URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2013, 17:45

Soluţii anti-gălăgie, pe centura Oradiei: Se montează paravane împotriva zgomotului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De-a lungul şoselei de centură a Oradiei a început montarea paravanelor ce vor servi la combaterea poluării fonice.

Orădenii care locuiesc în apropierea şoselei vor fi feriţi, astfel, de efectele sonore ale traficului rutier.

Conform hărţii de zgomot a Oradiei, şoseaua de centură e una din sursele principale de gălăgie din oraş, astfel că măsura e cât se poate de binevenită.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Pentru carcotasi
Ca sa nu mai comentati aiurea-n tramvavai revin si va anunt ca toate cheltuielile cu panourile antifonice si montarea lor sunt suportate de Compania Natională de Autostrazi.
Postat 18 Februarie 2013, 22:23 de Un cetatean
Zid chinezesc
Oradea incepe sa arate ca ghetoul din Varsovia, primarul si-a pierdut mintile. Mutati centura in afara orasului, unde ii este locul. Degeaba scade zgomotul daca se misca tot blocul cand trece un TIR la cativa metri de bloc, plus ca nu-i tare frumos sa deschizi geamul si sa admiri un zid de 4 metri.
Postat 18 Februarie 2013, 13:51 de AB
catita
doresc sa stiu daca aceste paravane contra galagiei se monteaza si pe zona veterani str, balogh istvan care este paralela cu centura .Acolo nu se poate locui nu te auzi nici in curte.
Postat 18 Februarie 2013, 09:20 de miclaus
Nelutu matekas
Domnisoara Laura Gal faceți o cercetare sa vedeți k Nelutu matecas are 9dosare dintr e care doua sunt rezolvate de niște oameni cunoscuți in domeniul afacerilor si șapte sunt puse deoparte de către poliție sa nu credeți k Nelutu este un mielusel prinde copiii de 16-17ani in cluburi si i bate si nimeni nu se sesizeaza.se poate verifica pe http://portal.just.ro/InstantaDosareLista.aspx?idInstitutie=271. Introducand in secțiunea \"Parte\" numele Maticaș Ioan Emilian
Postat 17 Februarie 2013, 14:43 de Ccccc
Carcotasi
Doamne ce-mi place de voi... cum gasiti, tot timpul, ceva de comentat! Imi plac si cei care vor trecere de pieteni, peste CENTURA, din 100 in 100 de metri - problema asta s-ar rezolva cu cateva pasarele metalice plasate in locurile cheie.
Postat 17 Februarie 2013, 11:03 de Un cetatean
gard simplu ...
pentru cei isteti, nu sunt parapeti sau celebrele garduri bine zise concave sau nu fonice des intalnite in europa civilizata la trecerea prin dreptul unui oras ... sunt niste nenorocite de garduri simple din prefabricate pentru care intradevar Selina impreuna cu domnul nostru primar isi iau banii din banii nostrii ... si multi precum pentru monstruosii parapeti care sa rezolve problema vitezomanilor si persoanelor neatente care intra pe contrasens, cand se putea opta pentru parapete metalice despartitoare de sens cu vizibilitate maxima si estetica ... niste hoti nestilati
Postat 16 Februarie 2013, 23:24 de unu
Fain dar nu destul...
Masura e binevenita, dar nu pare sa fie bine pusa in practica, in pirmul rand trebuia ca parapetii sa fie un pic concave pentru ca zgomotul sa fie "redirectionat inspre centura", apoi si mai important e ca nu au protectie acele panouri pot fi daramate cu usurinta. La problema traversarii de catre pietoni a soselei de centura prin anumite locuri vad ca nu se sinctiseste nimeni sa o rezolve, faceti ceva macar in zona care ar atrage pietoni gen ERA si OSC.
Postat 16 Februarie 2013, 01:40 de doggy_c
tichie de margaritar
Ce-i trebe' chiorului tichie de margaritar? Cred ca panourile alea mai puteau astepta. Cred ca era mai important sa se rezolve travesrsarile soselei de centura. Si da, acel gard este mult prea aproape de carosabil. Va fi agatat de camioane si dat jos.
Postat 16 Februarie 2013, 00:35 de chioru'
aiurea
CAM riscant pentru pietoni daca un tir agata putin gardu acela cum vor cadea prefabricatele acelea Doamne, trebuia si o balustrada de protectie,in zona aceea se intampla multe acrosaje ale parapetilor metalici .
Postat 15 Februarie 2013, 19:51 de Vasile
Cat costa?
Cat costa? din banii cui se face? tot SELINA a castigat contractul?
Postat 15 Februarie 2013, 19:45 de Adrian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON