URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2011, 11:31

Seremi: "O alianţă între PSD şi PNL nu va fi de lungă durată"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul Ştefan Seremi, care este în acelaşi timp preşedintele PDL Bihor, a declarat sâmbătă că propunerea lui Victor Ponta ca PSD şi PNL-PC să înregistreze juridic o alianţă politică ce îşi asumă programul Agenda 2019, este nefezabilă. "Cred că domnul Ponta s-a grăbit să spună acestea. O alianţă între PSD şi PNL, oricum, dacă se va produce vreodată, nu va fi de lungă durată şi nu cred că va fi aprobată de membrii celor două partide, pentru că au doctrine total diferite. Este total împotriva naturii", a declarat Seremi.

Deputatul s-a arătat sceptic şi în ce priveşte alianţa între PNL şi PC, afirmând că cele două formaţiuni politice "îşi văd doar de interese" şi se folosesc una de cealaltă. "Este o alianţă între un partid şi un trust mass media", a spus Seremi.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a propus, pe blogul personal, formarea unei alianţe politice, înregistrată juridic, între PSD, şi PNL-PC, care să înceapă să funcţioneze la nivel politic şi parlamentar imediat după înscriere şi la nivel local în termen de maxim trei luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Hac,hac...hac...!!!
Probabil ca atunci cand l-au intervievat era dimineata si apucase sa doarma dupa vre-un chef la una dintre primariile subordonate.Ca ziua ,dupa pranz nu mai ai cu cine vorbi si pe cine intelege.Vezi cazul de la Buntesti,Holod,Pietroasa unde i se "limba -plimba-n gura "de t(b)reaz ce era. Si sa nu mai dea lectii de moralitate ci sa-si acopere mai bine afacerile din Vartop si Padis , unde are interese si unde loturile si parcelele sunt administrate de primari pdl-isti din Pietr... si Bunt....i si pupi-n-cu-(r)-istii lor...! JaVr(e)..utc-iste din esalonul 2 de flamanzi.!
Postat 16 Ianuarie 2011, 08:11 de Burebista
Epoca "portocalie-zöld-blonda". Ep. O Alianța necesara: "PA Base(scu)!"
Dle Seremi: 1. Nu mai confundați alianțele PD-L ului, cu ale celor de la: PNL, PSD, PC! Si cei de la PNT-CD știu de ce! Spuneți-i la tov. secretar cu organizatoricul (și de la fostul PCR Bihor) sa va dea "fumigene" mai ...credibile! 2. Pentru câte zile va ajunge actualul salariu minim pe economie? PS: PA Shengen!
Postat 10 Ianuarie 2011, 20:36 de "vulturar"
cel mai important fara dar si poate
este migrarea de la un partid la altul sau acceptarea de membri INACTIVI, POLITICA din pacate manipuleaza masa de DOBITOACE si ca atare nu va reusi nimic BUN, ce sa faci cu UN BOU cand poti alege un TAUR?
Postat 10 Ianuarie 2011, 15:03 de annncuuutttta
sa fie asa?
mi se pare mie ca si politica se poate asemana cu un KUPLERAI? si daca tot e la moda si in societatea noastra, de ce sa ne miram ca nu a ajuns la nivel de partide (nu intre politicieni) - ca sa vezi ca totul are un pret in ziua de azi - o fi asta piata libera de desfacere? - din pacate, ar fi prea mare pretul pentru a nu se face o alianta, nu ca ar fi imposibil, dar liberalii capitalisti (ma refer la aia din capitala) se grabesc sa roada ciontul (ca doar asa se zice pe la noi) - si cu toate greselile care le are Bolo, tot el e de preferat la ora actuala pt Oradea - asta pt ca nici un alt din opozitie nu demonstreaza opusul
Postat 10 Ianuarie 2011, 14:51 de neil
replica la articol
De putatul Stefan Seremi sa-si vada de partid si de filiala PiDilLie portocalie Bihor casa scoata un scor electoral bun,sa-si vada de afaceri sa-i faca Virtopul zona turistica ministreasa Udrea ,sa-i faca afacerea ,,fezabila ``, nu sa spuna si sa enuntze prostii debitate din lipsa de subiecte ,de ce nu spune ce o sa faca pentru amaritii de romani simplii bihoreni ?adica nu o sa faca NIMIC ,ca si pina acum asta de ce nu spune ? si apoi sa suna despre celelalte partide ce fac si ce nu fac pentru romani ?S-a gasit sa repete ca si un papagal PiDiLiu portocaliu ce au zis alti inaintea lui :))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 10 Ianuarie 2011, 07:51 de Romanul Simplu
...
la fel cum a fost alianta intre pnl si pdl, la fel cum a fost alianta intre pdl si psd, asa poate fi alianta intre pnl si psd. la fel ca intr-o telenovela. fiecare cu fiecare.
Postat 09 Ianuarie 2011, 22:49 de ...
n-am uitat de petru filip
credeti ca am uitat de Petru Filip si ce a pierdut Oradea cu PDL? nu iubim nici PSD-ul, sa nu o creada nimeni, dar il preferam pe Bolojan (cred ca ar fi mult mai capabil decit Boc) , oricum , scimbarea in Oradea se vede, din pacate nu se poate vedea asa cum ne-am dori, dar consecintele PDL-ului si PSD-ului din Bihor sunt greu de evitat sau de schimbat - felicitari Bolojan
Postat 09 Ianuarie 2011, 20:47 de neil
alianta
alianta cip-cirip miau-miau are tot atatea sanse de reusita cat are un porc sa zboare deasupra oradiei. in ce priveste partidul agenda 2019, nu pot sa spun decat PA 2019. adica veci pururi.oricum pa 2019 se termina in 2016 conform spuselor lui porumbacu. scuze, porumbelu.
Postat 09 Ianuarie 2011, 17:15 de oradean
Epoca "portocalie-zöld-blonda". Ep. Preocupări de guvernant: "Capra" opoziției!
1. "Este o alianță între un partid și un trust mass media". Dar în decembrie 2004, când ați ajuns la guvernare, doar datorita parlamentarilor din partidului dlui Voiculescu, ce alianță a fost? 2. Dle Seremi, pentru câte zile va ajunge actualul salariu minim pe economie?
Postat 09 Ianuarie 2011, 15:39 de (tot un) stefan
Logica de bun simt.
Omul are doua maini:stanga si dreapta,pe care le foloseste dupa necesitati, drept urmare, si in politica stanga si dreapta se pot completa in functie de nevoile cetateanului.
Postat 09 Ianuarie 2011, 14:36 de safe
nu-i bai
nu-i bai ca nu va dura, important este sa dureze pana scapam de cancerul PDL...
Postat 09 Ianuarie 2011, 11:52 de dina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON