URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Ianuarie 2016, 19:06

Din cauza vandalilor, Primăria pune camere video şi poliţişti în Piaţa Unirii (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce trei şoferi care aprovizionau magazinele din Piaţa Unirii au distrus gazonul proaspăt pus în scuaruri, Primăria ia măsuri ferme: pune în piaţă camere de supraveghere şi poliţişti.

"Ne dorim ca spaţiul verde amenajat în Piaţa Unirii să poată fi folosit de către orădeni, dar circulaţia cu autovehiculele pe gazon nu este permisă. Vom monta în perioada următoare camere de supraveghere şi vom avea un punct de poliţie fix, iar dacă astfel de acte de vandalism vor continua, luăm în considerare inclusiv împrejmuirea gazonului cu un gărduleţ", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de Primărie.

Totodată, şoferii vinovaţi de vandalism au fost amendaţi. Doi dintre ei, care au călcat gazonul vinerea trecută, au încasat câte o amendă de 500 lei pentru intrarea pe spaţiul verde şi distrugerea acestuia şi una complementară pentru distrugere în valoare de 240 de lei. Cel de-al treilea, care a intrat sâmbătă cu maşina pe gazon, a luat o amendă de 1.000 de lei, iar pentru staţionarea neregulamentară a autoturismului încă 210 lei.

Potrivit reprezentanţilor firmei Gardener, care au amenajat scuarurile din Piaţa Unirii, valoarea pagubei este de 250 lei, fără TVA şi fără manoperă.

"Imediat ce timpul va permite vom reface zona distrusă de aceşti cetăţeni. Momentan, pământul este îmbibat cu apă şi nu putem lucra. Va trebui să înlocuim 15 mp de gazon rulou deteriorat şi să înlocuim câteva elemente ale sistemului de irigare, care a fost şi el afectat", a spus şi Noemi Staharoczky, administrator Gardener.

Citeşte şi articolul: "Au distrus gazonul! Piaţa Unirii a fost vandalizată încă înainte de a fi reabilitată integral (FOTO)"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
buna,
.... Majoritatea sunt parvenitii judetului avand numere de lizing s-au de B, PH, AG, OT, IF, etc., care nu se pot acomoda cu curatenia nici la ei acasa. Acestia nu respecta nimic se cred BURICUL targului, pe langa faptul ca pe noi din TRANSILVANIA ne numesc BOZGORI chiar daca ai numele de POP ori Popescu, dar pot spune ca Popescu s-au pop din SUD sunt negri precum taciuni de carbuni de lemn. Politia Rutiera nu le prea zic nimic, am observat in repetate randuri, avand afaceri domniile lor in Oradea, merg si pe CORSOUL oradean cu masinile, Primaria inchiriaza spatii, in zona PIETONALA s-au mai bine spus domnul PDL-ist FILIP care in mandatul dansului a acaparat tot ce estebun din patrimoniul Orasului, Vezi Str. Vasile Alexandri, Centru Pietonal Republici, Str. Avram Iancu etc., etc.. Sigur ca si cei care au inchiriat magazine si localuri, merg pana in fata usi cu propriile masini, ori masini de marfa. De ce primaria nu ii obliga sa cumpere fiecare magazin din zona cate un carucior de marfa, care sa fie la dispozitia acelora care au de dus marfa la Magazin, ori mai bine propun, ca la fiecare intersectie de drum care intretaie corsoul sa fie ridicat un stalp si de el lrgat cate un carucior avand cheie cineva care le ofera magazinelor contra o mica taxa, daca magazinele nu se pot organiza. Bani vin la Buget, nu rupem trotuare, banci, nu calcam iarba etc, un oras mai bine administrat si din acest punct de vedere ! Va multumesc.
Postat 03 Februarie 2016, 05:01 de ciumpalacu
Intrebare
O intrebare : amenzile au fost date. Buun! Delicventii le-ai si platit sau nici prin cap nu le trece?
Postat 14 Ianuarie 2016, 19:14 de BlackCrow
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON