URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2011, 12:06

Româncă dată dispărută în urma cutremurului din Noua Zeelandă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie de origine română s-ar putea afla printre victimele seismului produs în Noua Zeelandă, aceasta fiind dată dispărută în urma catastrofei. Femeia, care lucra ca educatoare, s-ar fi aflat, la momentul producerii seismului, într-o clădire din Christchurch, care s-a dărâmat. Informaţia, oferită de unii membri ai comunităţii locale de români, care o caută, nu a fost confirmată deocamdată de Ministerul de Externe.

"Este vorba de o doamnă profesoară de limba engleză care preda într-o şcoală pentru elevi asiatici din clădirea CTV din centrul oraşului Christchurch şi care a colapsat în urma seismului", a declarat părintele Emanuel Crainic, paroh la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Christchurch.

Părintele a spus că femeia se numeşte Lia Harca şi că el a fost contactat de un fiu al acesteia din România care i-a spus că nu reuşeşte să dea de ea. Crainic a mai precizat că nici fiul şi nici soţul acesteia din Christchurch nu reuşesc să o găsească. "Deocamdată s-au reluat căutările în clădirea CTV cu ajutorul lămpilor de noapte, iar faptul că dânsa nu este nici printre victime este un semn dătător de speranţe", a spus părintele.

Emanuel Crainic a spus că a luat legătura şi la Crucea Roşie, care continuă căutările. "O căutăm şi în spitale, dar nu am dat încă de ea".

Din datele preotului Crainic, în oraşul devastat de cutremur se află o comunitate de circa o mie de români. "Nu ştiu dacă mai este vreun român rănit sau dispărut. Cei care au suferit pagube în urma cutremurului s-au mutat la rude", a menţionat el.

Preotul a mai spus că deocamdată informaţiile sunt contradictorii: televiziunile au relatat în urmă cu câteva ore că 15 persoane dintr-o clasă din acea clădire ar fi fost găsite în regulă, iar potrivit unei alte informaţii, echipele de căutare ar fi abandonat căutările din locul respectiv, care între timp fusese afectat şi de un incendiu.

Cel puţin 75 de persoane au murit şi alte 300 sunt date dispărute în urma cutremurului din Noua Zeelandă, unde echipele de salvare continuă miercuri eforturile de găsire a supravieţuitorilor în oraşul Christchurch. Statele Unite, Japonia şi Australia au trimis echipe de intervenţie pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare. Cutremurul a avut loc marţi, la ora locală 12.51 (2.51, ora României), la 5 kilometri de Christchurch şi la o adâncime de numai 4 kilometri.

Seismul s-a produs la şase luni după un alt cutremur, cu magnitudinea 7, înregistrat în aceeaşi zonă, care nu a provocat însă decât pagube materiale. Noua Zeelandă, situată în aşa-numitul "cerc de foc" al Pacificului, înregistrează anual circa 15.000 de mişcări seismice. Cel mai grav cutremur produs în Noua Zeelandă a avut loc la 3 februarie 1931 în golful Hawke şi s-a soldat cu 256 de morţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON