URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 August 2017, 16:52

Reguli în deliberare: Primăria a supus dezbaterii publice noul regulament de urbanism al Oradiei

Reguli în deliberare: Primăria a supus dezbaterii publice noul regulament de urbanism al Oradiei RĂMÂN AŞA! În forma propusă a regulamentului de urbanism, terenurile agricole, livezile şi viile aflate în extravilanul oraşului nu vor putea fi introduse în intravilan şi sistematizate printr-un plan urbanistic (foto: Ovi D. Pop)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regulamentul de urbanism al oraşului, cu care are de-a face oricine doreşte să ridice sau să modifice o construcţie, va fi revizuit. Actualizarea este necesară pentru implementarea noului Plan Urbanistic General, aprobat în 2016, astfel că Instituţia Arhitectului Şef organizează o dezbatere publică la care cei interesaţi sunt invitaţi să participe.

Recomandat, nu obligatoriu

Orice cetăţean poate consulta forma proiectată a regulamentului pe site-ul Primăriei, la secţiunea "Dezbateri publice", sau direct la sediul Instituţiei Arhitectului Şef, în zilele de marţi şi vineri, între orele 13 şi 15. Modificările sunt uşor de observat: prevederile adăugate sunt evidenţiate cu roşu, cu albastru propunerile menite să rămână reguli ce nu vor putea fi schimbate prin planuri urbanistice, iar cu galben prevederile ce se doresc eliminate.

În multe cazuri, se propune o înlesnire a regulilor existente. De pildă, dacă în forma actuală regulamentul impune că imobilele noi ale instituţiilor publice trebuie să aibă parcări supraterane sau subterane, în forma modificată această obligaţie devine o recomandare. De asemenea, accesul la mall-uri sau showroom-uri se recomandă să se facă din străzi cu circulaţie redusă, nemaifiind o obligaţie. O altă relaxare a regulilor se referă la regimul de înălţime în cartierul Seleuş, unde clădirile vor putea avea până la 12 metri în loc de 9, cum este în prezent.

Scandal rezolvat

O modificare substanţială ce vizează toate zonele de urbanizare prevede că autorizaţiile de luare în folosinţă a obiectivelor se vor elibera doar după cedarea către administraţia publică a suprafeţelor de teren destinate organizării tramei stradale, ea fiind introdusă după ce mai mulţi orădeni, dar şi consilierii PSD şi UDMR, au acuzat Primăria că îi obligă pe cei care vor să-şi ridice construcţii să doneze teren pentru realizarea drumului acolo unde acesta nu este suficient de lat.

Orădenii care au sugestii referitoare la forma de regulament propusă sunt îndemnaţi să le transmită personal la Centrul pentru relaţii cu publicul (parter Primăria Oradea) sau pe adresa de email arhitectsef@oradea.ro, până cel târziu pe 18 august 2017. Şi, bineînţeles, să le susţină la dezbaterea ce va avea loc pe 21 august, de la ora 15, în sala mare a Primăriei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Vacs!
Birtinezul are numarul minim necesar de consilieri pt. a vota orice tampenie vrea! Si vrea! Tot mai mult!
Postat 16 August 2017, 08:09 de pinonel
Urbanismul in Oradea este sinonim cu esecul.
Nicio viziune, doar betoane multe ...
Postat 13 August 2017, 17:49 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON