URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Mai 2012, 14:06

Prefectul Gavrilă Ghilea şi-a luat adio de la funcţie şi colaboratori, "înţepându-l" pe singurul de care n-a fost mulţumit: fostul şi viitorul subprefect Cristian Bitea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ultima sa conferinţă de presă ca prefect, Gavrilă Ghilea a ţinut să amintească faptul că încă de la instalarea în funcţie a spus că este conştient de faptul că orice funcţie este efemeră, şi că el personal şi-a exercitat-o conform legii, pentru a fi un bun reprezentant al guvernelor Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi pentru a-şi pune experienţa administrativă în slujba locuitorilor judeţului.

"În interesul bihorenilor"

"Acum trei ani şi trei luni, când am fost instalat în demnitatea publică de prefect, am spus că ştiu că va veni şi momentul când va trebui să părăsesc această poziţie. În aceşti trei ani şi trei luni, mi-am folosit experienţa în administraţia publică încercând să duc la îndeplinire programul de guvernare şi să fiu un garant al respectării legalităţii în judeţ. Am intervenit în interesul bihorenilor ori de câte ori a fost nevoie, am încercat să fac bine semenilor mei ori de câte ori mi-a stat în putinţă", a spus Ghilea, amintind câteva asemenea momente de nevoie, precum greva minerilor de la Băiţa, inundaţiile din Moldova (când a asigurat ajutoare pentru sinistraţi şi a organizat o tabără pentru copiii acestora).

De asemenea, Ghilea a amintit şi momentele când a atacat acte administrative ale consiliilor locale şi judeţene, atunci când a considerat, împreună cu juriştii din instituţie, că acestea nu respectau legea, dar a precizat că nu a făcut-o din interes politic sau cu rea-credinţă. "De fiecare dată am explicat care au fost argumentele şi care a fost gândirea când am luat asemenea măsuri, de aceea cred că pot sta cu capul sus astăzi", a spus Ghilea.

În apărarea guvernelor Boc şi MRU

Gavrilă Ghilea a spus, pe de altă parte, că este convins de justeţea măsurilor luate în contextul crizei economice de guvernele pe care le-a reprezentat, şi că aceste măsuri îşi vor arăta "roadele" mai târziu: "Au fost trei ani şi trei luni de criză, cu multe dificultăţi şi proteste sociale, de multe ori desfăşurate aici, în faţa Prefecturii. De altfel cred că cele două guverne, Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, au plătit pentru aceste măsuri nepopulare, dar eu am convingerea că ele vor contribui la relansarea economiei".

Tot în legătură cu meritele celor două guverne, Ghilea a spus că acestea au alocat sume importante de bani pentru judeţul Bihor, care s-au regăsit în sănătate, în infrastructură şi în mediu, şi nu ar fi corect să se uite acest lucru sau să se laude alţii cu el. "În sănătate, în infrastructură şi mediu au fost investiţii ale Guvernului României, care rămân în urma noastră. Aş vrea să subliniez că unii n-au ezitat să-şi aroge merite pentru acest lucru, deşi n-au avut nicio contribuţie", a spus Ghilea.

Săgeată spre Bitea

În finalul prezentării sale, Gavrilă Ghilea a mulţumit personalului instituţiei pe care a condus-o şi a spus că, exceptând o singură persoană, a avut o relaţie de colaborare bună şi foarte bună cu toţi angajaţii. Fără a-i spune numele, el l-a "înţepat" astfel pe fostul său subprefect din 2010, Cristian Bitea, demis atunci tocmai ca urmare a faptului că acesta îi submina autoritatea, dar repus în funcţie, acum, de Guvernul Ponta.

"Cu o singură excepţie, am avut o relaţie de colaborare bună şi foarte bună cu toţi colegii din instituţie", a spus Ghilea, iar când a fost întrebat dacă "excepţia" este Bitea, nu a negat, dar nici n-a vrut să insiste: "Eu n-am dat niciun nume, dar dacă spuneţi dumneavoastră..."

Întrebat, de asemenea, din ce motiv nu a fost prezent miercuri la ceremoniile organizate de Prefectură cu ocazia Zilei Europei şi a Zilei Victoria la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, Ghilea a răspuns că nu a dorit să işte discuţii, deşi încă deţine funcţia de prefect, pentru că actualul Guvern nu i-a comunicat revocarea ori demiterea.

Ghilea a mai spus că, din informaţiile pe care le are, succesorul său va fi Claudiu Pop (fost subprefect în 2009, când PDL guverna împreună cu PSD) şi că subprefectul Cristian Bitea a şi fost numit în prima şedinţă a Guvernului Ponta, doar că Hotărârea de Guvern încă nu a fost publicată.

Înapoi în PDL

Întrebat, în fine, cum îşi va continua cariera, Gavrilă Ghilea a declarat că, imediat ce va primi comunicarea privind eliberarea sa de funcţia de prefect, nemafiind constrâns să nu facă politică, va reveni în PDL, unde a fost până la instalarea în fruntea Prefecturii, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Bihor. "Nemaifiind funcţionar public, voi reveni în politică, în partidul care m-a sprijinit să devin prefect", a spus Ghilea.

De asemenea, acesta a mărturisit că are şi regrete, dar preferă să plece din funcţie cu satisfacţia de a fi încercat să facă totul pentru a se achita de "sarcinile de serviciu": "Dacă aş spune că nu am niciun regret, nu ar fi aşa. Dar cel mai important a fost, pentru mine, că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a mă achita de sarcinile de serviciu", a încheiat Ghilea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Pt. cunoscatori
Asta, ghilea, e unul care a descoperit America aici in Romania ! S-a pripasit prin Oradea (este salajean), in '89 era un sefut de echipa la ACMRICh...in 20 de ani a reusit sa absolve facultati, masterate, doctorate, are un grup de firme...pai nu-i asta visul american ?!
Postat 11 Mai 2012, 06:59 de .
Muhaha
Ce dmnz va e asa ciuda pe PDleii ....au facut altii mai mult? Mars in plm si nu va mai plangeti ca niste pizde(la voi toti fura ca voi sunteti cei mai cinstiti )
Postat 11 Mai 2012, 01:59 de Muhaha
VAI DE CAPU VOSTRU
dragi oradeni utati-va si voi ce pareri sunt pro Bitea si ce pareri sunt contra Bitea!!!sa fiu mai concis cam toti cei care sunt bucurosi pt Bitea sunteti vai de capu vostru nici nu meritati sa va bucurati de societatea aceasta in care traiti!!!astia il reprezinta pe Bitea si dupa cum vorbesc imi spune ca nici Bitea nu e mai bun decat ei!!! pacat pentru Ghilea ca e un domn respectabil!!!
Postat 10 Mai 2012, 23:56 de Filip
Groaznic
nu puteau sa puna alt om decat Bitea vai si amar . Nu a meritat sa il schimbe pe Ghilea, este un om cinstit
Postat 10 Mai 2012, 23:23 de Ana
sa fim seriosi
Sunt membru PSD, dar stiu ca prefectul Ghilea, omul Ghilea nu este un om rau, este onest si cinstit in orice situatie
Postat 10 Mai 2012, 22:49 de inspectorul
GHILEA
ce GUSSSSA are cat o PUZZTA :))) sa te ia moartea sa nu cheltuiesty banii tataie ca te duci si pamantul o sa te ingroape in SOMN< amin!
Postat 10 Mai 2012, 21:45 de marssss
terenuri
functia si-a exercitat-o conform legi si cu faptul ca si-a intabulat 3 hectare de teren la padis.....rusine sa-i fie pentru acest furt daca nu cumva e mostenire de taicasu, respectiv primarul de BUNTESTI. Scursurile societatii,
Postat 10 Mai 2012, 20:11 de mada
SCURSORI
Du-te invartindu-te! Du-te! Unde s-a dus mutul cu iapa, daca se poate! Si ia-l si pe Seremi cu tine si pe toti sobolanii si sugacii! Arza-va langa!!!
Postat 10 Mai 2012, 16:32 de unul care va stie
HAHA!
Hahaha..asta e buna..poate e iubitul lui ghilea :)))))))))))
Postat 10 Mai 2012, 15:42 de HAHA!
Homo
Bitea e BIsexual sau homo,nu l-am vazut niciodata cu vreo fata:))))
Postat 10 Mai 2012, 15:35 de fellix
Slab!
"Acum trei ani şi trei luni, când am fost instalat în demnitatea publică de prefect, am spus că ştiu că va veni şi momentul când va trebui să părăsesc această poziţie. În aceştia trei ani şi trei luni, mi-am folosit experienţa în administraţia publică încercând să duc la îndeplinire programul de guvernare şi să fiu un garant al respectării legalităţii în judeţ. Am intervenit în interesul bihorenilor ori de câte ori a fost nevoie, am încercat să fac bine semenilor mei ori de câte ori mi-a stat în putinţă", a spus Ghilea, amintind câteva asemenea momente de nevoie, precum greva minerilor de la Băiţa, inundaţiile din Moldova (când a asigurat ajutoare pentru sinistraţi şi a organizat o tabără pentru copiii acestora)............E foarte bine ca iam ajutat pe acei oameni...dar in rest nu prea ai ce mentiona amice... SLAB DE TOT
Postat 10 Mai 2012, 14:37 de Damian
Drum bun!
Ai facut un mare, mare nimic pentru acest oras si acest judet! Asa ca poti pleca linistit! Toti o apa si un pamand
Postat 10 Mai 2012, 14:31 de Grig
Mafia PDL
Ti-ai facut si tu (alaturi de Tarle) plinul 3 ani si acum comentezi sa te afli in treaba! Ca ti s-a taiat ciolanu\\'. Asa e in p*ulitica tati. Firma la care esti acţionar majoritar are contracte bănoase cu statul, si cei de la ANI ti-au batut nu odata la usa. Audi-urile alea, A8, A4, A3 şi Q7 cum au aparut si cum le-ai invartit??????????? Din 2010 pana incoace, Construcţii Bihor SA a derulat si derulează cel putin 22 de contracte publice (adica tior venit lucrarile de la amicii de sus). PDL si USL sunt aceeasi teapa!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! DACA NU ERA BLAGA NU AJUNGEAI NIMIC. Vasile Blaga e singurul membru PDL care nu a uitat de unde a plecat, si singurul care a facut ceva pt Oradea. PDL Oradea in rest nu a facut nimic pentru acest oras, ci doar si-a batut joc de el! Asa ca sa plece linistiti.
Postat 10 Mai 2012, 14:29 de fostul PDL ist
Mai mult ca perfect
HAI LUCEAFARUL!(huilei).
Postat 10 Mai 2012, 14:26 de Sargon din Venetia
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON