URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2010, 17:22

Strada Brâncoveanu a fost prelungită până în Oneştilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările la străpungerea străzii Constantin Brâncoveanu - care era o stradă înfundată - până în strada Oneştilor au fost finalizate de către firma Selina la începutul lunii iulie, iar "acest lucru a dus la decongestionarea traficului din zona Decebal şi Tudor Vladimirescu", a anunţat, marţi, Primăria orădeană.

De asemenea, tot pentru fluidizarea traficului a fost gândită şi finalizată şi giraţia provizorie a intersecţiei dintre străzile Constantin Brâncoveanu cu Oneştilor şi Cazaban, "cele mai importante artere de circulaţie din cartierul Ioşia Nord".

"În cursul acestei săptămâni, elementele de montaj ale giraţiei vor fi înlocuite cu borduri de cauciuc, care prezintă avantajul că nu mai necesită spargerea carosabilului", se precizează într-un comunicat al municipalităţii.

Potrivit informării, valoarea lucrărilor de străpungere a străzii Brâncoveanu a fost de 275.000 de lei, iar amenajarea giraţiei a costat 150.000 lei.

Deşi a fost o lucrare nouă, prelungirea străzii Constantin Brâncoveanu până în strada Oneştilor a fost atribuită firmei Selina fără licitaţie, lucrările fiind executate în baza contractului de întreţinere şi reparaţii străzi.

Pe de altă parte, municipalitatea a mai anunţat că până la sfârşitul lunii iulie, intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu cu Oneştilor şi Lăpuşului va fi finalizată prin amenajarea unui sens giratoriu. Giraţia are ca scop fluidizarea traficului dintre Bulevardul Dacia, Calea Aradului şi Ovid Densuşianu prin strada Meşteşugarilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON