URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Septembrie 2014, 10:46

Reciclează şi tu! Orădenii, invitaţi din nou să scape de uleiul uzat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care au ulei de gătit uzat acasă vor putea scăpa de el sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10 şi 14, cu ocazia unei noi colectări organizate de Asociaţia Societatea Carpatină Ardeleană 91 Oradea, care reia acţiunea odată la 3 luni.

Centrele de colectare vor fi în număr de patru şi vor fi amplasate în cele mai frecventate zone ale oraşului: unul în centru pe strada Independenţei, lângă statuia lui Mihai Eminescu, altul în parcarea Lotus Center, lângă semafor, un altul lângă piaţa Decebal, înspre pod, iar încă unul în faţa pieţei agroalimentare cetae.

"Este recomandat ca uleiul folosit să fie răcit şi turnat înapoi în flaconul lui sau în orice recipient incasabil curat, cu capac etanş, şi să fie păstrat aşa până la predare", a precizat Lilla Bara, coordonatoarea proiectului.

Potrivit acesteia, toţi cei care se prezintă cu ulei uzat la punctele de colectare vor participa la o tombolă cu premii, câştigătorii urmând să fie anunţaţi prin telefon. "Să nu uităm, avem numai un singur Pământ!", a mai transmis Bara.

Uleiul uzat colectat este predat companiilor care se ocupă cu transformarea lui în biodiesel. Un singur litru de ulei deversat poluează un milion de litri de apă. Cum cea mai mare parte din uleiurile folosite în bucătărie ia în final drumul chiuvetei, zilnic se agravează una din cele mai mari poluări cu care se confruntă planeta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
M-ai convins, Ioane!
Ioane, m-ai convins! Imi iau si eu tractor!
Postat 07 Septembrie 2014, 15:09 de Dani
Ce tampenie! Sa dai uleiul pe degeaba!
O fi bun uleiul la tractor sau la biodesel (adica il dai gratis si-l cumperi cu 6lei! prosti suntem, manca-ne-ati p***a!), dar cea mai buna utilzare este producerea sapunului de casa. Putina lume stie dar sapunurile pe care le cumparam nu contin glicerina, aceasta se extrage si se introduce in cosmeticele de lux. Pe cand in sapunul de casa este glicerina berechet. Ce este glicerina si de ce-i benefica? Un exemplu : orice crema pt. piele catifelata, vorbesc de produse de calitate, nu de stifturi, contine glicerina si glicerina din grasimi naturale, nu glicerina de sinteza, obtinuta din petrol.
Postat 06 Septembrie 2014, 17:03 de al chimistu
U650
Eu il filtrez si-l bag la tractor. Mai imi dau vecinii, neamuril;e de la oras, dar e putin. Iar uleiul de motor ars il vand cu 1 leu litrul. La cei de la D&C care se incalzesc cu el. Asa ca prostia cu ,,da-l gratis" nu mai tine nici la tarani
Postat 06 Septembrie 2014, 15:03 de ioan
Tiganii...
Il recicleaza tiganii fara probleme...
Postat 06 Septembrie 2014, 14:05 de gyges77
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON