URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Aprilie 2010, 12:10

Plătim cele mai multe taxe şi impozite din Europa!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Plătim cele mai multe taxe şi impozite din Uniunea Europeană, spune un studiu al Băncii Mondiale. În întreaga lume suntem pe locul al patrulea, cu taxele noastre absurde. Iată câteva dintre ele:

Într-o localitate din Prahova, companiile plătesc la primărie o taxa de aproape 200 de lei pentru orarul de activitate

În Constanţa şi Mamaia, firmele plătesc o taxă pe linişte, între 538 lei şi 16.500 de lei pe an, în funcţie de suprafaţa şi domeniul de activitate.

Ca să adune mai mulţi bani la buget, autorităţile s-au gândit să ne ia bani pentru apa care vine din cer. Aşa s-a născut taxa pe apă de ploaie

În total, cetăţeanul român plăteşte sute şi sute de astfel de taxe parafiscale. Mai exact 540.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
a
Taxa lui Bolo probabil o inteleg cei ca el . Care este justificarea sa impovarezi si mai mult cu taxe si impozite agentii economici in loc sa-i stimulezi sa deschida locatii noi si astfel sa fim atractivi din punct de vedere turistic . Bolojan nu stie nimic si se baga in tot . Statutul de dascal de scoala ajutatoare i se potriveste de minune .
Postat 06 Aprilie 2010, 08:08 de Vladimir
Bolo
Daca ai vrea sa te uiti mai atent (dar nu vrei) ai observa ca Bolojan isi JUSTIFICA aceasta taxa. Daca tu cu mintea ta iluminata reusesti sa gasesti vreo noima in taxele alea de mai sus.....esti mare.
Postat 05 Aprilie 2010, 22:41 de @vladimir
Si taxa lui Bolo ?
Dar ati uitat de taxa lui Bolo pentru baruri , restaurante ABC-uri sau cei care se trezesc noaptea din pat sa bea o bere . Cum de l-ati uitat tocmai pe favoritul vostru ?
Postat 05 Aprilie 2010, 21:41 de Vladimir
ATENTIE ROMANIA
STATI ASA CA E NUMAI INCEPUTUL !! ABIA ACUM URMEAZA SA SE MANIFESTE ADEVARATA MINTE CEEATOSRE SI INOVATOARE A POPORULUI ROMAN !!! O SA VEDETI TAXE SI MAI COMICE SI MAI ABERANTE SI STITI CE ??? O SA TREBUIASCA SA LE PLATIM INDIFERENT CATE SI CAT !!!! CA DOAR AU LEGEA DE PARTEA LOR !!!
Postat 05 Aprilie 2010, 15:04 de SCORTOSUL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON