Rocky de Oradea: Un orădean a obţinut în Belgia ca boxer profesionist 14 victorii din tot atâtea meciuri

Ca un drog, boxul l-a acaparat total pe un orădean care, deşi s-a apucat târziu de acest sport, a adunat în doar şase ani un palmares la care alţii doar visează.

Acasă la el aproape un necunoscut, Alexandru Jur are în schimb o mulţime de fani în ţara adoptivă, Belgia, unde a câştigat toate cele 14 meciuri pe care le-a disputat la profesionişti, devenind campionul naţional şi campion al ţărilor francofone. Chiar dacă până la aproape 25 de ani nici măcar nu intrase într-o sală de box...

Pasiune târzie

În adolescenţă, la fel ca alţi băieţi de vârsta lui, Alexandru a încercat luptele libere, apoi a învăţat karate kyokushin alături de multiplul campion european Marius Ilaş. Spre deosebire de maestru, n-a făcut însă performanţă, iar adevărata pasiune şi-a descoperit-o abia câţiva ani mai târziu, după ce s-a dus la muncă în Belgia. Aproape din întâmplare. "Am căutat o sală de karate prin zona unde ne-am stabilit, dar n-am găsit. În schimb, era un centru de box mai aproape de casă", povesteşte orădeanul, angajat la o firmă de termopane din oraşul Liege.

Interesul pentru acest sport, despre care britanicii spun că este al gentlemanilor, s-a manifestat rapid, chiar dacă la început, din cauză că încă nu cunoştea bine limba franceză, se înţelegea doar prin semne cu antrenorul. Acesta l-a încurajat, i-a spus că are talent înnăscut şi chiar i-a propus să participe la competiţii, pentru început ca amator. "Ca începător, ar fi trebuit să mă pregătesc cinci luni înainte de a susţine primul meci la amatori, dar după numai trei luni clubul mi-a programat prima partidă. Am pierdut-o. Al doilea meci, însă, l-am câştigat prin Knock-Out", a povestit BIHOREANULUI Alex, aflat acum într-o vizită acasă la Oradea.

Stânga ucigaşă

Tânărul a dedicat tot mai mult timp boxului, mergând la antrenamente şi pregătindu-se fizic atât înainte, cât şi după orele de muncă. Iniţial a luptat, cum era normal, la amatori, la categoria grea, 81-91 kilograme. Odată, după o partidă, a stat pe tuşă două luni fiindcă din cauza loviturilor a trebuit să-şi facă o operaţie la nas. Apoi, destul de repede, a schimbat atât categoria, trecând la semigrea, precum şi clubul, devenind membru al GMG Cheratte, unul dintre cele mai renumite din Belgia, chiar dacă pentru asta trebuia să facă navetă patru ore.

Schimbările i-au prins însă bine. În scurt timp, Alex a câştigat campionatul Belgiei la amatori, iar în 2011 a făcut pasul către profesionism. "Am trecut la profesionişti pentru că în zonă nu mai aveam adversari", explică orădeanul. Deşi, spre deosebire de mulţi adversari, era totuşi începător, Alex s-a impus în faţa tuturor, câştigând toate cele 14 meciuri pe care le-a disputat cu luptători din Belgia, Slovacia, Spania, Germania şi chiar Columbia. Cinci din ele le-a adjudecat spectaculos, prin KO.

"Totul depinde de ceea ce îţi doreşti. Secretul meu n-a fost altul decât munca", spune Alexandru, care datorită calmului a început să fie numit de colegi "Le Professeur". "La profesionişti nu loveşti în prostie, ai timp să-ţi faci strategia. Eu sunt foarte calculat, nu mă arunc aiurea, dar am o stângă bună cu care i-am făcut KO pe câţiva", zice sportivul.

Boxul, un virus

Anul trecut, în urma unui meci disputat cu un belgian, Alex a obţinut titlul de campion naţional al ţării adoptive, pe care îl deţine şi acum, câştigând, de asemenea, şi campionatul rezervat pugiliştilor din ţările francofone, organizat de World Boxing Council (WBC). În ciuda succesului şi a programului din ce în ce mai încărcat, a decis totuşi să nu renunţe la jobul de zi cu zi, cel de tâmplar PVC. "La un anumit nivel se poate trăi doar din box, dar eu sunt plătit doar pentru meciuri", zice Alex, tată al unui băieţel de 8 ani.

Ajuns la 30 de ani, orădeanul a început să se gândească şi la momentul retragerii. "Mai am cam doi ani de carieră ca lumea. Acum, de exemplu, sunt accidentat la spate şi fac recuperare, dar mă gândesc serios ca după primul meci pe care îl voi pierde să mă las de box. Ar fi un motiv...". De altfel, recunoaşte că nu îşi doreşte deloc ca fiul lui să-i calce pe urme. "Când ajungi la performanţă este extrem de greu", motivează el.

Alex a realizat asta târziu, când era deja prins în corzi. "Boxul a devenit pentru mine ca un virus, ca un drog. Am momente în care simt că o iau razna dacă nu mă duc la antrenament". Un "drog" căruia, totuşi, cel puţin până acum, nu i-a simţit decât efectele pozitive...