URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2016, 18:35

Târgul de Crăciun va fi organizat în Piaţa Unirii şi va dura o lună

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anul acesta, Târgul de Crăciun din Oradea se va ţine în Piaţa Unirii şi se va dura nu mai puţin de o lună, mai exact în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie.

"Ediţia a doua a Târgulului de Crăciun Oradea îşi va deschide porţile în data de 30 noiembrie, în Piaţa Unirii, într-un decor de poveste, atent amenajat pentru a aduce magia sărbătorilor de iarnă în sufletele vizitatorilor", au anunţat reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), aflată în subordinea Primăriei, care organizează evenimentul.

Programul evenimentului va include o serie de activităţi şi momente specifice sărbătorilor de iarnă, de la concerte de colinde, la ateliere pentru copii şi căsuţe cu cadouri. "Vizitatorii vor putea admira bradul de Crăciun în mijlocul celor 40 de căsuţe de lemn, la o cană de vin fiert sau la o gustare. Nu vor lipsi nici activităţile pentru cei mici, ei vor avea parte de multe surprize, pe lângă activităţile tradiţionale, Atelierul Moşului, Ieslea sau Căsuţa lui Moş Crăciun", au mai precizat organizatorii.

Colindătorii şi ansamblurile de colindători se pot înscrie în programul târgului pentru a încânta vizitatorii cu cântece speciale de Crăciun la adresa de email oradeaturism@gmail.com, până pe 15 noiembrie.

"Pentru că ne dorim ca vizitatorii Târgului de Crăciun să poată să aleagă cele mai frumoase şi inedite cadouri de Crăciun, săptămâna viitoare, din 24 octombrie, îi invităm pe cei mai creativi şi cei mai buni producători să participe la licitaţia publică pentru ocuparea celor 40 de căsuţe cu cadouri. Tot în cursul săptămânii viitoare îi invităm şi pe maeştrii în arta culinară tradiţională a Sărbătorilor de Iarnă să participe la licitaţia publică pentru ocuparea celor 5 locaţii de food. Data licitaţiilor va fi comunicată în zilele următoare", se mai arată în informarea APTOR.

Potrivit organizatorilor, Piaţa Unirii va fi amenajată cu luminiţe, arcade, ornamente şi brad de Crăciun şi va primi vizitatorii într-un decor plin de magie. Vor fi amenajate 5 zone: căsuţe cu cadouri, zonă de food, zonă de copii, zonă de distracţii şi scenă. Sponsorul principal al evenimentului este Raiffeisen Bank.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON