URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2016, 18:00

Orădenii sunt aşteptaţi să doneze pentru Bradul Copiilor de la Caritas Eparhial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la finalul săptămânii trecute, vizitatorii Târgului de Crăciun sunt aşteptaţi să se fotografieze cu rama campaniei Bradul Copiilor şi, în schimbul pozei, să doneze bani cu ajutorul cărora vor fi susţiute activităţile copiilor din centrele de zi ale Asociaţiei Caritas Eparhial.

"Persoanele care doresc o amintire de la Târgul de Crăciun îi pot găsi pe voluntarii Bradul Copiilor până vineri, 23 decembrie 2016, în intervalul orar 17.00 - 20.00. Pentru o donaţie de 2 lei vizitatorii Târgului pot găsi fotografia în format digital pe pagina de Facebook: Bradul Copiilor iar pentru o donaţie de 10 lei pot primi fotografia tipărită. Fotografiile tipărite se ridică a doua zi de la Căsuţa InfoPoint", au precizat reprezentanţii Asociaţiei Caritas Eparhial, care organizează această campanie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi din Regiune.

Banii adunaţi în urnele Bradul Copiilor vor susţine activităţile copiilor din centrele de zi ale Asociaţiei Caritas Eparhial în primele luni ale noului an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON