URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2012, 10:35

Tată fără fiu: un pensionar bihorean a crezut ani întregi că este tatăl cântăreţului Constantin Enceanu

Tată fără fiu: un pensionar bihorean a crezut ani întregi că este tatăl cântăreţului Constantin Enceanu COPIE LA INDIGO. Teodor David, Dorea Mariţii cum îi zic consătenii, îl iubeşte pe maestrul Constantin Enceanu ca pe propriul fiu. "Îmi seamănă leit. La ochi, la gură, la cum umblă pe drum. Când îl văd cântând îmi dau lacrimile şi-mi vine să strâng televizoru-n braţe", spune bătrânul. A primit de la cel despre care a crezut că-i este fiu şi un calendar de perete, CD-uri şi poze de familie pe care le-a pus lângă icoane, fapt pentru care cititorii BIHOREANULUI pot constata singuri uluitoarea asemănare dintre ţăranul din Bihor şi vedeta muzicii populare din Oltenia...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În satul Mihai Bravu din comuna Roşiori nimeni nu pune povestea la îndoială. Toată aşezarea vuieşte că unul dintre stâlpii comunităţii, bătrânul Teodor David, zis Dorea Mariţii, este tatăl vedetei de muzică populară Constantin Enceanu, cunoscut de la Favorit TV.

"Cine-l vede pe Dorea Mariţii bagă imediat de seamă că Enceanu-i băiatul lui, aşa de bine aduce unul cu altul", zic sătenii. Oamenii sunt cu atât mai convinşi cu cât în urmă cu patru ani însuşi Enceanu l-a vizitat pe bătrân şi au vorbit ore în şir în grădina acestuia, departe de ochii curioşilor. BIHOREANUL vă prezintă povestea emoţionantă a relaţiei pe care ţăranul simplu din Bihor a legat-o cu una dintre cele mai mari vedete ale muzicii populare olteneşti. Ca de la tată la fiu...

Dorea Mariţii

Toţi îi spun Dorea Mariţii. "Mariţa, înjeraşul meu, a fost maicuţa mea. A crescut singură patru copii. Tătuţa a fost trimis pe front la patru zile după ce m-am născut eu şi a murit în Rusia", povesteşte Teodor David. Bătrânul cuvântă ardeleneşte cu vorba dulce a omului care n-a suduit în viaţa lui niciodată. Are 72 de ani, dar chipul fără riduri, luminat de doi ochi scăpărând albastru, îl face să pară mai tânăr. Doar palmele late ca lama de hârleţ trădează omul muncit.

Dorea şi-a trăit viaţa între ture la sondă şi ture la sapă. A început, copil sărac, lucrând pământul şi crescând vaci şi porci, pentru a ajunge să aibă acum două hectare de pământ, grădină mare şi solarii de gospodar. Şi-a făcut, pe rând, tot ce şi-a dorit. Numai prunci nu...

"Ai un fecior!"

Căsătorit cu Ana încă din 1965, Dorea n-a avut parte de urmaşi. Lipsa l-a mâhnit atât de mult încât în tinereţe a fost la un popă să-i deschidă Pravila. "I-am spus părintelui: "Sunt căsătorit de opt ani şi nevastă-mea nu face copii. Ce să mă fac?". Preotul a căutat în carte şi mi-a spus: "Cum n-ai copii? Aici scrie că ai un fecior şi că a fi om mare!". "Cum se poate?", am întrebat eu. "Apoi, asta tu trebuie să ştii!"...

Secretul l-a frământat ani de zile. "Credeam şi nu prea. Când eram în armată la Timişoara am cunoscut o soră de spital. Am fost la un film, la un suc, să fie Dumnezeu lăudat că s-a întâmplat... La liberare am cerut-o în căsătorie. Ea n-a vrut să vină încoace, eu nu puteam pleca din sat... Ne-am despărţit plângând ca doi copii", îşi aminteşte Dorea. Bărbatul n-a mai căutat-o niciodată. "Cum să mergi la casa cuiva să spui: "Ăsta e copilul meu!" numai pentru că aşa ţi-a spus un preot?..."

Descoperit la televizor

02 Ana David.jpgVorbele popii l-au urmărit pe bătrân toată viaţa, până acum cinci ani. Pentru Ana (foto) a fost însă un şoc. "Se băgase cablu în sat şi ne uitam şi noi la Favorit. Când a început să cânte Enceanu l-a luat plânsul. Numa' ce-l aud pe Dorea zicând: "Ăsta este îngeraşul meu! E sânge din sângele meu!". "Eşti nebun, omule?!", spun eu. "Îţi spun că aşa îi!", zice el. Şi îmi spune tot...", povesteşte Ana.

La început, femeia s-a îndoit. "Prima dată mi-am zis că mai seamănă om cu om. Apoi, pe ce l-am mai văzut la televizor, am început să cred şi eu", spune Ana.

Vestea că Dorea ar fi tatăl cunoscutului cântăreţ Constantin Enceanu a umplut repede satul. Povestea a crescut din gură în gură, căpătând accente de film indian. Bătrânele nu s-au ferit să spună că Mariţa, mama lui Dorea, ar fi ascuns scrisorile iubitei din tinereţe a fiului, celei din Timişoara. "E om harnic şi aşa de bun că se lasă călcat pe cap, numai să nu supere pe nimeni. S-o fi temut mumă-sa că dacă află de prunc o să plece din sat şi rămâne singură la bătrâneţe...", zice gura satului.

Faţă în faţă

Astăzi, nu este om în Mihai Bravu să nu ştie povestea cu Enceanu. Oamenii sunt cu atât mai convinşi că interpretul e fiul vecinului lor cu cât, în 2008, Dorea l-a căutat pe cântăreţ la Craiova, unde conduce Ansamblul Folcloric Maria Tănase. "Ne-am întâlnit, şi primul lucru pe care i l-am spus a fost: "Costele, am crescut copil orfan de tată, singurul ajutor al măicuţei. Când am aflat că am un copil, unde să caut? Te rog, iartă-mă!", povesteşte bătrânul.

02 Florica Zaha.jpgOrice umbră de îndoială a fost spulberată în anul următor, când solistul i-a întors bătrânului vizita, însoţit de soţia sa şi de cântăreaţa Florica Zaha (foto). "Bătrânii s-au bucurat de Enceanu ca de Dumnezeu. Au făcut o masă ca de botez, cu toate bunătăţile. Bace Dorea era în extaz, voia să-i lase moştenire toată averea, iar nevasta lui era foarte de acord cu tot ce spunea", povesteşte pentru BIHOREANUL Florica Zaha.

Bătrânul şi cântăreţul au vorbit patru ore în fundul grădinii, departe de ochii curioşilor. "I-am arătat gospodăria şi i-am spus că tot ce e aici îi rămâne lui. Mi-a spus că nu vrea nimic, că e om cu stare, mulţumim la Dumnezeu. Era cam îndoit. Când a plecat, l-am şi auzit spunându-i soţiei: "Tu ce crezi?". Ea nu credea...", povesteşte Dorea.

Florica Zaha spune, şi ea, că nici cântăreţul nu credea nimic din toată povestea. "Când am plecat eu am zis "Chiar semănaţi!", iar el mi-a răspuns "Termină, zâno!". N-a crezut nicio clipă, dar n-a vrut să rănească sentimentele a doi bătrâni din alt capăt de ţară. E un om bun şi-l preţuiesc pentru asta", zice cântăreaţa.

"Nu se leagă nimic!"

02 Constantin Enceanu.jpgContactat de BIHOREANUL, Constantin Enceanu (foto) spune că toată povestea a pornit de la extraordinara asemănare cu Teodor David. "Probabil că, văzându-mă, mulţi m-au asemănat cu el, iar omul, amintindu-şi de relaţia pe care a avut-o în armată şi de ceea ce i-a mai spus lui un preot, a început să creadă că ar fi tatăl meu. Dar acest lucru e imposibil", susţine cântăreţul.

Potrivit spuselor lui, mama sa a fost agricultoare, nu asistentă medicală, iar în 1960, când a fost Dorea în armată, nu doar că era deja măritată în Vişina Nouă, dar avea şi o fetiţă. Mai mult, femeia a ieşit pentru prima dată din sat abia la sfârşitul anilor '70, şi atunci ca să-şi viziteze fiul la liceu. "Nu se leagă absolut nimic în toată povestea. Înainte de toate, eu am un tată, de la care am moştenit toate semnele distinctive şi chiar şi bolile de familie. În al doilea rând, în vremea aia, ca să ajungi din Vişina Nouă în Craiova, unde credeam eu că a făcut omul ăsta armata, îţi lua o zi întreagă, darămite să mergi până în Timişoara...", spune Enceanu.

Dragoste de tată

Pentru a spulbera orice suspiciune, cântăreţul vine cu argumentul suprem. "Bătrânul s-a liberat din armată şi s-a întors în satul lui în 1962, iar eu m-am născut în 1964. Ar fi fost cea mai lungă sarcină din lume...", spune solistul.

Enceanu recunoaşte că singurul motiv pentru care toată povestea a crescut de-a lungul timpului a fost că nu se îndura să zdrobească visul lui Dorea de a avea un fiu. "E bătrân şi pare un om foarte bun. Nu vreau să-l fac să sufere. I-am dat de înţeles că nu are cum fi adevărat, dar n-a vrut să înţeleagă. Mă sună şi acum, tot la două săptămâni. Îi răspund şi îi urez sănătate şi viaţă lungă".

În urmă cu cinci ani Dorea s-a oferit să-i lase moştenire averea din Mihai Bravu, iar în 2010, când s-a măritat fiica sa, a vrut să-i dea pălincă de Bihor pentru nuntă. "I-am mulţumit frumos şi i-am spus că am tot ce îmi trebuie. M-ar bate Dumnezeu să iau un capăt de aţă de la omul ăsta!", povesteşte cântăreţul.

Povestea e cu atât mai tristă cu cât e încărcată de un bun-simţ ireal. A pornit de la un bătrân prea bun la suflet să poată renunţa la căutarea fiului dorit şi de la un bărbat prea simţit ca să-i distrugă visul de-o viaţă. La aşa tată, aşa fiu...


"FIUL" ENCEANU
Cântăreţ şi manager

Una dintre vocile celebre ale muzicii olteneşti, Constantin Enceanu a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova. Până în 1991 a câştigat nu mai puţin de 19 premii de interpretare, culminând cu locul I la festivalurile Maria Tănase şi Corabia de Aur. În 1992 a fost angajat ca solist vocal la ansamblul Maria Tănase din Craiova. Cântăreţul şi-a început cariera discografică în 1994, cu albumul "A naibii de mândruliţă" iar în 2008 a scos pe piaţă cel de-al optulea album, "Drag mi-e când mai vin pe-acasă". Începând din 2010 este managerul Ansamblului Folcloric "Maria Tănase". Născut în februarie 1964, în satul Vişina Nouă, judeţul Olt, Enceanu a moştenit talentul muzical de la mama sa, Florica, decedată în 1993. Solistul este căsătorit şi are o fiică.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
shushanea
I-AUZI CUM I-A ZIS ENCEANU VACII : "ZANO"! iar despre basmul ce ni-l serviti: gluma proasta sau infantilism jurnalistic?
Postat 04 Martie 2012, 16:04 de pitpalacul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON