URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 August 2012, 17:35

Proxenetul care şi-a scos nevasta la produs, trimis din nou în judecată, pentru alt lot de curve

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a anunţat, miercuri, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea, au finalizat cercetările în cazul unui salontan de 34 de ani, pentru trafic de persoane şi proxenetism.

Procurorii DIICOT, care au coordonat ancheta, au dispus trimiterea în judecată a lui Hanyecz Atilla, este acuzat că, în primăvara acestui an, a racolat patru prostituate pe care le-a scos la produs în apartamente din municipiile Oradea şi Salonta.

"Clienţii erau racolaţi direct de către suspect ori acostaţi pe stradă. Tariful practicat oscila între 30 şi 100 lei, în funcţie de preferinţele clientului, iar suspectul îşi însuşea banii obţinuţi de femei ca urmare a practicării prostituţiei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Bărbatul a fost arestat în cursul lunii iulie şi trimis în judecată în stare de arest preventiv. "Pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale a acestuia, poliţiştii BCCO Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Hanyecz Atilla este multirecidivist, fiind condamnat deja în două dosare pentru proxenetism şi trafic internaţional de prostituate şi judecat pentru aceleaşi fapte în alte două cauze penale, Împreună cu orădenii Adrian Sandu, Daniel Maticiuc şi Vasile Hanciu, respectiv cu un cetăţean italian, Paolo Aliprandi, bărbatul a scos din ţară 14 tinere cu vârste între 15 şi 28 ani, pe care le-a obligat să se prostitueze în zona Brescia. Printre fetele exploatate sexual de Hanyecz s-a numărat şi propria lui soţie, pe care a vândut-o pe 1.500 euro unor alţi proxeneţi, ameninţând-o că, dacă se opune, nu îşi va mai putea vedea copilul.

Gruparea a fost destructurată în 2006, după o anchetă complexă a autorităţilor judiciare române şi italiene, pornită de la dezvăluirile făcute poliţiei italiene de o adolescentă fugită din locuinţa unde era ţinută prinzonieră de membrii filierei. Hanyecz a fost condamnat la 10 ani de închisoare din şi-a ispăşit doar o parte, fiind eliberat condiţionat în decembrie anul trecut, după care, însă, s-a reapucat de afaceri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ce vi-am zis eu :)
De pe strada :) E buna , hey baiatul nu vrei sa urci pana la etajul 5 din blocul ala ca te asteapta una buna acolo ! hahahha
Postat 08 August 2012, 20:11 de B
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON