nu o sa fiti un primar mai bun... nu va vrem in primarie.
Postat 27 Mai 2012, 22:04 de Teo
minciuni
cu asta incercati sa ne scoateti acum ochii? in sfarsit faceti ceva ca pana acum v-ati laudat cu banii guvernului PDL si cu proiectele care erau depuse inainte sa ajungeti in primarie.... gresesc cei care va cred minciunile.....
Postat 27 Mai 2012, 22:02 de Cristi
minciuni scumpe
intr-un oras ca Oradea, s-ar fi putut atrage mult mai multe fonduri si s-ar fi putut dezvolta mult mai multe lucruri... dar e normal ca daca nu faci nimic cu cap nu o sa iti iasa... Iti multumim Bolojane ca incerci sa ne vinzi minciunile tale, pacat ca le dai cam scump ....si pacat ca noi o sa suferim dupa ce iti indeplinesti planurile.....
Postat 27 Mai 2012, 21:55 de Marinela
......
ne-am cam saturat de minciuni, cum e campanie electorala cum mai faceti ceva... vrajala , vrajala si sunt prosti cei care o cred.
Postat 27 Mai 2012, 21:53 de Otilia
bla bla
mai muntit mult oradenii cu munciunile despre fonduri europene? sunteti departe de adevar si de suma adevarata a banilor accesati
Postat 27 Mai 2012, 21:39 de andrei
nici vorba
cine crede ca mai pot fi mintiti oradenii cu minciuni de genu? daca vrea atragere de fonduri trebuia sa se consulte cu Groza ca are dansu niste proiecte, idei, parghii si experienta doar ca ii prea mare orgoliul..
Postat 27 Mai 2012, 21:38 de daniel
minciuni
minciuni peste minciu! nu sau atras atati bani iar o mare parte din banii dintre proiectele si banii pe care sii insusesc au venit de la guvernul pdl
Postat 27 Mai 2012, 21:36 de andrei
pleaca
Domnu Bolojan, mai este un post de femeie de serviciu in PDL, grabiti-va repede, poate din PDL invatati si dumneavoastra cum se face politica si primiti o avansare in grad, secretaru lui Groza la primarie
Postat 27 Mai 2012, 21:21 de tatal lor
vrajeli
Vrajeli....Bolojane sa nu crezi ca prostesti lumea cu "contractele" tale....
Postat 27 Mai 2012, 21:19 de Andrei
Obama
tot ce face bolojan e sa se laude cum proiectele lui cu tot, mai bine s-ar retragere de buna voie, ne-am saturat de promisiunile lui
Postat 27 Mai 2012, 20:41 de vrajeli
haha
Sa va spun eu una mai buna ? Sa vedeti cand va reusi sa-si duca la bun sfarsit proiectul cu CET pe gaz. Atunci sunt foarte curios cata lume il va mai place. Jos Bolojan !!!!!
Postat 27 Mai 2012, 20:25 de MIsto
mda..
Chiar asa. E un mare mincinos. Ne-ati lamurit pe toti domnule Bolojan.
Postat 27 Mai 2012, 20:18 de Un cetatean
intrebare
Bine ca in parcul industrial va fi si canalizare si electricitate si DRUMURI. Poate ne spun sustinatorii Dl. Bolojan de ce inca sunt strazi care apar la primarie ca fiind asfaltate si cand ajungi la fata locului iti rupi masina in 2.
Postat 27 Mai 2012, 20:15 de Oliver
mitru la pupitru
Jos Bolojan ne-am saturat de tine si de monopol
Postat 27 Mai 2012, 19:23 de mitru
jos Bolojan
Lumea e cam nemultumita de Bolojan si acum in prag de campanie hop si el semneaza cate un contract ,astea se pute-au face demult
Postat 27 Mai 2012, 19:22 de mitru
Marshhh
Dar in Iosia a stiut sa mareasca incalzirea la oameni Bolojan asta sa fie asa cum ii place lui monopol , parca in bolsevism s=a nascut Rusine bolovane
Postat 27 Mai 2012, 19:19 de Ilie Bolovan
:))
II cam place sa semneze tot felul de contracte la dl primar hmmm interesant :P sper sa mai faca o pauza dl Bolo
Postat 27 Mai 2012, 19:17 de lavi
jos Bolojan
Cu asta crede Bolo ca ne va scoate ochi si va primi voturi , dar de ce nu ieftineste gigacaloria si multe altele
Postat 27 Mai 2012, 19:16 de mitru
Intrebare????
Spaga de ce nu zice cat a luat pt acest contract????
Postat 27 Mai 2012, 19:15 de gelu & glad
poftim!
Bolojan e ca si UDREA altii vor INAUGURA :)))) ha, ha, ha, ha, ha
Postat 27 Mai 2012, 19:09 de traim in Romania !
bani
de ce nu dati bani pensionarilor asa cum a promis ponta? a zis ca nu mai baga bani in constructii si va da pensionarilor si bugetarilor,acuma nu sunt acordati pe criterii politice?ha? mincinosilor.
Postat 27 Mai 2012, 18:36 de dsafewdvs
PDListii lu taticu'
Daca Bolojan nu a facut nimic atunci ce putem zice de Groza, Ghilea si compania. Aia nu doar ca nu au facu nimic... au inventat insasi notiunea de nimic. Adica da, au facut ceva...Ghilea smecherii cu constructii Bihor. Chiar credeti ca scapati de selina daca il schimbati pe Bolojan? Da, scapati de selina si vine firma PDListului Ghilea, Constructii Bihor. Atata tot. Pana acum unde ati trait? Totul se repeta aici..de 20 de ani!
Postat 27 Mai 2012, 18:07 de Cosma
Pacat de Blaga! Lasa-ne PDLule
De la o pedelista ce te poti astepta? Las ca au facut Filip si Groza sau Matei ala mai multe pt Oradea. Vai si amar! Sub PDL orasul oradea si judetul au regresat fantastic. Si acum incercati sa ne fraieriti cu un anonim fara solutii viabile care stie doar sa critice, si un sectant care se lauda ca a facut aeroportul, desii un aeroport nu inseamna doar renovarea partiala a unui terminal. Ci inseamna mult mult mai mult si e nevoie de mult mai multi bani pe care el ne-a fraierit ca i-a rezolvat! Pacat de Blaga!
Postat 27 Mai 2012, 18:03 de fostul PDL ist
Minciosul
Nu e in stare sa faca nimic. De ce in prini 2 ani nu a facut nimic? Ptr ca ii o javra
Postat 27 Mai 2012, 18:03 de Alina
Wsm
Ce vrea sa arate acuna Bolojan? Oricum nu face nimic ptr oradea. Jos cu mincinosul
Postat 27 Mai 2012, 18:01 de Anamaria
Jos Bolojan
Degeaba atrage fonduri acuma daca nu a fost in stare sa faca nimic ptr oradea. Decat a marit toate taxele si a demolat garajele. Hai Pdl
Postat 27 Mai 2012, 17:58 de Ana
erata
Ooops! ce mi-a iesit? sugereaza bineinteles intr-un cuvant!
Postat 27 Mai 2012, 14:27 de TDS
HAHAHA PDL de rahan!
Hahahaha..pdlistii incapabili sunt ciudosi si umplu forumurile. Hai Bolojan inca 4 ani!
Postat 27 Mai 2012, 14:27 de Dihoreanul
motive
ma bucur pentru oras, ma bucur pentru bolojan! in ceea ce-l priveste pe hellvig si optiunea sa pentru functia de secretar de stat, motivul sigur a fost altul! asa imi suge_reaza astrele!
Postat 27 Mai 2012, 14:26 de TDS
JAVRA BOLOJAN
bolojan, ce crezio ca in campanie poti semna si face ceea ce nu ai facut in 4 ani. pleca naibii cu parcurile tale si cu sensuri cu tot, ca doar asta ai facut in 4 ani...
Postat 27 Mai 2012, 13:58 de EMOKE
strada mea
proiect facut de bolojan in campanie electorala .proiecte initiate de altii finalizate de bolojan tot aproape de campanie electorala.CAND VA FI SI UN PROIECT GANDIT DE EL INSPRE BINELE COMUNITATII NU IN INTERES PERSONAL?
Postat 27 Mai 2012, 13:41 de claudiu
Feliciari!
Bravo D-le Bolojan, lasati politrucii sa vb. Faptele se vad dupa 4 ani!
Postat 27 Mai 2012, 09:58 de votant
mincinosu
Cam multe contracte semnate acuma in campanie :))) Vai de capu` tau Bolojane....Asa de invata la biserica?
Postat 27 Mai 2012, 00:46 de ilie
Da mie cand? Da mie cand?
Da mie cand, da mie cand? Nu toate se pot rezolva peste noapte... Cu totii speram sa se continuie modernizarea orasului. Probabil mai ai de asteptat din cauza alora din Biharia care au blocat proiectele de extindere a retelei. Nici macar nu ai zis de ce strada e vorba. Cand tiai luat locu de casa / casa ai riscat. Acum, asta e... .
Postat 26 Mai 2012, 23:31 de Rif
Caca-maca la altii
Dar la mine pe strada cand se baga canalizarea, ca m-am saturat de promisiuni puturoase.
Postat 26 Mai 2012, 21:41 de Dihoreanul
O veste buna!
O veste buna pt oras. La cat mai multe. Daca tot e USL la putere macar sa batem fierul cat e cald! Sper sa avem cat mai multa sustinere de acum incolo.
Postat 26 Mai 2012, 21:29 de In sfarsit
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON