URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2014, 13:15

Prima înfrângere pentru voleibalistele de la CSU Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Echipa de volei feminin CSU Oradea a suferit sâmbătă prima înfrângere din această ediție de campionat. Evoluând în deplasare, la Târgu Mureș, în sala de sport a Universității de Medicină și Farmacie, în compania echipei locale CSU CNE Medicina, orădencele au cedat cu scorul de 0-3, după ce au pierdut seturile cu 16-25, 17-25 și 12-25.

Lider al clasamentului după cele trei victorii obținute în primele etape, fetele de la CSU Oradea au înregistrat astfel prima înfrângere în urma disputei cu echipa mureșeană, o echipă „cu un lot de sportive de mare perspectivă, reprezentând centrul național de excelență, care cuprinde, la Târgu Mureș, cele mai valoroase tinere jucătoare ce pot face saltul oricând în primul eșalon", după cum a declarat Paul Alexi Szabo, antrenorul secund al formației orădene.

Jocul a durat 70 de minute, în care universitarele orădence nu au reușit să repete evoluțiile din meciurile anterioare. Greșelile din apărare, în special la preluarea din serviciu și blocaj au permis gazdelor să controleze jocul în totalitate. Încercările repetate de a pune ordine în execuțiile individuale nu au avut efectul scontat, echipa din Târgu Mureș evoluând cu precizie și eficiență maximă.


CSU CNE Medicina Târgu Mureș - CSU Oradea 3-0 (25-16, 25-17, 25-12)

CSU Oradea: Ungur Camelia (cpt.), Haidu Roxana, Chende Bianca, Gardan Lavinia, Boiț Andreea, Carțiș Simina, Ștefan Cristina (libero), Cseke Andreea, Horvath Reka, Domnița Mădălina, Ienciu Denisa și Ponorean Nicoleta. Antrenor: Szabo-Alexi Mariana

CSU Medicina CNE Târgu Mureș: Cauc Alexandra, Ioan Raisa, Babas Alexandra, Lovasz Timea, Teianu Sonia (cpt.), Apostol Cristina, Pașca Bianca, Varga Eliza, Dobriceanu Laura, Pețan Boglarka, Molnar Laura și Rancz Lea (libero). Antrenori: Bokor Istvan și Szabo Dan.

În celelalte partide ale etapei a IV-a din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin, CSS2 Baia-Mare a întrecut CSU Politehnica Timișoara cu scorul de 3-1, iar  CET Govora CNMB Rm. Vâlcea  a dispus cu același rezultat, de 3-1, de  ACS Agroland Timișoara.

CSU Oradea rămâne pe primul loc al clasamentului, în pofida înfrângerii, la egalitate cu CSS2 Baia-Mare totalizând 8 puncte, dar are un setaveraj mai bun.

În următoarea etapă, CSU Oradea va evolua pe teren propriu, împotriva echipei CET Govora CNMB Rm. Vâlcea, într-un joc programat sâmbătă, 22 noiembrie, la Sala Polivalentă a Universității din Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON