URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Februarie 2018, 14:55

Pe străzile din România: Un şofer de 18 ani, reţinut de poliţiştii fiindcă a agresat un alt şofer, de 67 de ani, şi i-a distrus maşina (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Scene de violenţă pe şoselele din România: Un tânăr şofer de BMW a sărit la bătaie după ce un alt şofer, în vârstă de 67 de ani, i-a avariat uşor maşina.

Incidentul s-a petrecut, sâmbătă, în Botoşani. Tânărul l-a agresat pe şofer, care s-a baricadat în maşină, iar apoi i-a lovit cu pumnii şi cu o bâtă maşina, spărgând geamurile, toată scena fiind filmată de trecători.

În urma incidentului, tânărul agresor a fost reţinut timp de 24 de ore, a scris, duminică, adevărul.ro. El urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru distrugere, lovire şi tulburarea ordinii publice. 

Scandalul a început după ce şoferul în vârstă de 67 de ani, care conducea un Renault, nu a fost atent la schimbarea direcţiei pe altă bandă şi a lovit uşor BMW-ul condus de tânărul şofer care abia îşi obţinuse permisul de conducere. Deşi accidentul nu a fost grav, tânărul a sărit la bătaie, l-a ameninţat pe celălalt şofer şi i-a avariat la rându-i maşina.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
acte
clar sunt impotriva violentei de acest gen insa o intrebare de bun simt am si eu: oare ala cu clio o fi avand acte valabile pe masina aia? rca, permis, etc? intreb deoarece si pe la noi umbla prin oras masini cu numere din alte tari)ungaria, polonia, letoonia, etc) care nu platesc impozite la stat, nu cred ca au acte valabile, rca, permis, etc. daca ar sta vreo 2 saptamani politia pe ei nu cred ca nu ar face putina curatenie.
Postat 12 Februarie 2018, 07:30 de User anonimizat
bravo, mai, comentatorilor....
... ati remarcat BMW-ul si Bolojanul (am priceput gluma, stai linistit!) dar n-ati vazut politistii cu 2 de i din titlu?
Postat 11 Februarie 2018, 22:48 de ineuanul
Bavaria Motor Werke
BMWW-ul dauneaza grav sanatatii mintale din cauza tractiunii pe spate
Postat 11 Februarie 2018, 16:06 de excalibur
Tds
Bolojan e de vina si pt asta.
Postat 11 Februarie 2018, 15:10 de Sandu1201
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON