URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2016, 17:15

Oradea ieri, Oradea azi: Cum arăta pe vremuri Orăşelul Copiilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1957. Primul parc de distracţii pentru copii

În prima jumătate a secolului al XX-lea, locurile de joacă special amenajate pentru copii erau o raritate în Oradea. Locul pentru distracţie al celor mici era strada, parcul sau orice teren viran din oraş. Abia în perioada postbelică, autorităţile locale au căutat variante pentru amenajarea unui spaţiu adecvat pentru copii. Actualul Parc Nicolae Bălcescu a fost transformat în primăvara anului 1957 într-o atracţie pentru întreaga familie.

"Un teatru în aer liber, care va fi în curând dat în folosinţă, gherete în forme diferite, scrâncioburi, bărci, fântâni ţâşnitoare, o linie de tramvai şi un tramvai de toată frumuseţea" mobilau locul numit "Oraşul Copiilor".

Tramvaiul de agrement amintea de linia care, în trecut, traversa parcul de la un capăt la celălalt. Conform celor relatate în presa timpului, aceasta era şi principala atracţie a parcului. Alte atracţii erau "bărcile zburătoare", dar şi "vârtelniţele", în care "câte 8-10 copii se învârtesc până obosesc". Desigur, pe lângă acest "Orăşel" permanent exista şi unul temporar, organizat la fiecare sfârşit de an în centrul oraşului pentru "întâmpinarea" lui Moş Gerilă.

2007. Orăşelul Copiilor

Anul până în care a funcţionat orăşelul din Parcul Bălcescu este incert. În 1974, însă, în presa locală era anunţată o altă investiţie dedicată celor mici: un parc tematic în cartierul Rogerius, lângă Spitalul de Copii.

Întins pe aproximativ 3 hectare, spaţiul avea avantajul nivelului mai jos cu câţiva metri faţă de străzile din jur, cuprinzând două bazine cu apă, labirint, locuri de joacă în nisip, solarii, circuit pentru biciclişti, terenuri de fotbal, volei şi gimnastică. Din păcate, datorită lipsei mentenanţei, Parcul Copiilor a intrat într-un proces de degradare rapidă, devenind în anii ´90 o zonă părăginită, plină de bălării şi instalaţii ruginite.

Pe acelaşi loc a fost inaugurat, la 1 iunie 2007, actualul Orăşel al Copiilor, cu aspect modern şi jocuri adaptate diferitelor categorii de vârstă. Acesta are terenuri de sport, jocuri obişnuite şi educaţionale, precum şi o clădire multifuncţională, dedicată activităţilor pe timp de iarnă.

De asemenea, în dotarea parcului există spaţii comerciale şi filigorii. Investiţia, se preciza la momentul inaugurării, urma să fie continuată şi în cartierul Nufărul, pe un teren din preajma Liceului Onisifor Ghibu, proiect care, însă, nu a mai fost realizat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON