URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2014, 11:45

Tarifele RER Ecologic Service, ajustate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la 1 noiembrie, tarifele practicate de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, vor fi mai mari cu 1,54%. Consilierii locali au aprobat joia trecută ajustarea tarifelor în funcţie de indicele inflaţiei din perioada septembrie 2013-septembrie 2014.

Astfel, tariful pentru colectarea deşeurilor menajere ale persoanelor fizice este de 6,57 lei fără TVA/persoană/lună (preţul vechi fiind de 6,47 lei). Pentru persoanele juridice, tariful de colectare a deşeurilor menajere devine 63,79 lei/tonă, iar a deşeurilor reciclabile 10,56 lei/tonă. Pentru persoanele fizice, colectarea fracţiei uscate (PET-uri, sticle, hârtii, cartoane, doze de aluminiu) rămâne gratuită.

În aceeaşi şedinţă, aleşii orădenilor au decis şi suplimentarea suprafeţelor de pe domeniul public pe care muncitorii RER Ecologic Service trebuie să le salubrizeze. Astfel, în programul de măturare mecanizată a străzilor au fost adăugate 18 străzi asfaltate în acest an: Cimbrului, Drăgăşanilor, Secarei, Grâului, Alexandru Hasaş, Moliere, Ioan Păun Pincio, Juhasz Gyula, Frunzei, Valea Drăganului, Liszt Ferencz, Rapsodiei, Făgăraşului, Molidului, Nojoridului, Vasile Hossu, Crângului şi accesul în Parcul Eurobusiness 2.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
doar pe de-o parte
Eu inteleg ajustarea la inflatie. Ceea ce nu inteleg este ca salariile NU se ajusteaza la inflatie. La acest serviciu ar trebui creata o concurenta, de ce doar un operator sa actioneze??? Vorbim de economie de piata, nu-i asa??? Cand se va pune piciorul in prag si se vor spune lucrurile barbateste???
Postat 29 Octombrie 2014, 14:27 de Libiu
Le-am, platit in avans pe 3 luni inainte !!!
Cu toate astea, la factura din ianuarie 2015 o sa vină pe factură cu diferenţă, zisă că datorată de mine, de mine de 30 bani !!! Aşa că, de acum îninnte o să fie invers, o să las câte trei luni să treacă şi apoi plătesc, că şi HomeBank-ul meu trebuie să respire la comisioane !!!
Postat 29 Octombrie 2014, 14:24 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON