URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Mai 2017, 18:02

Protest în furtună: 150 de persoane au manifestat la chemarea mamei Patriciei Aktaa, cerând Justiţiei să sancţioneze malpraxisul (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ciuda furtunii care s-a abătut miercuri după amiază în Oradea, aproximativ 150 de persoane s-au strâns în Parcul Traian, pentru a participa la protestul iniţiat de mama Patriciei Aktaa, copila care a murit în 2010, în spital, după ce a mâncat o prăjitură infectată cu Salmonella.

Protestul a început la ora 17, oamenii manifestând paşnic, fără vociferări, în faţa uriaşului Palat, la ferestrele căruia, din când în când, se iveau chipurile unor persoane îmbrăcate în robe.

Parastas colectiv

Manifestanţii au adus cu ei pancarte de genul "Fapta există şi se numeşte ucidere din culpă", "Malpraxisul ucide oameni şi marchează destine", "Justiţia poate face dreptate", "A ierta malpraxisul = a îndemna la crimă", "Vinovaţi şi condamnaţi, de ce să profeseze mai sunt lăsaţi"?

Cu toate că, în urma ploii torenţiale, mulţi dintre protestatari au plecat spre case, cea mai mare parte au rămas, ascunzându-se în gangul Prefecturii Bihor ori sub coroanele copacilor din parc.

"Suntem aici ca la un parastas colectiv. Ne jelim morţii, în timp ce vinovaţii nu păţesc nimic", a remarcat unul din tinerii prezenţi, nepot al Constanţei Sărac, orădeanca de 45 de ani care a murit în 2009 din cauza unui antibiotic ce i-a fost administrat fără să fie testată în prealabil, şi din cauza căruia a intrat în şoc anafilactic. 

La manifestare au sosit, însă, şi aparţinători ai altor victime.

„Strigăt pentru toți”

Dorel Gruie, soţul Marcelei Gruie, tânăra de 28 de ani care a murit în timpul unei operaţii de naştere prin cezariană, în 2006, a venit împreună cu cei doi copii rămaşi orfani de mamă, dar şi cu actuala lui soţie. "Cei doi medici sunt şi acum în funcţii", a povestit BIHOREANULUI Gruie.

La protest a ajuns şi familia lui Alexandru Chiorean, bărbatul de 45 ani din Zalău care a murit în 2015, după ce, în urma unei intervenţii la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, a făcut septicemie din cauza unor infecţii intraspitaliceşti netratate corespunzător. 

De asemenea, la manifestaţie au venit şi părinţii unui tânăr care, în urmă cu 7 ani, student în anul 4 fiind, a căzut, iar din cauza unor complicaţii care au survenit în timp ce a fost în spital, a făcut hidrocefalie, rămânând paralizat.

"Această manifestare este organizată în memoria fetiţei noastre şi, totodată, este un strigăt de durere al familiilor care au trecut prin astfel de tragedii faţă de indiferenţa cu care ne tratează autorităţile", a explicat Delia Scorţe.

#Rezist

În semn de solidaritate, în fața prefecturii au ajuns, miercuri seară, și o parte dintre orădenii care se adună seară de seară în Piața Unirii, protestând împotriva guvernanților, purtând tricouri cu mesajul #Rezist.

Deşi ploaia torenţială i-a alungat pe o parte dintre manifestanţi, cel puţin 50 de persoane, copii şi adulţi, au rămas pe loc până la ultimul minut al celor două ore pentru care manifestaţia primise autorizaţie. Cei prezenţi au primit tricouri şi pahare cu fotografia Patriciei şi mesaje de genul: "Spune nu malpraxisului" şi, înainte de plecare, au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor.

În faţa unui mic panou pe care erau fotografiile mai multor copii şi adulţi care au murit din cauza unor erori medicale, oamenii au aprins candele, în prima fază protejându-le cu umbrele, iar apoi, când ploia s-a oprit, s-au adunat în jurul micului altar improvizat, în semn de omagiu. Pe acelaşi panou, însă, au fost lăsate şi pătrate goale pentru cei care ar putea să urmeze, "dacă nimic nu veţi schimba"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
tot malpraxis
Tot de malpraxis poate fi acuzat si judecatorul care a dat sentinta motivind "fapta nu exista", dar din pacate inca magistratii nu pot fi trasi la raspundere. Asteptam legea raspunderii magistratului. Oare pe cind? Cit despre medicii care trateaza cu indiferenta pacientii ar trebuii sa fie ei, sau chiar familiile lor cei care dau in judecata pentru vatamare corporala sau ......., ulterior ar fi mult mai reduse astfel de cazuri.
Postat 24 Mai 2017, 22:20 de point-P-I
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON