URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Iunie 2015, 10:54

Oradea ieri, Oradea azi: Istoria Catedralei Greco-Catolice Sfântul Nicolae

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1806. Istorie cu flăcări

În 1800, episcopul Ignaţie Dărăbant a dărâmat vechea biserică greco-catolică din centrul oraşului, cu gândul de a construi o catedrală impunătoare, lucrarea fiind terminată în 1806 de succesorul său, Samuil Vulcan. Ridicată în stilul baroc târziu, clădirea are planul în formă de cruce, tavan boltit şi un interior de factură bizantină.

Pe turnul cu orologiu s-a scris: „Sus m-am ridicat prin puterea episcopului Ignaţie. Dar el m-a ridicat mai sus decât vârful meu, căci până ce eu conţinând rămăşiţele părintelui meu mă ridic spre nori, el plin de merite e dus spre înălţimile cerului”.

După trei decenii, un incendiu uriaş a ars mai multe case din centrul Oradiei, precum şi acoperişul şi turnul Catedralei, reconstruit în 1870, de episcopul Iosif Pop-Sălăjeanu.

N-a fost singura nenorocire care s-a abătut asupra Catedralei Sfântul Nicolae. În 1907, în timpul unor lucrări de reparaţii, a izbucnit un nou incendiu, care a mistuit clopotniţa şi scheletul turnului. Din dispoziţiile guvernului comunist, în octombrie 1948, parohul catedralei, Olah Augustin, a fost chemat la Primăria Oradea şi silit să o predea Bisericii Ortodoxe, în folosinţa căreia a rămas timp de 57 de ani.

2015. Cel mai înalt turn

După îndelungi procese, credincioşii greco-catolici din Oradea şi-au reprimit catedrala în 2005, prima liturghie în acest rit fiind săvârşită, după 57 de ani, pe 20 noiembrie, cu participarea a peste 100 de episcopi, preoţi şi diaconi.

Catedrala Sfântul Nicolae şi-a deschis recent porţile vizitatorilor şi în cadrul Nopţii Muzeelor. Orădenii au putut vizita cripta în care au fost înmormântaţi ierarhi ai Episcopiei Greco-Catolice precum PS Iuliu Hîrţea, PS Samuil Vulcan şi PS Ignaţie Dărăbant.

Totodată, au putut fi admirate piese ornamentale şi de cult primite de prelaţii greco-catolici de la capetele încoronate ale Imperiului Habsburgic, Maria Tereza şi Iosif al II-lea. Între acestea, două policandre (candelabre cu mai multe braţe) aurite. Parohul Ovidiu Duma spune că în curând va începe reabilitarea şi consolidarea scărilor din lemn care duc în turnul Catedralei, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, acesta să poată fi vizitat de publicul larg.

Curioşii vor putea urca până în balconul turnului, situat la 40 metri faţă de sol, unde vor putea vedea şi clopotele originale. Turnul Catedralei Greco-Catolice se ridică la peste 60 metri, fiind cel mai înalt din centrul oraşului. Cel al Primăriei are 50 metri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Doamne iarta-l, ca nu stie ce spune!
e un simplu serial pe teme istorice oradene... fara niciun fel de conotatii religioase, parerea mea. acum, intr-adevar se stie ca ortodoxia a fost din totdeauna cea mai tare din parcare... sau ce??!! Pacat ca Papa nu e ortodox, ca are mare popularitate. Deci, sa ma ierte Dumnezeu, Alah e mare - Doamne ajuta-l! sau ce??!!! e un simplu articol si n-are de-a face nimic cu religia! si eu sunt ortodox si nu m-am simtit ofensat cu nimic, desi am citit cu atentie articolul si nu mi s-a parut nimic prea mult... Doamne ajuta!
Postat 07 Iunie 2015, 12:58 de vg
Brothers in arms
Nu stiu cum sa-mi explic articolul dvs....Sunt ortodox nativ si totodata practicant (cum s-ar spune). Dar...a spune ceva ''neutru ''despre Biserica Greco-Catolica cred ca deja este prea mult. Deci,Dumnezeu sa ma ierte,daca se mai poate!Oricum,din punctul meu de vedere,tot frati raminem,indiferent ce mai iese de aici.
Postat 06 Iunie 2015, 23:20 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON