URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 19 FEBRUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doi orădeni au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de terenul lor după bunul plac. S-a demonstrat că atunci când mergi la Primărie pentru o autorizaţie de construcţie nu trebuie să donezi o porţiune din terenul de la drum. Metoda e cel puţin neelegantă, ca să nu spun incorectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, deşi nu are nici "calitatea" de orădean şi nici titlurile universitare ale predecesorului, merită privită cu încredere: e un om care a adoptat un copil şi un profesionist care a transformat un spital judeţean într-un aşezământ onorabil fără să aştepte bani din cer. Mai ales, însă, şi-a început mandatul cu un diagnostic onest, fără de care nu poate fi iniţiată nicio terapie: sistemul sanitar trebuie orientat rapid spre pacient.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în centrul Oradiei, chiar vizavi de monstruozitatea arhitectonică denumită Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului”, am surprins o scenă în trafic. În timp ce câteva zeci de mașini așteptau pe trei benzi să se facă verde la semaforul de la trecerea de pietoni, un șofer a aruncat pe geam ceva, cel mai probabil un pachet de țigări gol.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Despre bullying am auzit cu toţii. Când spui "bullying" te gândeşti de obicei la instituţia şcolii şi ce se întâmplă cu adolescenţii de pe holurile liceelor. Adevărul este că bullying-ul este prezent nu doar în şcoală, ci şi în alte medii, chiar şi în cele predominate de adulţi. Bullying-ul are loc şi la serviciu, în facultate, la sala de sport ori între vecini sau membrii familiei. Atâta vreme cât o persoană se foloseşte de superioritatea sa faţă de o altă persoană pentru a o domina, vorbim de bullying.
24 Martie 2017, 16:10

Stingeţi lumina! Ora Pământului, sărbătorită din nou la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ora Pământului va fi sărbătorită şi anul acesta la Oradea, prin stingerea luminilor în mai multe spaţii publice din oraş. De asemenea, clubul Rotaract va marca evenimentul prin aprinderea unor gulguţe în Piaţa Unirii, precum şi prin organizarea, tot acolo, a mai multor momente artistice.

"Ca în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni se alătură celui mai mare eveniment de mediu din istorie - Earth Hour, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice", precizează reprezentanţii Rotaract Oradea într-un comunicat.

În lume, pe 25 martie, la ora locală 20.30, se sting luminile în mai multe oraşe ale lumii timp de 60 de minute fără afecta iluminatul public şi siguranţa populaţiei. Şi la Oradea, cât mai multe persoane şi firme sunt invitate să se alăture iniţiativei.

Pe 25 martie, în Piaţa Unirii, unde iluminatul arhitectural nu va fi funcţional, tinerii din Rotaract vor aprinde gulguţe. "Tinerii voluntari din Rotaract Club Oradea împreuna cu cei din Comunitatea Scoutiştilor Orionini vor asigura necesarul de lumânări ecologice şi vor coordona aprinderea acestora în Piaţa Unirii din Oradea, pe durata orei de stingere a luminilor", se menţionează în comunicat.

De asemenea, organizatorii au mai pregătit şi momente artistice pentru cei care se vor aduna la eveniment. Iniţiativei s-au alăturat şi câteva pub-uri din Pasajul Vulturul Negru, care vor stinge parţial luminile în acea seară.


PROGRAM EARTH HOUR ORADEA 2017

ora 19:30 - aranjarea gulgutelor in Piata Unirii

ora 20:00 - animaţii asigurate de Prietenii veseliei – cu 2 personaje indragite.

ora 20:30 - stingerea parţială a luminilor din centrul oraşului; - stingerea luminilor exterioare şi de iluminat ambiental în Piata Unirii timp de 1 oră;

- acestei cauze se alatura urmatoarele baruri din Pasajul Vulturul Negru: Lord`s Pub, Edison Pub, Steam, Lion , prin stingerea partiala a luminilor

- aprinderea sub formă de lumânări a logo-urilor oraganizatorilor Rotaract Club Oradea şi simbolul 60+, pentru a răspândi informarea legată de importanţa folosirii cu atenţie a resurselor naturale şi accentuarea unui mod de viaţă sustenabil.

interval orar 20:30 – 20:50 Momente artistice live ale elevilor de la Liceul de Arta: Vioara solo- Balada Ciprian Porumbescu; Violoncel solo – Menuet; Cvartet –Chitari; Flaut –solo; Flaut – duet – Vivaldi; Muzica de camera- trompete;

interval orar 20:50 - 21:00 - moment muzical - cântece de munte, asigurat de Comunitatea Scoutiştilor Orionini

interval orar 21:00 - 21:15 - Dans H2O

interval orar 21:15 - 21:30 - Joggleri cu foc

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ne enervează: Lucrările făcute de mântuială pe strada Feleacului (FOTO)
  • D’ale porcului: 25 de echipe din Bihor şi de dincolo de graniţă se întrec la preparat cârnaţi, caltaboşi, toroş şi jumări (FOTO/VIDEO)
  • Campionatul câinilor isteţi: Cupa Braveheart Oradinum, cel mai mare concurs de mondioring din ţară, în şanţul Cetăţii (FOTO/VIDEO)
  • Percheziţii ale poliţiştilor antifraudă: Peste 400 de haine şi încălţăminte contrafăcute, ridicate din casa unui tânăr orădean (FOTO)
  • Premieră: Adunarea Generală a AJF Bihor l-a avut invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal (FOTO)
  • Cel mai longeviv poloist român, Fejer Ivan, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (FOTO)
  • Oazele termale: Cum au ajuns Băile Felix și Băile 1 Mai locul de tratament și relaxare preferat al românilor (FOTO)
  • Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)
  • Flamenco pe mal: Copacul 'îmbrăcat' în lalele s-a transformat într-o dansatoare (FOTO)
  • E gata vivariul de la Muzeu: Sunt expuse insecta-băţ, dragonul bărbos şi tarantula cu genunchii roşii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON