URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2015, 13:53

Incendiu la depozitul Leonardo din Oradea. Zece echipaje ISU au luptat cu flăcările (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Etajul doi al depozitului de pantofi al firmei orădene Leonardo de pe strada Panait Cerna a devenit, luni, scena unui incendiu de amploare.

Focul a fost anunţat în jurul orei 13, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, iar când pompierii au ajuns acolo etajul superior al clădirii era cuprins de flăcări şi de fum gros.

"Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a mobilizat la faţa locului patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime şi un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, toate din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri. În acest moment (n.r. ora 13.40) se lucrează la localizarea incendiului", a declarat căpitan Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, pentru BIHOREANUL. Operaţiunea este condusă chiar de şeful inspectoratului, generalul de brigadă Ioan Baş.

Din informaţiile pe care le au pompierii, în clădire nu se află nicio persoană, angajaţii fiind liberi cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei.

Fumul negru şi dens a acoperit zona Cantemir şi a Cetăţii Oradea şi a fost foarte vizibil de la depărtare. Potrivit unor martori, din cauza vântului puternic, fumul s-a simţit inclusiv la maternitate, însă nu a fost nevoie de mutarea pacientelor.

Acesta este al doilea incendiu izbucnit la depozitul Leonardo în ultimele două luni. În dimineaţa de 17 septembrie 2015, în aceeaşi clădire a izbucnit un incendiu, provocat cel mai probabil de un neon defect.

UPDATE:

La ora 15.30, incendiul de la depozitul Leonardo încă se manifesta violent, pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. "S-au suplimentat forţele de intervenţie. Acum se acţionează cu nouă autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dintre care şase de la Detaşamentul 1, una de la Garda de Intervenţie 1 Mai şi două din cadrul Detaşamentului 2. În continuare, se acţionează şi cu autospeciala de intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD", a declarat Camelia Roşca pentru BIHOREANUL.

Cei 60 de pompieri care intervin au localizat incendiul şi acum intervin pentru stingerea lui. Misiunea este condusă în continuare de inspectorul şef Ioan Baş şi este dificilă. 

La ora 16.25, militarii încă acţionează pentru stingerea incendiului. Operaţiunea este îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens şi de vântul puternic.

La faţa locului a mers şi prefectul Claudiu Pop, care a precizat şi el că nu sunt victime şi că forţele de intervenţie au resurse suficiente pentru stingerea incendiului.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 17.30, după aproximativ 4 ore şi jumătate de la izbucnire. Pompierii au rămas în continuare la faţa locului, pentru a înlătura efectele negative ale acestuia, respectiv pentru a elimina eventuale focare.

Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită în urma unei anchete.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Lasati-ma sa ghicesc...
A ars marfa in valoare de cateva milioane de lei si culmea... era asigurata. Ziceti ca e al doilea in ultimele doua luni? Ce coincidenta. Acum de la ce a pornit de la robinetul de apa calda?
Postat 30 Noiembrie 2015, 14:15 de vasyion
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON