URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Aprilie 2010, 11:40

Primăria finanţează două festivaluri studenţeşti

Începând cu cea de-a doua parte a lunii mai, Oradea va găzdui prima ediţie a festivalului studenţilor Stud Fest Cultural Oradea. Consiliul Local a aprobat joi lista celor 196 de proiecte care primesc finanţare de la bugetul local pentru organizarea de evenimente, iar Fundaţia Alternative România a primit pentru festival cea mai mare sumă alocată anul acesta organizaţiilor neguvernamentale: 60.000 lei.

„Se va organiza un festival al studenţilor cum n-a mai fost până acum la Oradea cu un program foarte complex care cuprinde expoziţii de artă, concerte, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice, lansări de carte şi concerte", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă consilierul local Florica Cherecheş, membru în comisia care a aprobat finanţările.

De asemenea, fundaţia a mai primit finanţări în valoare de 28.150 lei pentru organizarea Stud Fest Tineret care completează primul festival prin organizarea de competiţii sportive, seminarii pe teme ştiinţifice şi o acţiunie de strângere de cărţi pentru studenţii din Basarabia. Acţiunile vor culmina cu un târg al ONG-urilor şi organizarea Balului Studenţilor. „Manifestările se vor întinde pe o perioadă mai lungă, dar grosul evenimentelor va avea loc undeva după jumătatea lunii mai", a spus Cherecheş.

Spre deosebire de anii anteriori, când a încercat o „nivelare" a finanţărilor către ong-uri, în 2010 comisia formată din consilieri locali a preferat să aloce sume mai mari pentru un număr mai mic de organizaţii. „Am preferat să finanţăm organizaţiile care lasă ceva concret în urma lor, fie că au făcut ceva pentru diferite persoane fizice, fie că au făcut ceva bun pentru comunitate, şi să punem un accent mai mic pe organizarea de conferinţe şi publicarea de pliante, acţiuni care consumă foarte multe resurse financiare", a spus consilierul local.

Bugetul total alocat de Consiliul Local acţiunilor organizate de ONG-urile locale s-a ridicat anul acesta la 1,5 milioane lei, sumă pentru care s-au depus nu mai puţin de 315 cereri de finanţare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON