URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Martie 2015, 18:01

Sport şi rezultat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În timp ce suporterii microbişti din Oradea cer în stradă îndurare pentru FC Bihor, un adevăr nu poate fi ocolit: performanţa sportivă orădeană se identifică pe parcursul ultimilor ani cu alte discipline decât fotbalul. Baschetul şi poloul au rezultate notabile în cele mai importante competiţii naţionale şi au participări în cupele europene. Cele două sporturi atrag publicul larg, dar şi un număr tot mai mare de practicanţi, aşa că este cât se poate de firesc ca Primăria să le finanţeze pe acestea.

Baschetul este o disciplină dinamică, perioada în care nu se întâmplă ceva notabil fiind practic inexistentă. Echipa Clubului Sportiv Municipal a strâns în ultimii doi ani un număr impresionant de meciuri, o bună parte dintre ele câştigate, în care de la prima şi până la ultima secundă de joc publicul a fost ţinut cu sufletul la gură. Emoţia, pasiunea, “vibe-ul” din Arena Antonio Alexe la partidele de baschet sunt deosebite.

Performanţele echipei - un loc 2 şi un loc 3 în Liga Naţională, un loc 2 şi un loc 3 în Cupa României, şi titlul neoficial de cea mai bună debutantă în FIBA EuroChallenge - ediţia 2013/14, sunt dublate de faptul că cei mai tineri orădeni se simt atraşi de baschet. Ei doresc să deprindă tainele acestui sport şi rămân extrem de pasionaţi atunci când vine vorba de echipa de seniori. Această legătură face din baschet mai mult decât o simplă disciplină sportivă.

Poloul orădean a devenit principalul pol de putere în competiţia internă. Echipa CSM-ului a cucerit opt titluri naţionale consecutiv, iar în ultimii ani a luat startul în Liga Campionilor, cea mai puternică întrecere din Europa. Duelurile cu forţe consacrate ale poloului continental au atras interesul publicului larg, multe meciuri desfăşurându-se cu tribunele bazinului olimpic Ioan Alexandrescu pline de spectatori. În plus, Oradea se mândreşte cu două echipe de top în competiţia internă.

Baschetul şi poloul sunt sporturile în care orădenii fac performanţă la cel mai înalt nivel. Acestea sunt disciplinele care au atras cu adevărat faima sportivă, dar şi simpatia publicului larg. Deci rezultate în ambele direcţii urmărite...

 

Florin Birta
Preşedinte CSM Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Domnule Birta, fost membru AGA
Domnule Florin Birta, ati fost, in trecutul nu foarte indepartat, membru in cadrul AGA al FC Bihor. Spuneti-mi va rog frumos, cum ati contribuit la bunastarea clubului de fotbal in tot acel timp? Tot argumentul dumneavoastra este bazat pe un sofism, si anume datorita faptului ca in perioada recenta sectiile de baschet si polo au avut succes, Primaria trebuie sa le sustina (doar) pe acestea. De ce excludeti unul dintre cele doua cluburi (doriti in mod concret sa fie finantat fie CSM, fie FC Bihor)? De ce nu acceptati ca pot coexista din punct de vedere al finantarii? Or, macar sa se plateasca datoria de 350.000 de lei restanta din 2014... Din pacate, avand in vedere ca echipa de baschet travereseaza un sezon nu tocmai stralucit, cel putin comparativ cu sezonul trecut, veti aplica acelasi argument si in vara? In lipsa mult doritei performante din acest sezon, insa, cu aceasta gandire pe care ati justificat-o in articol, ma tem ca argumentul dumneavoastra nu ar mai putea fi in favoarea echipei de baschet... In loc sa se alimenteze acest fals conflict dintre finantarea clubului CSM vs finantarea FC Bihor, as dori sa va invit sa fiti construnctiv atat in ceea ce priveste viitorul CSM Oradea, cat si viitorul FC Bihor. Si, daca se poate, sa incercati sa gasiti solutii pentru ambele cluburi, avand in vedere ca ati avut tangente si cu FC Bihor...
Postat 02 Martie 2015, 17:48 de danielbokor
A fost cândva Crişana !!!
De atunci încoace fotbalul de aici nici nu contează !!!
Postat 02 Martie 2015, 14:01 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON