URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Martie 2011, 16:03

Primul picior al podului Sovata va fi turnat în cursul zilei de marţi (FOTO)

Primul picior al podului Sovata va fi turnat în cursul zilei de marţi (FOTO) Primul picior al podului Sovata va fi turnat în cursul zilei de marţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului, că angajaţii firmei SC CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL vor trece marţi la turnarea primului picior al viitorului pod din zona străzii Sovata care va lega cartierele Rogerius şi Ioşia.

"Marţi va fi turnat primul din cele două picioare ale podului. Conform contractului, podul din strada Sovata va trebui finalizat până pe 25 octombrie, dar lucrările sunt atât de avansate încât constructorul a anunţat că acesta va fi dat în folosinţă mai repede cu o lună", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Podul Sovata va avea o lungime de 108 metri şi se va sprijini pe două culee amplasate pe fiecare mal al Crişului Repede şi două picioare, numite tehnic pile, în albia râului.

Armătură din 16 tone de oţel

Pentru a putea ajunge în faza turnării primei pile a podului, executantul lucrărilor a realizat o incintă etanşă din palplanşe metalice în care muncitorii au lucrat la armătura primului picior din albia râului la o adâncime de opt metri sub luciul apei. "Pila P1 care va fi turnată mâine este cheia întregii lucrări, fiind practic singurul reazem fix al podului. Acesta este şi motivul pentru care a fost supradimensionată şi va fi dublu armată", a declarat presei managerul de proiect Alexandru Achim.

Constructorii vor folosi la turnarea primului picior al podului nu mai puţin de 200 metri cubi de beton şi o armătură de 16 tone de oţel, ajungând la o adâncime de fundare de patru metri sub cota albiei râului Crişul Repede.

Construcţia podului Sovata a fost adjudecată de firma CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara pentru suma de 11,8 milioane lei fără TVA, serviciile de proiectare fiind asigurate de firma Ecoterra Bucureşti. Din suma totală, municipalitatea a achitat până în prezent 4 milioane lei fără TVA pentru lucrări de proiectare, organizare de şantier şi execuţie efectiv. Graficul de lucrări pe care şi l-a stabilit constructorul prevede finalizarea podului până la data de 30 septembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
turnati-ma-n pod, sa tina
Din doua una: ori constructorii podului asta de pe Sovata sunt prosti, ori carausii pietrei rasturnate pe malul Crisului langa Dacia sunt escroci! Cum poate costa tot podul de pe Sovata doar de 4,72 ori mai mult decat piatra tasata pe mal langa Dacia ?!?!... Adica podul asta costa 11,8 mil lei, iar piatra de dincolo 2,5 mil lei !!!
Postat 22 Martie 2011, 15:32 de Adrian Severin
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON