URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 IANUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În Oradea se potriveşte perfect parafraza unor versuri pentru care pe vremuri primeai sigur 5 ani la Canal: "Comuniştii, ţărăniştii / Au luat pielea de pe noi / Dar veniră liberalii / Şi ne-au dat-o înapoi".
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută (deci nu avem "decât" marţea neagră), când preşedintele Iohannis i-a încredinţat Vioricăi Dăncilă al treilea Guvern PSD-ALDE (plus, din spate, UDMR), m-au luat, ca pe mulţi, toţi dracii. Nu neapărat fiindcă a pus "premieră" o vestală de Videle, un umeraş ce cară epoleţii lui Dragnea, cât pentru felul în care a făcut anunţul. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Noul prim-ministru, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, vine din lumea celor care au votat-o. E româncă, e membru vechi în cel mai mare partid românesc, îşi trage seva din acelaşi pământ cu alegătorii ei. Prin urmare, de ce o fi atât de greu să o acceptăm? Propunerile pentru funcţia de prim-ministru nu se fac în urma unui concurs de miss ori a defilărilor la prezentări de modă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1037 din 28 decembrie 2017 a fost publicată Legea nr. 270/2017 - Legea prevenirii al cărei scop, prevăzut chiar în articolul 1, este acela de a reglementa o serie de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii, aceasta urmând a intra în vigoare în 17 ianuarie 2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipoglicemia reprezintă o scădere a concentraţiei glucozei din sânge, fiind mai periculoasă pe termen scurt decât hiperglicemia, deoarece glucoza reprezintă suportul energetic primar al creierului. Absenţa sa, la fel ca a oxigenului, are consecinţe dramatice, în condiţiile deficitului prelungit putând surveni decesul.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Sindromul stresului post-traumatic este unul din subiectele de cercetare cel mai des întâlnite în psihologie. Ca urmare a unei traume din trecut, suferindul retrăieşte trauma chiar şi în absenţa acesteia, este asaltat de gânduri intruzive legate de respectiva traumă, are reacţii fiziologice şi psihologice pe care nu le poate controla şi are un nivel ridicat de anxietate.

Știri Sportive

Mutare fără explicaţii: CSM CSU Oradea renunţă la Nemanja Milosevic, revine Sean Denison!
Știri Sportive
Echipa de baschet CSM CSU Oradea a mai schimbat un jucător. Antrenorul Cristian Achim a renunţat fără prea multe explicaţii la serviciile pivotului Nemanja Milosevic, deşi acesta a avut prestaţii bune şi foarte bune pentru formaţia orădeană. În locul lui se va întoarce la Oradea canadianul Sean Denison.
23 Ianuarie 2018, 17:30
Oradea va găzdui prima gală de box profesionist după 1989
Știri Sportive
Oradea va găzdui, în premieră după 1989, o gală de box profesionist. Evenimentul va avea loc pe 13 aprilie, la Oradea Trade Center şi va reuni pugilişti foarte cunoscuţi din România şi Ungaria, dar şi din alte ţări. Gala va fi organizată de promotorul maghiar Felix Racz, originar din Satu Mare, în colaborare cu Mihai Leu.
23 Ianuarie 2018, 15:13
Victorie în trei seturi pentru voleibalistele de la CSU Oradea în primul joc din an
Știri Sportive
Voleibalistele de la CSU Oradea au debutat cu o victorie la zero în noul an calendaristic. Elevele antrenoarei Mariana Szabo – Alexi au primit pe teren propriu replica braşovencelor de la ACS Transilvania, pe care le-au învins cu 3-0, după ce pe seturi s-au impus cu 26-24, 25-20 şi 25-21.
23 Ianuarie 2018, 14:28
Orădenii de la CS Shogunul s-au întors cu şase medalii din Slovacia
Știri Sportive
Sportivii clubului Shogunul Oradea s-au întors cu şase medalii de la întrecerile ediţiei din acest an a Cupei Memoriale "Michala Bozogáňa" la Karate, în Slovacia, la Košice. Elevii antrenorului Ioan Vaida au ocupat un loc I, un loc II şi patru locuri III. Performerul delegaţiei orădene a fost Luca Lalescu, care a câştigat proba de kumite +40 kg de la categoria 10-11 ani.
23 Ianuarie 2018, 07:27
Handbalistul Devid Munea face pasul către cariera de antrenorat
Știri Sportive
Cel mai experimentat jucător din echipa de handbal CSM Oradea, Devid Munea, a făcut pasul către cariera de antrenor. Astfel, orădeanul se va ocupa de acum înainte şi de pregătirea grupelor de băieţi ale clubului ACS Tonic 2012 Oradea.
22 Ianuarie 2018, 19:04
Echipa din generaţia 2004 de la LPS CSM Oradea s-a calificat pentru play-off-ul European Youth Basketball League
Știri Sportive
Tinerii baschetbalişti ai generaţiei de 2004 de la LPS CSM Oradea s-au calificat pentru play-off-ul European Youth Basketball League - Zona Europa Centrală, ediţia 2017-2018. Orădenii au repurtat şase victorii din totalul de opt partide disputate în faza grupelor şi s-au clasat pe locul al II-lea în clasamentul Grupei C.
22 Ianuarie 2018, 17:59
Minifotbal: Reîncep campionatele de la Baza Tineretului din Oradea
Știri Sportive
Campionatele de minofotbal de la Baza Tineretului se reiau în această săptămână, grăbite de un calendar dens al acestui sport, din care nu lipseşte organizarea, la Oradea, pe 15-17 iunie, a turneului final al Campionatului Firmelor şi Instituţiilor publice.
22 Ianuarie 2018, 17:00
Handbaliştii de la CSM au cedat cu 23-38 amicalul de la Timişoara, cu prim-divizionara Politehnica
Știri Sportive
Formaţia orădeană de handbal masculin CSM şi-a continut seria partidelor de verificare din această iarnă, sâmbătă, la Timişoara, unde a întâlnit o nouă prim-divizionară, pe echipa locală Politehnica. Cum era de aşteptat, gazdele s-au impus, dar au făcut-o destul de clar, cu scorul de 38-23, în condiţiile în care de la bihoreni a lipsit portarul titular.
22 Ianuarie 2018, 10:40
CSM Digi a pierdut cu 1-7 finala Cupei României la polo!
Știri Sportive
Poloiştii de la CSM Digi Oradea au fost învinşi fără drept de apel, duminică, în finala ediţiei din acest an a Cupei Românei. Tânăra echipă bihoreană a cedat cu 1-7 jocul susţinut la bazinul din Complexul Sportiv Ghencea din Capitală, în faţa Stelei. Unicul gol al orădenilor l-a reuşit Szabo Roland în sfertul al doilea.
21 Ianuarie 2018, 14:41
CSM Digi dispută duminică finala Cupei României împotriva echipei Steaua
Știri Sportive
Echipa orădeană de polo CSM Digi s-a calificat în finala ediţiei din acest an a Cupei României, după ce, sâmbătă seara, a trecut de Dinamo, la turneul de la Bucureşti, din Complexul Sportiv Ghencea, cu scorul de 6-3. În finală, pentru al treilea an consecutiv, orădenii se vor duela cu Steaua, gazda competiţiei, care în penultimul act a trecut de Corona Sportul Studenţesc.
21 Ianuarie 2018, 09:15
Voleibalistele de la CSU Oradea joacă duminică împotriva braşovencelor de la ACS Transilvania
Știri Sportive
Echipa de volei feminin CSU Oradea debutează oficial în noul an duminică, atunci când, pe teren propriu, va primi replica braşovencelor de la ACS Transilvania. Meciul, care este programat în etapa a III-a din returul campionatului Diviziei A2, va avea loc la Sala Polivalentă a Universităţii din Oradea, de la ora 12.
20 Ianuarie 2018, 15:45
Victorie facilă pentru baschetbalişti: 108-55 cu BC Mureş (FOTO)
Știri Sportive
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut o victorie facilă, vineri seara, pe teren propriu, în faţa echipei BC Mureş Tg. Mureş. Elevii antrenorului Cristian Achim au depăşit din nou suta de puncte marcate şi s-au impus cu 108-55 în faţa tinerei echipe mureşene. Cu acest prilej, tehnicianul bihorenilor a oferit mai multe minute de joc celor mai tineri componenţi ai lotului.
20 Ianuarie 2018, 14:31
Poloiştii de la CSM Digi s-au calificat în semifinalele Cupei României
Știri Sportive
CSM Digi Oradea s-a calificat în semifinalele Cupei Românei la polo, după ce vineri a învins clar, la Bucureşti, echipa Poli Cluj, cu scorul de 19-4. În penultimul act, elevii antrenorului Dorin Costrăş vor întâlni, sâmbătă seară, pe Dinamo. Crişul a pierdut însă cu 1-27, în faţa Stelei.
20 Ianuarie 2018, 07:48
Fotbal în sală: Dinamo Oradea joacă duminică, la Arena 'Antonio Alexe', cu Clujeana Cluj, în Cupa României
Știri Sportive
Echipa orădeană de fotbal în sală Dinamo debutează în acest weekend în noul an. Duminică, jucătorii bihoreni vor primi, de la ora 15, la Arena "Antonio Alexe", replica formaţiei Clejeana Cluj, liderul Ligii a II-a. Meciul va conta pentru Cupa României, iar intrarea spectatorilor va fi liberă.
19 Ianuarie 2018, 17:05
Baschetbaliştii de la CSM CSU ţintesc a zecea victorie din campionat în jocul cu BC Mureş
Știri Sportive
Formaţia orădeană de baschet masculin CSM CSU Oradea ţinteşte vineri seară cea de-a zecea victorie din actuala ediţie de campionat a Ligii Naţionale. Elevii antrenorului Cristian Achim primesc, de la ora 17:45, la Arena "Antonio Alexe", replica formaţiei BC Mureş Tg. Mureş, o echipă aflată acum în partea inferioară a clasamentului.
18 Ianuarie 2018, 23:30
Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au început seria amicalelor cu o dublă la Baia Mare
Știri Sportive
Handbaliştii de la CSM Oradea şi-au început seria jocurilor amicale din această pauză competiţională cu o dublă la Baia Mare, acolo unde au întâlnit prim-divizionara CS Minaur din localitate. Aşa cum era de aşteptat, gazdele s-au impus de fiecare dată, cu 44-38, respectiv cu 32-27.
18 Ianuarie 2018, 17:00
Poloiştii de la CSM Digi abordează Cupa României de la Bucureşti fără spaniolul Marc Roca
Știri Sportive
Echipa orădeană de polo CSM Digi nu se va putea baza la turneul final al Cupei României din acest sfârşit de săptămână de la Bucureşti pe unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai săi, spaniolul Marc Roca. Acesta a fost operat şi va absenta cel puţin o lună şi jumătate. Cupa României începe vineri şi se desfăşoară până duminică, în organizarea CSA Steaua.
18 Ianuarie 2018, 16:02
FIBA a stabilit componenţa grupelor CE U20 la baschet feminin de la Oradea
Știri Sportive
Federaţia Internaţională de Baschet Asociaţie a anunţat componenţa grupelor de la Campionatul European U20 feminin Divizia B - ediţia 2018, competiţie care se va desfăşura la Oradea în perioada 7-15 iulie. Reprezentativa României a fost repartizată în Grupa A.
17 Ianuarie 2018, 18:37
Uniţi pentru Mihai: Vedetele fotbalului românesc, între care Gheorghe Hagi şi Adrian Mutu, vor juca într-un meci demonstrativ la Oradea
Știri Sportive
Asociaţia pentru Cultură şi Sport George Ogăraru organizează, pe 26 mai, la Oradea, un meci demostrativ triunghiular în cadrul campaniei "Uniţi pentru Mihai", la care vor participa mai multe vedete ale fotbalului, între care Gheorghe Hagi, Cosmin Contra, Adrian Mutu, Claudiu Keseru, George Ogăraru şi un prieten şi fost coechipier al lui Mihai Neşu de la FC Utrecht, Dries Mertens.
17 Ianuarie 2018, 17:50
Complexul sportiv al Arenei 'Antonio Alexe' găzduieşte în weekend primul tureu de tenis din noul an
Știri Sportive
Balonul presostatic din cadrul complexului sportiv al Arenei "Antonio Alexe" va găzdui începând de sâmbătă, primul turneu naţional de tenis de câmp pe care-l organizează în noul an clubul CSM Oradea. Cotată cu categoria I în cadrul calendarului Federaţiei Române de tenis, competiţia va reuni sportivi copii, juniori şi seniori.
16 Ianuarie 2018, 16:01
Oradea va găzdui un turneu din European Youth Basketball League
Știri Sportive
Oradea va găzdui, în premieră, în această lună, un turneu din cadrul European Youth Basketball League. Competiţia, rezervată sportivilor născuţi după 1 ianuarie 2004, va avea loc în perioada 19-21 ianuarie şi va reuni la start echipe din şase ţări, printre care şi pe  Academia CSM Oradea.
16 Ianuarie 2018, 14:51
CSM CSU Oradea l-a legitimat pe Tudor Fometescu, fiul cunoscutului Claudiu Fometescu
Știri Sportive
Echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU a mai adus un jucător tânăr, care măreşte contingentul de jucători sub 23 de ani al lotului formaţiei antrenate de Cristian Achim. Este vorba de Tudor Fometescu, fiul cunoscutului baschetbalist Claudiu Fometescu. Tudor este născut în anul 1999, măsoară 1.92 metri şi evoluează pe post de fundaş.
15 Ianuarie 2018, 20:00
Zoltan Teszari junior, campion național la tenis în sală, în proba de dublu U14
Știri Sportive
Tinerii tenismeni orădeni de la clubul CSM au reușit să obțină rezultate frumoase la întrecerile Campionatului Național în sală, rezervat sportivilor sub 14 ani. Principala performanță au realizat-o însă Mihai Lungu și Zoltan Christian Teszari, fiul magnatului din comunicaţii, care au cucerit titlul național în proba de dublu a băieților.
15 Ianuarie 2018, 17:50
Polo: CSM Digi şi-a împărţit victoriile cu Corona Sportul Studenţesc
Știri Sportive
Poloiştii de la CSM Digi şi-au împărţit din nou victoriile cu formaţia Corona Sportul Studenţesc. De această dată s-a întâmplat în prima etapă din returul Superligii Naţionale. După ce gazdele s-au impus în prima dispută cu 8-7, sâmbătă orădenii au câştigat la Braşov, cu 6-4 şi rămân pe locul II al clasamentului.
15 Ianuarie 2018, 10:22
Cupa Unirii la minifotbal: Selecționata Bihorului nu a trecut de „optimi”, Dan Oţil a luat trofeul
Știri Sportive
Selecţionata Bihorului de minifotbal s-a oprit în “optimile” Cupei Unirii de la Iaşi, competiţie ce e reunit 32 dintre cele mai bune echipe româneşti. Competiţia a fost câştigată de „Neaţa şi Prietenii” Bucureşti, echipă condusă de Dani Oţil, prezentatorul emisiunii matinale de la Antena 1.
15 Ianuarie 2018, 07:00
Preşedinta clubului Luceafărul, Lucia Vladimirescu: 'Echipa nu va pleca din Bihor'
Știri Sportive
Preşedinta clubului Luceafărul Oradea, Lucia Vladimirescu, îi linişteşte pe suporterii formaţiei bihorene, în ciuda zvonurilor din ultima perioadă, dând asigurări că echipa nu va pleca din Bihor. Mai mult, conducătoarea clubului invită şi potenţialii sponsori şi autorităţile locale să susţină singura echipă din primele trei ligii naţionale din judeţ. Jucătorii de la Luceafărul se vor reuni luni.
14 Ianuarie 2018, 14:00
Bihoreanca Irina Bara a părăsit Australian Open în turul al II-lea al calificărilor
Știri Sportive
Sportiva bihoreană Irina Maria Bara a părăsit primul turneu de Grand Slam al anului la tenis de câmp, Australian Open, în turul al doilea al calificărilor, după ce, sâmbătă, a cedat la capătul a trei seturi, în faţa americancei Bernarda Pera (126 WTA). Şteianca a început bine meciul, adjudecându-şi primul set, dar apoi le-a cedat pe următoarele două.
13 Ianuarie 2018, 23:44
CSM CSU Oradea, record de puncte la Galaţi! Baschebaliştii orădeni au câştigat cu 113-56, în faţa Politehnicii Iaşi
Știri Sportive
Formaţia orădeană de baschet masculin a stabilit un nou record al punctelor marcate într-un meci în acest sezon, după ce sâmbătă seară s-a impus clar, la o diferenţă de aproape 60 de puncte, la Galaţi, în faţa echipei Politehnica Iaşi. Bihorenii au câştigat cu scorul de 113-56, într-un joc în care a debutat şi noua achiziţie, Vaidas Kariniauskas, cu 16 puncte.
13 Ianuarie 2018, 23:20
Baschet: CSM CSU Oradea joacă sâmbătă, la Galaţi, cu Politehnica Iaşi
Știri Sportive
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au făcut deplasarera în acest sfârşit de săptămână în Moldova, la Galaţi, acolo unde vor întâlni, sâmbătă, de la ora 18, echipa Politehnica Iaşi. Bihorenii sunt marii favoriţi ai acestui joc, în cadrul căruia, vor evolua în compania ultimei clasate. Meciul nu va fi televizat.
12 Ianuarie 2018, 17:56
Noi stagii de judo la sala LPS Bihorul
Știri Sportive
Şi în acest an, cluburile CSM Oradea, JC Liberty şi LPS CSŞ Oradea vor organizeaza tradiţionalul stagiu comun de pregătire la disciplina judo pentru seniori, tineret şi juniori, atât la masculin, cât şi la feminin. De această dată, evenimentul va avea loc în perioada 29 ianuarie - 3 februarie, la sala de judo a LPS Bihorul.
12 Ianuarie 2018, 15:00
 1  3 4 5  

FOTO BIHOREANUL

  • Ne vând gunoaie! Un supermarket din Oradea vinde produse expirate, cu complicitatea Direcţiei Sanitar-Veterinare (FOTO / VIDEO)
  • Orădenii, din nou în stradă: Sute de persoane au ieşit să protesteze împotriva PSD şi împotriva corupţiei (FOTO / VIDEO)
  • Defrişări masive în Parcul Bălcescu din Oradea. Mai mulţi copaci au fost tăiaţi sau ciopârţiţi (FOTO)
  • Oameni şi păsări: Expoziţia Naţională de Columbofilie de la Oradea a adunat în prima zi peste 1000 de pasionaţi şi curioşi (FOTO)
  • Coloane împotriva celor fără coloană: Un grup de orădeni a pornit să protesteze la Bucureşti, rugându-şi concitadinii să iasă şi ei în stradă (FOTO / VIDEO)
  • Au început lucrările de reabilitare a Palatului Baroc. Au fost scoase butoaiele depozitate de decenii în subsol (FOTO)
  • Carambol pe Calea Clujului: Patru mașini s-au bușit din cauza unui șofer grăbit (FOTO)
  • Accesul auto în Pasajul Vulturul Negru a fost restricţionat cu stâlpi telescopici (FOTO)
  • Conferinţă inedită: Jurnaliştii au făcut origami alături de dansatori, actori şi voluntari ai Teatrului Szigligeti pentru premiera 'Pasărea nimănui' (FOTO/VIDEO)
  • Cadavrul unui bărbat, descoperit în zona Podului Sovata din Ioşia (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON