URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2018, 09:33

Poftiţi la Roşia! Ateliere culinare şi de tradiţii populare, deschise pentru orice curios

Se anunţă un weekend plin în comuna bihoreană Roşia. Liceul Vocaţional Pedagogic Nicolae Bolcaş din Beiuş, alături de mai multe instituţii şi asociaţii partenere, organizează aici conferinţa "Repere practice în stimularea creativităţii", în cadrul căreia se vor ţine mai multe ateliere.

Acestea vor avea loc sâmbătă, între orele 10 şi 19.30, la pensiunea Codoban din satul Lazuri de Beiuş, şi sunt deschise pentru orice curios. Mai precis, va avea loc un atelier gastronomic, menit să reamintească de simplitatea şi pitorescul vieţii de la ţară. Participanţii vor găti două reţete tradiţionale: pancove şi ciorbă la tuci, adică ceaun.

Apoi, curioşii vor putea participa la o "Şezătoare roşiană", unde se vor cânta melodii tradiţionale. Folclorul va fi protagonist şi în al treilea atelier, "Tradiţii populare roşiene", care îşi propune să-i facă pe participanţi să descopere că nu poate fi altceva mai frumos decât moştenirea lăsată de înaintaşi în domeniul tradiţiilor populare.

În a doua parte a zilei, în prim plan vor fi ecosistemele din zona Roşia şi reperele turistice din Ţara Beiuşului. De asemenea, va mai avea loc un atelier "De la 2D la 3D", în care geometria va fi predată într-o manieră inedită, un altul despre desenul în creion dermatograf şi unul despre dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba engleză.

Pe lângă acestea, în cadrul conferinţei, dascălii din Bihor sunt invitaţi la o masă rotundă pe tema stimulării creativităţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON