URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Noiembrie 2013, 19:02

Brîndaş, încătuşat: "Am fost reţinut pentru spectacol" (VIDEO)

Reţinut pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, adjunctul şefului Poliţiei Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş, a făcut presei o singură declaraţie, miercuri seara, la ieşirea din DNA.

Întrebat de jurnaliştii adunaţi în faţa sediului DNA Oradea pentru ce a fost reţinut, Brîndaş a comentat scurt: "Pentru spectacol".

Comisarul şef a fost scos din sediul DNA în cătuşe, pe care şi le-a ascuns cu haina de pe el, fiind urcat de mascaţi în dubă, pentru a-l duce în Arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, unde va petrece noaptea.

Avocatul lui Brîndaş, Ioan Banciu, a declarat că ofiţerul a făcut declaraţii în faţa procurorilor, însă a refuzat să precizeze în ce au constat acestea. "Cazul este unul complex, clientul meu a făcut declaraţii care s-au întins pe o durată îndelungată având în vedere acuzaţiile care i se aduc. Deocamdată, atât pot să vă spun", le-a spus Banciu jurnaliştilor.

Potrivit unor surse ale BIHOREANULUI, suspiciunile de corupţie, cămătărie şi favorizarea infractorilor provin dintr-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pornit pe marginea unor fraude financiare, din care partea privindu-l pe şeful Poliţiei a fost declinată către DNA.

După cum se ştie, echipaje formate din ofiţeri ai DGA şi coordonate de procurori DNA au efectuat, miercuri dimineaţa, percheziţii la domiciliul şi la biroul adjunctului şefului Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul şef Ioan Brîndaş.

Ofiţerul a fost condus la sediul DNA Oradea pentru audieri, unde procurorii au decis să îl reţină pentru 24 de ore, anunţând ulterior public că acesta este anchetat pentru infracţiuni precum luare de mită şi favorizarea infractorului.

Citiţi detalii despre acuzaţiile care i se aduc în articolul: Bombă! Adjunctul şefului Poliţiei Bihor, Ioan Brîndaş, reţinut de DNA pentru luare de mită!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
TUPEU
NUMAI EU DE CITE ORI LA M VAZUT LA CURVE PE POPA LIVIU ,SE CAZA LA SCORPION PE CALEA BORSULUI.....STI TU PE LEONTINA CAPRA
Postat 19 Noiembrie 2013, 21:16 de FRANZELA
@procuror
CENZURAT
Postat 09 Noiembrie 2013, 02:33 de Himler
procuror
dna sa vada si la parchet cum intervine procurorul fustangiu (don basil ),pe la instante pt. a se da castig de cauza rudelor amantei sale sau fostei amante
Postat 08 Noiembrie 2013, 12:41 de geo
@strattera@com
OHO , VIDICAN a fost si avocat si Pensionat...urmariti declaratiile de avere.....tare de tot smecheru asta...cand e judecator are o declaratie., cand e procuror are alta declaratie .....etc...interesant de vazut cum si-a recapatat asa rapid capacitataea de munca......Cu cati politisti se trage de bracina si de ce???? mai sint niste judecatoare mai tinerele care-i tin isonul.....
Postat 07 Noiembrie 2013, 17:13 de unul
Blanzi cu BIBOLI SPAGARI SI HOTI CU CETATENII !!
ASA IS ASTIA ,,AUTORITATILE'' CATE OR FI SAU CATE S-OR MAI CALCA PE PICIOARE . BLANZI CU BIBOLII !! SI RAI , SPAGARI ,HOTI SI RAZBUNATORI NEVOIE MARE CU CETATEANUL DE RAND ! CA DOAR SI ,,BIBOLU'' II CETA- TEAN !
Postat 07 Noiembrie 2013, 13:50 de PADURAR BATUT
PADURAR BATUT, HOT DE LEMNE IN LIBERTATE...
Ce ne asteptam din zona unde un padurar este batut de un hot de lemne, apoi avertizat ca il omoara? Apoi padurarul face plangere la parchet, dar hotul "care l-a pus la punct" se plimba in continuare in liberate prin padure. Sa admire arborii patriei... Defapt, se razgandeste si incepe sa ceara taxa de protectie pentru orice operator economic doreste sa lucreze pe "teritoriul lui". Nu stiu daca este poveste de ras sau demna de 'cosa nostra'. Dar concuzia e ca omul a cerut de ani de zile taxa de protectie si cere in continuare. Si desi are plangeri penale pentru santaj si alte magarii, nimeni nu ii deranjeaza "afacerile". Este lasat sa le faca linistiti in continuare, liber ca pasarea cerului, prin padurea statului... Liber sa santajeze oameni, sa bata padurari... VORBIM DE COMUNA LUNCA, Personaj: Bibolu' !
Postat 07 Noiembrie 2013, 12:47 de Vasi
asa iti trebuie
Dzeu nu doarme..chiar daca mai tarziu,dle Brandas ,toate se platesc...daca as putea as veni in fata ta sa iti spun de ce scriu si sa vezi cine sunt..cum ai facut,asa sa primesti
Postat 07 Noiembrie 2013, 10:21 de eu
Se pregăteşte Parchetul Oradea
E acolo unul Vidican, care a fost intr-o vreme procuror, dupa care s-a facut judecator, dupa care l-au dat pe liber ca sa redevina procuror, si tot asa, pana iese la pensie anticipata, mai destept, mai frumos si mai bogat. Numai ca nu e pentru cine se pregateste ci pentru cine se nimereste desteptaciunea si frumusetea.
Postat 07 Noiembrie 2013, 10:19 de Strattera
Echipa Banciu - Brandas
Oare cei de la DNA chiar nu stiu ca in 90% din marile cauze economice era un singur avocat si anume Banciu Ioan ? Intrebati evazionistii din ultimii 5 ani cum au ales avocatul si ce onorarii au platit . Sa-l vedem pe maestrul Banciu azi la bara ce succes va avea . Am sentimentul ca de azi nu prea va mai avea clienti
Postat 07 Noiembrie 2013, 05:42 de Evazionistul
Dimineata la cafeluta cu seful la etajul 1 iar seara la beci cu un rozator, totul in aceeasi cladire
Cel putin Soric de la Neamt a scapat ca era admirator de camatari si nu direct implicat. Au ajuns militienii moldoveni sa aiba mai multa minte decat astia din vestul tarii.
Postat 06 Noiembrie 2013, 23:11 de Wall
john
oare cum i s-au adresat cand au intrat in casa mascatii si dna-ul BUNA SEFU AM VENIT SA VA DUCEM LA RACOARE?
Postat 06 Noiembrie 2013, 21:22 de john
Horor. Port
Asta te vinde pe 2 lei
Postat 06 Noiembrie 2013, 21:14 de Flore bulgaru
Avocat
Pe când Banciu Ioan ? Nu făcea parte din aceeași echipa?
Postat 06 Noiembrie 2013, 21:06 de Port
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON