URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2013, 13:49

Pasionat de căţărări? Începe primul festival pentru împătimiţi, la Şuncuiuş

Pasionat de căţărări? Începe primul festival pentru împătimiţi, la Şuncuiuş (foto: CAR)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pasionaţii de căţărări sunt chemaţi de Clubul Alpin Român (CAR) la prima ediţie a Festivalului de escaladă CAR Climbing Fest, care oferă doritorilor ocazia de a descoperi o zonă spectaculoasă de căţărat: Pereţii Gri, din Şuncuiuş. Potrivit organizatorilor, zona "are un potenţial imens în ceea ce priveşte escalada sportivă".

"La ediţia de anul acesta a CAR Climbing Fest, Clubul Alpin Român îşi propune să atragă aproximativ 100 de căţărători în zonă. Vor exista 10 - 12 trasee cu grade între 7c şi 8b+ (grade de dificultate în escaladă după scara franceză - n.r) şi înălţimi de maximum 50 - 60 de metri şi 12 - 15 trasee cu grade între 6a şi 7c, cu înălţimi de maxim 25 de metri", a precizat, într-un comunicat, Cosmin Andron, preşedintele Club Alpin Român.

Competiţia se va desfăşura pe parcursul a trei zile, în perioada 27-29 septembrie, cu o singură probă pentru fiecare categorie.

Conform organizatorilor, sunt invitate să participe persoane independente sau înscrise într-un club ori asociaţie sportivă, care posedă cunoştinţele şi echipamentele necesare parcurgerii traseelor de escaladă sportivă în regim "cap de coardă".

Între altele, sâmbătă, 28 septembrie, concurenţii şi nu numai ei vor puta participa la o petrecere cu DJ Danaga.

Premiile vor consta în sume de bani, dar şi în echipamente. Taxa de participare este de 40 de lei. Concurenţii care se înscriu online până pe 20 septembrie vor primi cadou un tricol al festivalului. Formularul de înscriere poate fi găsit la adresa http://carclimbfest.clubulalpinroman.net, la secţiunea înscrieri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON