URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2017, 17:35

Bădărănie marca Țiriac, despre protestele din România: „Eu, între hoț și prost, prefer hoțul"

Bădărănie marca Țiriac, despre protestele din România: „Eu, între hoț și prost, prefer hoțul' foto: Agerpres
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Obişnuit să comenteze din când în când problemele sociale şi politice importante din România, omul de afaceri Ion Ţiriac şi-a dat cu părerea şi despre protestele anti-guvernamentale, opinând că între "hoţ şi prost preferă hoţul". Fostul tenismen consideră că acestea au fost ilegale, cu oameni "mânaţi din spate de cineva". În plus, Ion Ţiriac este de părere că "oamenii ăştia nu au voie să fie acolo", mai cu seamă cei care nu au votat deloc, după cum arată Hotnews.ro.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere" de la Realitatea TV. Chestionat în legătură cu protestele din Piaţa Victoriei împotriva OUG 13, Ţiriac a avut o părere tranşantă: "Nici ăia (revoluţionarii din anul 1989) nu aveau voie să se adune, nici ăştia n-a voie să se adune fără aprobarea primarului. Corupţie există în toată lumea asta, şi la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de cârnat. Eu, între un hoţ şi un prost, prefer hoţul. După hoţ mai rămâne ceva. După prost, nu mai rămâne nimic", a spus el.

Magnatul a mai susţinut şi că a fost întrebat în legătură cu situaţia din ţară. "Mă întreabă oamenii: Măi, ce-i cu voi, românii? Voi sunteţi sănătoşi la cap? Avem alegeri, avem o coaliţie la mai bine de 51%. Din ce am înţeles, preşedintele României nu a aprobat primul guvern. Nu ştiu dacă are el obligaţia să ne spună de ce nu l-a aprobat. Însă pe al doilea l-a aprobat, iar după 10 zile iese cu câteva mii de oameni într-o piaţă, acolo, şi vor să dea jos Guvernul care a stat 10 zile. Acum vă întreb eu: De ce? Bineînţeles că Guvernul nu face ce doreşte, că după, trece pe la Parlament să-i aprobe ceea ce doreşte şi are mai multe manete de control", a mai spus Ţiriac.

Magnatul a mai subliniat şi că "toţi aceia care vin acolo" au "pancarte tipărite bine". "Oare nu este mânat de la spate de cineva? Oamenii aceştia au autorizaţia să se unească şi să mărşăluiască? Adică ei se adună pentru că nu sunt de acord cu cei care au votat în majoritate. Este asta democraţie sau anarhie? Deocamdată au votat oamenii pentru ăştia. Lasaţi-i! Oamenii ăştia nu au voie să fie acolo. Şi ăla care nu a votat deloc, nu are ce căuta în piaţă. Ăştia din Piaţa Victoriei sunt atât de departe de adevăr de nici nu vă daţi seama. Hai să-i lăsam pe ăştia să vedem ce-or face. Că de fiecare dată tot sperăm. Primul lucru pe care toată lumea şi-l doreşte sunt banii în visteria statului", a adăugat omul de afaceri.

Duminică seară, mii de oameni au ieșit în toată țara, inclusiv la Oradea, să protesteze față de PSD, dar și față de proiectul legii grațierii, respectiv față de amendamentele depuse de senatorul PSD Șerban Nicolae, care vizează inclusiv grațierea pedepselor pentru faptele de corupție.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
desa
uite domle mistretul vorbeste!
Postat 14 Martie 2017, 07:17 de omul_din_ombuds
Tiriac, tu nu esti prost!
"Coruptie exista in toata lumea asta, si la nivele de o mie de ori mai mari, nu la nivele de carnat" Hotia la fel. Dar una e sa furi mult de acolo de unde este mult si nu se vede, si alta e sa furi putinul care reprezinta painea de la gura. Asta nu mai e hotie ci ticalosie. Domnule Tiriac, daca asta preferi ai dreptul sa taci!
Postat 14 Martie 2017, 01:53 de User anonimizat
Hotul ii prefera pe cei ca el
Totusi, ar trebui sa respecte mai mult prostii pentru ca de pe urma lor si-a cladit imperiul, are o viata megaluxoasa si bani cat cetatenii unui oras mediu din Romania luati la un loc. Dr se simte bine intre hoti, acolo e ca pestele in apa. Hai sictir!
Postat 13 Martie 2017, 23:02 de Neutryno
http://www.stiripesurse.ro/dna-se-apropie-periculos-de-creierul-din-spatele-imperiului-tiriac-presa_983597.html
Postat 13 Martie 2017, 21:14 de scortosul
De ce vorbeste asta prostii ??? CITESTE !!!! Citeste si afla !
Postat 13 Martie 2017, 21:13 de scortosul
??
@Mercedesa: Eu sunt de acord cu tine ! Dar ca sa nu fii atacata iti spun : " deontolologic " ai vrut sa scrii ? Ma tem ca nu....
Postat 13 Martie 2017, 21:11 de TDS
@ pentru sustinatorul hotilor din PSD !
Ce bine imi pare ca ai luat teapa, ce bine imi pare ca ai pierdut !!!!!!
Postat 13 Martie 2017, 20:55 de scortosul
Un mizerabil infumurat !!!
Dupa aces mizerabil roamanii se impart in doua : HOTII (la guvernarea psd) si prostii (platitorii de taxe si impozite) furati !!! E timpul ca "prostii" sa nu s4e mai lase FURATI !!!!!
Postat 13 Martie 2017, 20:54 de scortosul
PRECIZARE
Iren, Duma, Dobai , Balmos , ala de mi-a zis : ai dosar si vrei sa...schepi " au dreptul sa protesteze ! E de notorietate ca si eu am protestat ! Nu aceasta e problema ! E bine ca uneori ne exprimam public nemultumirile ! Unele se bazeaza pe chestii concrete , altele...ce sa zic ! CCR a zis oleaca altfel ! Dar protestati in continuare ! Sper ca o faceti sincer asa cum facut-o si eu ! PS: cred ca o voi mai face ! Nu spun TEMA dar va fi tot impotriva lui ILIE GAVRIL BOLOJAN !
Postat 13 Martie 2017, 19:33 de TDS
JODEL IT ! IOLA RITI ETC...
A nu se lua " ad litteram " ! Tiriac s-a exprimat " metaforic ! Nici Tiriac , nici Hagi nu sunt oameni super instruiti ! Dar mari sportivi , DA ! Eu unul am priceput mesajul lui Tiriac ! Probabil Irenke de la OTL, nu ! Duma , aflat intr-o vacanta nesfarsita , NU ! PS : Duma, Ciprul te asteapta ! Go !
Postat 13 Martie 2017, 19:26 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON