URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2016, 15:15

O echipă de montaniarzi orădeni, printre care şi trei universitari, a escaladat Alpii Pennini (FOTO)

O echipă de montaniarzi orădeni, printre care şi trei universitari, a escaladat Alpii Pennini (FOTO) foto: Facebook Universitatea din Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patru orădeni au reuşit să escaladeze, în cinci zile, şase vârfuri de peste 4.000 de metri fiecare din Alpii Pennini, de la graniţa dintre Italia şi Elveţia.

Echipa a fost formată din Mărieş Gheorghe Radu Emil, Alb Andreea, Măduţă Florin şi Takacs Janos. Primii trei montaniarzi sunt toţi membri ai Universităţii din Oradea, astfel că au dus şi fanionul instituţiei pe înaltele culmi: Gheorghe Radu Emil Mărieş este conferenţiar la Facultatea de Arte, Andreea Alb este studentă la Cadastru, Construcţii şi Arhitectură, iar Florin Măduţă este administrator şef la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport.

"Toţi patru suntem oameni cărora ne place muntele. Eu urc de vreo 40 de ani pe "dealuri", iar colegul Takacs urcă şi el de câţiva ani cu mine. Andreea Alb a dat de mine acum vreo trei ani şi de atunci tace, face, rabdă şi urcă, îi e dragă natura. Cu Florin Măduţă sunt coleg la Universitate, urcă şi el de vreo 20 de ani, dar n-a urcat până acum în masive mai înalte", a explicat Mărieş, joi, pentru BIHOREANUL.

Pe cont propriu, cei patru au decis în acest an să escaladeze Monte Rosa, un lanţ muntos situat la graniţa dintre Italia şi Elveţia, şi să ajungă pe şase vârfuri de peste 4.000 metri fiecare: Vincent Pyramid – 4215 m, Balmenhorn – 4167 m, Ludwigshohe – 4341 m, Parotspitze - 4432 m, Zumsteinspitze - 4563 m şi Signalkuppe - 4554 m. Masivul Monte Rosa este una din crestele cele mai lungi la peste 4.000 m din Europa. Pentru toţi cei patru, aceasta a fost cea mai grea escaladare făcută.

Expediţia a durat cinci zile, între 23 şi 28 august. Pe culmile pe care au urcat, montaniarzii orădeni au fluturat atât tricolorul României, cât şi fanionul Universităţii. "Mă mândresc că sunt reprezentant al Universităţii din Oradea", a explicat Mărieş de ce a pus în rucsac fanionul, chiar dacă expediţia n-a avut nicio legătură cu activitatea universitară.

Montaniarzii orădeni nu se plâng de frigul sau de condiţiile dure, specifice muntelui, pe care le-au îndurat în expediţie. În schimb, se consideră norocoşi: un echipaj elveţian, care a escaladat Zumsteinspitze la 16 ore după echipa orădeană, a sfârşit tragic. O cornişă s-a rupt sub ei şi toţi cei trei membri ai echipajului au murit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bravos !
Nu ma mai mira nimic cand e vorba de UO..
Postat 22 Septembrie 2016, 19:27 de Iness
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON