URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Februarie 2010, 11:09

PSD Bihor şi-a delegat aleşii pentru Congres

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programată în sala mare a Primăriei, Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD Bihor a început cu un moment festiv prin care cei 141 de participanţi prezenţi (din 171 convocaţi) au ţinut să-i mulţumească unui coleg care s-a retras din activitate. Ajuns la 84 de ani şi recent victorios în lupta cu un cancer, Gavril Coltău a predat funcţia de preşedinte al organizaţiei de pensionari, primind-o în schimb, în aplauzele colegilor, pe cea de preşedinte de onoare al acestei organizaţii.

Curtaţi de Geoană şi Năstase

După acest moment, totuşi, emoţionant, preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Bihor, consilierul judeţean Emilian Pavel, a citit mesajul adresat participanţilor de liderul în funcţie al partidului, Mircea Geoană.

"Întrebarea legată de câştigarea alegerilor din 2012 este obiectivul care trebuie să ne preocupe pe toţi", "vrem să aducem PSD în postura de câştigător, cu 40%, al următoarelor alegeri" şi "partidul trebuie să-şi apere aleşii locali împotriva abuzurilor puterii" au fost cele trei idei importante transmise de Geoană PSD-iştilor bihoreni, pe ale căror voturi mizează la Congresul de săptămâna viitoare.

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a transmis şi mesajul primit telefonic pentru social-democraţii bihoreni de la preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, principalul contracandidat al lui Geoană. "Vă transmit tuturor multă sănătate" şi "PSD trebuie să fie un partid puternic şi coerent indiferent cine va fi la conducerea lui", a spus Năstase, citat de Mang.

Power to the people

Participanţii la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor au aprobat prin vot, apoi, amendamentele de modificare a statutului partidului. În esenţă, acestea dau mai multă putere reprezentanţilor organizaţiilor judeţene, dar în acelaşi timp asigură condiţii pentru victoria echipei Geoană la Congres.

Conform propunerilor făcute, funcţiile de conducere vor fi obţinute prin candidaturi pe echipe şi nu individual, astfel încât viitorul preşedinte al PSD să-şi asigure susţinerea tuturor vicepreşedinţilor.

Raţiunea acestei propuneri de modificare a statutului PSD fusese explicată, înaintea Conferinţei Judeţene, de senatorul Ioan Mang la o întâlnire cu ziariştii, unde a spus că "până acum, partidul a avut un preşedinte şi o mulţime de personalităţi, fiecare cu echipa lui, iar unii, în campanie, n-au ştiut cum să apese frâna mai tare. De acum, dacă amendamentul va fi votat la Congres, vom avea o echipă care dacă va câştiga va rămâne, dacă va pierde va pleca în bloc. Singurul dezavantaj este că s-ar putea ca prin această formulă mari personalităţi ale partidului să nu facă parte din echipa de conducere".

De asemenea, conform amendamentului ce va fi susţinut la Congres de PSD Bihor, urmează ca rolul Consiliului Naţional al partidului, care se întruneşte o dată sau de două ori pe an, să fie diminuat, iar în schimb să crească atribuţiile Comitetului Executiv, care se întruneşte lunar şi este format din reprezentanţii organizaţiilor judeţene.

29 la Bucureşti

La următorul punct al ordinii de zi, participanţii la Conferinţă şi-au votat cei 29 de delegaţi pentru Congresul partidului, numărul acestora fiind stabilit în funcţie de rezultatul alegerilor din 2007 (europarlamentare), 2008 (locale şi parlamentare) şi 2009 (europarlamentare şi prezidenţiale).

Din delegaţia PSD Bihor vor face parte cei tre parlamentari (senatorul Ioan Mang şi deputaţii Sonia Drăghici şi Ioan Roman), alţi şase membri ai Consiliului Naţional al partidului, preşedinţii organizaţiilor locale din Oradea, Salonta şi Marghita şi ai celor zonale din Ceica şi Ştei, responsabilii de colegii care au condus campaniile electorale în 2008 şi 2009, precum şi primarii de localităţi care au obţinut 40% din voturi la primul tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
replica
@PeSeDist galant locurile sunt limitate in delegatia bihoreana care merge la congres 29 de delegati +cei 3 parlamentari PSD-e de Bihor , dar totusi duceti-l si pe jurnalistul Adrian Cris ca intoteauna a scris articole elogiatoare la adresa PeSeDeului si a conduceri judetene de partid PSD-e.Romanul simplu ea fost la Salonta cind a venit mircea Geoana prostanacul la sala de cultura din oras ,iar jurnalistul Adrian Cris era imbracat intr-omscurta rosie pe care era scris PSD si intreba disperat in spatele saliiasistentza ,care sunt tineri care comercializeaza folie de nylon numiti de Mircea Geoana prostanacul :)))))))))))) nu a scris de grupuyl de revolutionari de la Arad care au intrat in sala agitint un baner cu un protest scris pe el ,de acest lucru nu a scris, noah bine ca nul-a vazut pe @Romanul Simplu.Acerasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 18 Februarie 2010, 10:35 de Romanul Simplu
Hai cu noi
INVITATIE adresata lui ADRIAN CRIS, sa vina cu delegatia bihoreana la Bucuresti, la Congres. Promitem ca nu-l mai aducem inapoi.
Postat 17 Februarie 2010, 20:02 de PeSeDist galant
Replica la articolul senatorului PSD-e Ioan Mang
Domnule senator PSD-e Ioan Mang sunteti un oportunist duplicitar se stie ca o sa votati Mircea Geoana ca presedinte al PSD -e la congres ,dar cu sarcasm si batjocoritor transmiteti mesajul lui Adrian Nastase ,nu mai vorbim despre Miron Mitrea ,,din cauza lui PSD-e este asa cum este acuma ,,FALS`` ci ,,din cauza lui Mircea Geoana Prostanacul PSD-e este asa cum este acuma `` ADEVARAT.Va-ti ales cei din conducerea PSD-e Bihor intre voi ca sa mergeti la congresul PSD-e,nu au al;es membri simpli de partid delegati, dar partidul PSD-e nu este al dumneavoastra domnule senator PSD-e ,si nici al acolitilor lingai ai dumnevoastra ,ci el este al tuturor membrilor de partid PSD-e fier ei si simpli,aceta inseamna democratie sociala interna in partid , iar modificarile pe care le-ati votat din statut nu vor aduce supunere si ,,democratie autoritatra totalitara `` in partid ci numai anarhie si haos,si scindarea partidului PSD-e in mai multe partiduletze.Talibanii rebeli fanatici din PSD-e Bihor nu ne este frica ,scoatetine din partid si la urmatoarele alegeri o sa va votati singuri voi cei din conducere a PSD-e ,iarasi voi intre voi .Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 14 Februarie 2010, 09:27 de Romanul Simplu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON